CSA Steaua București – 75 de ani de la înființare! O cifră frumoasă! La mulți ani și la mai mare! S-a vrut organizarea unei gale speciale cu acest prilej! Au fost invitați foști sportivi, campioni ai clubului!
În organizarea noii secții de fotbal a CSA, înființată în anul 2017 cu pretenția pompoasă de fi chiar echipa Steaua, deși numele acesta fusese predat încă din 1998, au fost invitați și jucători de fotbal care de-a lungul timpului au evoluat cu succes la Steaua (FCSB). Practic, s-a făcut un meci demonstrativ ce s-a transformat într-un moment jalnic, derulat în fața unor tribune goale! O dovadă în plus că actuala secție de fotbal a CSA nu are nimic în comun cu unica Steaua! Asistența a fost una demnă de Cupa Liceelor sau Cupa Presei la fotbal! Toată această șușă a fost girată și sprijinită de mininstrul Apărării, despre care, cândva, aveam o părere bună! S-au mai cheltuit, nejustificat, niște bani, pentru un eveniment ce se putea organiza, de exemplu în sala de festivități a Ministerului Apărării! Acum, pe bune! Ăștia sunt suporterii Stelei? Speriații ăștia de la peluză care au participat la „evenimentul omagial”? Așa puțini să fie?
Oricum, mă bucur că, măcar, au fost invitați mulți fotbaliști din epoca Gigi Becali, astfel că Armata a legitimat perioada FCSB cu singura Steaua! Că doar de aia i-a invitat: pentru că au jucat la Steaua, chiar dacă sub titulatura de FCSB!

Notă: Steaua este denumirea unui club sportiv din România, cu multe secții sportive! În anul 1998 a renunțat la secția de fotbal către un privat, astfel că echipa a activat cu denumirea de Fotbal Club Steaua București! În anul 2017, Ministerul Apărării Naționale a decis înființarea unei noi echipe de fotbal, denumind-o aidoma clubului, adică Steaua! Există un proces pe rol în sensul folosirii numelui de STEAUA. Motiv pentru care finanțatorul care a preluat echipa de la Armată a redenumit-o în FCSB. De altfel, discutăm de unica formație care nu a retrogradat niciodată de la înființare, chiar dacă și-a schimbat denumirea. PS Aș putea avea o părere și despre cele două echipe din Craiova! Chiar am, dar prefer să nu mă pronunț public într-o chestiune care nu mă privește! Cum nu mă voi pronunța nici atunci când Dinamo se va sparge în mai multe echipe! De fapt, deja sunt mai multe de Dinamo! Înțeleg că cea din Liga 2 nu mai are dreptul să poarte acest nume! Dar, nu mă bag, nu e treaba mea! Discut doar despre Steaua, pentru că este echipa pentru care am făcut pasiune de mic copil! Ar fi un gest de, spune-ți cum vreți, să mă bag în oala altei echipe! Sper că s-a înțeles acest mesaj!
Florin Gongu