Bunicul meu, ajuns la bătrâneţe, se afla cu o nepoţică a lui, o verişoară a mea deci, singuri, la un fânaţ al lor, foarte departe de casă.
Într-o seară el i-a spus fetiţei:
Ionuţă, eu în noaptea asta am să mor. Tu să dormi liniştită că n-o să se întâmple nimic. Mâine dimineaţă, cum te scoli, guşti ceva ce găseşti pe acolo, apoi te duci la vaci şi le dai drumul din ţarc să iasă la păscut. Oile nu le deschizi, le laşi închise în staul, să nu dea un lup peste ele. Atunci tu te duci, treci părăul, acolo este o pădure mare, te tot duci pe cărare până dai de o poiană. De pe muchea aceia de deal vezi Răchitova. O iei în jos şi te duci până ajungi în sat. Te duci acasă şi le spui că eu am murit, să vină după mine.
Şi totul s-a desfăşurat după tipic.
(Cătălin Daniel Manole)
