În marșuri de convoaie de furnici,
Sub zece implacabile porunci,
Suntem și-aici precum eram atunci,
Eram și-atunci precum suntem aici.
Din vremuri ce n-au fost nicicând întregi,
Tot conjugând tabelul interzis,
Ca-ntr-un abis deschis în alt abis,
Cădem în carnivorele lui legi.
Și căutând altfel de Dumnezeu,
Ne-ascundem după propriile frici
De nu mai știm care ești tu, el, eu
Și devenim mai palizi și mai mici,
Pe drumuri de exod mereu, mereu,
În marșuri de convoaie de furnici.
(Valentin Irimia)
