În ziua de 25 a lunii trecute, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Karate-ului. Am publicat atunci două materiale avându-l în centru pe regretatul sensei Dan Stuparu (20 octombrie 1951-30 aprilie 2013), plecat din lumea aceasta la doar 61 de ani. (Reamintim faptul că, printre alte demnități, Dan Stuparu a fost președintele Federației Române de Karate Tradițional din 1993, când din Federația Română de Arte Marțiale, FRAM, s-a desprins mai întâi, Federația Română de Karate Tradițional și Discipline Asociate, apoi Federația Română de Karate Tradițional, FRKT, vicepreședinte al Federației Europene și președinte al Federației Balcanice de profil. Inginer și arbitru internațional de categoria A – ITKF).
La câteva zile după eveniment, mi-am amintit de o altă întâlnire pe care am avut-o, prin 2006, cu sensei, cu prilejul unei competiții desfășurate la Ploiești. Dar nu la acea competiție doresc să fac referire acum, ci să desprind câteva idei din conversația pe care am purtat-o atunci cu distinsul oaspete. Înainte de a trece la fapte, am decis, în glumă, după ce am ratat data de 25 octombrie (cum aminteam la început – Ziua Mondială a Karate-ului), să public acest material pe 7 noiembrie, întrucât pe 7 noiembrie (stil nou) se serbează și Marea Revoluție Socialistă din 25 Octombrie (stil vechi)!
O competiție care aștepta să se nască
Sensei Dan Stuparu dorea să întemeieze o competiție care să se numească… Turneul Campionilor. ”Modelul este furnizat de Cupa Mondială de Karate Tradițional, la care participă primii opt sportivi (atât la băieți, cât și la fete), care au întrunit cel mai bun punctaj la sfârșitul unui sezon, la probe individuale (kata și kumite). Pentru aceasta însă, trebuie să atragem sponsori și să facem în așa fel încât să fie totul televizat. Trebuie să conving ANS-ul, să încerc să le explic șefilor Agenției că sportivii noștri sunt printre cei mai buni. Apoi, că avem și cei mai buni arbitri din lume”, ne-a declarat Dan Stuparu, care ne-a mai amintit că și la Turneul Campionilor la tenis se întâlnesc la sfârșit, an de an, cel mai bine clasați tenismeni din sezonul respectiv.
”Ne rupem oasele și nu luăm nimic” sau mașina
Am remarcat absența sportivilor români la Cupa Mondială, deși aceștia se numără – într-adevăr – printre cei mai buni din lume. Este de ajuns să amintim doar rezultatele obținute la acea vreme și mai târziu de secțiile ploieștene Conpet–Petrolul (antrenor: Aurelian Nicolae), care furniza cei mai mulți sportivi loturilor naționale, și de cele ale CS Petrom (antrenor: Liviu Apostol). Secția Conpet-Petrolul a dat campioni mondiali și europeni atât sub culorile României, cât și în competițiile europene intercluburi (campioană europeană). ”La Cupa Mondială nu reușim să ajungem. Și chiar dacă am obține biletele, nu vor sportivii. <<Ne rupem oasele pe-acolo și nu luăm nimic>>, spun. Or, polonezii, care au ieșit – ca și noi – din comunism, dacă reușesc un titlu, câștigătorul are asigurată o mașină. La fel se întâmplă în Italia. Toți campionii mondiali ai Italiei au primit mașini”, ne explica președintele FRKT. Lucrurile nu s-au schimbat de atunci încoace.
Alte 400 săli de sport, dar altfel
L-am întrebat pe președinte cum i se pare sala de sport ”Octavian Belu” a Colegiului Național ”Al.I. Cuza” Ploiești, unde se desfășura prima fază a zonei Țara Românească la KT, rezervată seniorilor. ”E bunicică, însă la lipsa de infrastructură din sportul românesc nu strică încă 400 de săli de sport, dar pe proiecte serioase. Să fie bine compartimentate, să aibă săli de încălzire, tribune, săli de masaj ș.a. Îmi vine să plâng când văd ce echipament original poartă sportivii macedoneni, cu toate problemele pe care le are această țară. Este pentru prima oară, după 16 ani, când primim sume pentru echipament de la buget. 200 de milioane au fost alocate pentru echipament. E un semn bun. Eu aș impune un standard extrem de ridicat echipelor. Poți să fii bun, dar dacă ai mâncat prost și ai fost cazat prost nu poți să faci mare lucru. Aș mai întocmi un regulament și aș desemna oameni care să se ocupe numai de ținută și treninguri de prezentare impecabile. Să se facă treaba asta pentru orice sportiv care reprezintă România, nu numai pentru fotbaliști”.
În altă lume
Președintele considera că pretențiile sale sunt întru totul justificate. Karateka români au multe de spus în karate-ul tradițional mondial. Deși concurența este acerbă, noi federații naționale intrând cu pretenții în ”arena” internațională, viitorul acestei discipline în România este asigurat. ”Putem vorbi, fără exagerare, despre o școală românească de karate tradițional. Deja ne este greu să alegem dintre numeroșii tineri și copii care se fac remarcați acum. E o încântare pentru mine să-i văd la lucru. Când intru în dojo, dispar toate necazurile. Parcă sunt transpus în altă lume”.
Un amănunt
În timpul competiției de la Ploiești, ne-a frapat un amănunt. La un moment dat, aflat la masa juriului, Dan Stuparu, cu ochii pe banner-ul competiției, îi dădea o serie de indicații lui Aurelian Nicolae despre ce modificări ar putea fi aduse acestuia. Nicolae îl urmărea, atent la fiecare amănunt. Sensei-ul nu pierdea din vedere nimic. El se referea atât la ideogramele înscrise pe banner, cât și la caligrafierea acestora. Nu scăpa din vedere nici înscrisurile în limba română, nici dimensiunile banner-ului, nici felul în care acesta era amplasat.
Sugativa
După aceea, citind întrebarea din ochii noștri, Dan Stuparu ne-a lămurit: ”Un samurai trebuie să fie un intelectual, să fie poet, să fie atent la tremurul unei frunze, la o adiere, la freamătul artistic, un om sensibil care să vibreze la tot ce e în jurul lui și să-l ajute pe cel în nevoie. Mă refer la cel sărac și neajutorat. Samuraiul – titlu rău înțeles cu sensul de <<războinic>> – era un om extrem de educat. Cele două săbii erau doar marca sa și rar apela la ele. El putea foarte bine să nu lupte niciodată. Arta caligrafiei este ca o artă marțială. Hârtia pentru caligrafiat e ca o sugativă. Iar dacă trăsătura celui care scrie nu e perfectă și cu o viteză extraordinară (sau – cum se mai spune astăzi – cu un <<timing>> extraordinar), hârtia absoarbe și deformează totul. Asta înseamnă că nu s-a <<acționat>> perfect”.
Leonida Corneliu CHIFU
