Poezie de Rainer Maria Rilke
Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veșteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.
Și cade-n nopți adînci pămîntul greu
de lîngă stele în singurătate.
Noi toți cădem. Mîna de colo cade.
Și altele, și toate, rînd pe rînd.
Dar este Unul care ține-n mînă
căderea asta, nesfirșit de blînd.
(trad. Alexandru Philippide – poezie.ro)
