Acum vreo câteva zile, constat, dragi ai mei prieteni, că o amică mă blochează pe motiv, confirmat de o alta, că am glumit pe o temă de tot rahatul, pe care tot ele o puseseră pe tapet. Simţindu-se ofuscată, a hotărât să mă blocheze. Foarte bine, am zis, opţiunea ei, dar am cerut, lucru nefăcut niciodată de mine, celeilalte amice să-mi spună de ce m-a blocat prosteşte. Eu sunt om sincer şi vă spun ca la popă.
Aceasta îmi rosteşte cu emfază ceva în genul că nu mai există cale de întoarcere între mine şi respectiva, şi că ar fi bine nici ei să nu-i mai adresez glume care Doamne fereşte, sau Doamne Ajută, ar oripila asistenţa. După ce-am înjurat-o pe prima, am decis să o blochez eu pe ce-a de-a doua, pentru a scăpa şi ea de glumele mele, inofensive de altfel, dar prea periculoase pentru un intelect imaculat.
Domnilor, doamnelor, dacă nu puteţi să râdeţi, nimeni nu vă obligă, dacă mintea dvs. nu concepe decât tipare, nimic şi nimeni nu vă obligă la altceva, dacă nu puteţi să vă bucuraţi, nimeni nu e dispus să vă bucure cu forţa, nefericindu-vă… Sunteţi goi, oameni fără sclipiri de glumă şi inteligenţă, oameni plini de carte precum un salam cu soia, sunteţi oamenii de care-mi pare rău şi pe care regret că i-am întâlnit.
Ţara asta, poporul ăsta, a supravieţuit şi o face încă numai datorită râsului, acela de el şi de alţii. Nu putem trăi în afara acestei bucurii, nu putem parcurge închistaţi şi deranjaţi de un zgomot nefiresc, pentru voi, cei deranjaţi de glume nevinovate. Nu putem planifica ploaia cum vă doriţi voi, şi noi ne bucurăm pentru aceasta. Lăsaţi lucrurile să se întâmple şi lumea să râdă.
Îmbufnaţilor, nu am nevoie de voi şi de pretinsa voastră cultură. Nu înţelegeţi nici măcar ce vi se întâmplă. Lăsaţi-ne să ne desfăşurăm , să gândim , să facem asocieri, să fim spirituali, să jonglăm, să ne zbenguim, să ne bucurăm, să trăim. Nu poţi trăi în afara discuţiei şi a celor propuse de ea.
Nu ne putem izola aici, într-o tăcere care se vrea demnă şi mai încolo să ne tremure fălcile şi bucile de nerăbdarea cu care aşteptăm bucuria pe care-am renegat-o. Fiţi oameni corecţi şi numai falsaţi, arătându-vă angelicul spirit, uzurpat şi nenorocit de unul ca mine.
Fiţi verticali, dacă puteţi, sau dacă nu lăsaţi-ne nouă bucuria parcurgerii şi numai impietaţi cu prezenţa voastră existenţa noastră, şi aşa destul de labilă. Nu pricepi glume, sau jocuri, nu pricepi bucuria dăruită, nu poţi dărui la rândul tău, dar cui îi pasă, dacă în faţa lumii întregi aveţi figuri de Sfinte urgisite şi principii de Madonă ultragiată, lăsându-ne să credem că nimic din ce-i lumesc nu v-a atins.
Să nu vă atingă, e păcatul vostru, dar măcar lăsaţi-ne pe noi, cei trăitori cu ziua să servim din plăcinta încărcată de înţelepciune a unui popor, căruia râsul, batjocura, ironia, gluma şi joaca i-au dat şansa mersului înainte.
(Dan Minoiu)
