S-au împlinit 100 de ani de când cădea pe front, răpusă de două gloanțe care i-au nimerit pieptul, în bătălia de la Varnița și Muncelu. Ecaterina Teodoroiu și-a primit porecla de „Eroina de la Jiu”, după ce s-a aliniat în rândul bărbaților ce și-au sacrificat viața pe câmpul de luptă. Ea, femeie, prima ”ofițer” în armata română. Murea la 23 de ani, pe 22 august 1917.
Marţi, 22 august 2017, în municipiul Târgu Jiu, a avut loc comemorarea eroinei sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, la un secol de la trecerea ei la cele veșnice, în timpul bătăliilor Primului Război Mondial. Evenimentele comemorative au fost organizate de Consiulul Judeţean Gorj şi Primăria Municipiului Târgu Jiu.
În cursul după-amiezii, s-a desfăşurat, la Mausoleul „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, o ceremonie cu caracter militar şi religios. În cadrul ceremoniei de la Mausoleu a fost depusă o coroană din partea Familiei Regale a României. Casa Majestăţii Sale Regelui a fost reprezentată la eveniment de domnul director Ion Tucă.
Au luat parte reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai instituţiilor statului, ai Bisericii și Armatei, ai Asociaţiei Cadrelor Militare Femei în Rezervă şi Retragere „Ecaterina Teodoroiu”, precum şi urmaşi ai eroinei Ecaterina Teodoroiu.
Evenimentul a fost urmat de o procesiune „In Memoriam” pe Axa „Constantin Brâncuși” (Masa Tăcerii – Biserica Sfinții Apostoli „Petru și Pavel” – Coloana Infinitului).
Ceremoniile de la Târgu Jiu s-au încheiat în Parcul Coloanei fără Sfârșit unde a avut loc proiecția filmului documentar „Cătălina Teodoroiu- Eroina poporului român”, precum şi a filmului artistic „Ecaterina Teodoroiu”.
De asemenea, cu această ocazie, Consiliul Județean Gorj a realizat medalii omagiale cu efigia: „Ecaterina Teodoroiu. 100 de ani de la trecerea în eternitate. 1917 – 2017”.
Ecaterina Teodoroiu, pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu, s-a născut la 14 ianuarie 1894, într-o familie de țărani din comuna Vădeni, județul Gorj. Se spune, totuși, că data sa de naștere este stipulată în registrul satului a fi ziua de 17.
”A urmat regulat la cursuri, sorbindu-le cu nesaț. În special Istoria românilor o impresiona profund. Nicio vorbă din ceea ce povesteam elevilor la această materie ea nu o pierdea”, consemna directorul gimnaziului din Târgu Jiu, Ștefan Bobancu, acolo unde eleva Cătălina Toderoiu lua primele lecții de istorie.
Părinții ei, Vasile și Elena Toderoiu, au avut opt copii: Nicolae (cel mai mare dintre frați, care avea să devină sergent și care va cădea în luptele din 1916), Elisaveta, Cătălina, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile și Sabina.
Primele clase primare le-a urmat la școala din localitatea-i natală, Vădeni, până 1903. Apoi s-a mutat la Târgu Jiu, unde a stat doi ani. Acolo a început iubirea și interesul pentru istorie. Istoria Românilor.
Directorul gimnaziului din Târgu Jiu, Ștefan Bobancu, profesor de istorie, a consemnat despre eleva sa din Vădeni că ”a urmat regulat la cursuri, sorbindu-le cu nesaț. În special Istoria românilor o impresiona profund. Faptele de arme ale înaintașilor erau urmărite de ea cu însuflețire și nicio vorbă din ceea ce povesteam elevilor la această materie ea nu o pierdea”.
Firea de artist n-a ocolit-o. A studiat vioara și iubea să cânte ori de câte ori mergea acasă, la Vădeni. Liceul l-a făcut la București, până-n vara lui 1916. Semnături ale ei, din albumul de amintiri, stau dovadă în arhiva liceului că n-a vrut să rămână Cătălina. Se semna Lili Toderoiu, Lili Teodoroiu, apoi Ecaterina Teodoroiu.
A plecat, apoi, la București, iar cea devenită Ecaterina se înscrie la o școală de infiermiere. Tot aici face parte dintre cele dintâi cercetașe de sub comanda Arethiei Piteșteanu. Apoi, în vacanța din vara anului 1916, începând din luna iunie până în august, Ecaterina s-a întors în Gorj, regăsind la Târgu Jiu cohorta de cercetași ”Domnul Tudor”, în care activează sub conducerea lui Liviu D. Teiușanu.
”Făceam clasa 5-a de liceu la București când cu ocazia războiului din 1913 m-am înscris în prima asociație a cercetașelor românce (…) La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuințată ca cercetașă la îngrijirea răniților în Tg. Jiu (…)”, avea să noteze mai târziu ”Eroina de la Jiu”.
Tot în acea vară a lui 1916, ea și toți cercetașii colegi au fost chemați la sediul Crucii Roșii din Târgu-Jiu, acolo unde au fost anunțați că vor fi repartizați la spitalele din zonă pentru activitate de voluntariat. ”Odată cu începerea războiului, am întâlnit-o de câteva ori ca cercetaș în spatele frontului, trecând în Transilvania și ținându-se după unitatea fratelui ei (…) I s-a interzis de a mai călca în regiunea de brancardieri sau infirmieri, conform unui ordin sosit la corpuri atunci (…)” , mărturisea instructorul cercetașilor, Liviu Teiușanu, în memoriile sale.
Luată la întrebări, Ecateria mărturisea: ”Țara este în primejdie… Nu m-a lăsat inima să stau deoparte”
A continuat să îngrijească răniții care erau transportați cu ambulanța și, de asemenea, să ajute la spitalul militar din Târgu Jiu. Potrivit unor informații, citate de Agerpres, generalul Dragalina a întâlnit o ambulanță cu răniți, în care se afla și Ecaterina Teodoroiu. Întrebând-o pe tânără cine este, aceasta i-ar fi răspuns: ”Sunt infirmieră voluntară, mă numesc Cătălina Teodoroiu. Țara este în primejdie… Nu m-a lăsat inima să stau deoparte”, iar generalul Dragalina a felicitat-o, spunându-i că este ”o adevărată eroină”.
În tot acest timp cât s-a aflat la căpătâiul răniților, în spitalele din Târgu-Jiu și Iași, Ecaterina își lua câte un moment de respiro pentru a-și rota impresiile într-un micuț carnețel de buzunar.
În octombrie 1916, Ecaterina Teodoroiu ajunge la Podul Jiului. Făcea parte din echipa cercetașilor. Din însemnele ei din carnețel stă scris faptul că, odată ce a observat pătrunderea soldaților germani pe Podul Jiului, i-a alertat pe soldați: ”PUNEȚI MÂNA PE ARME!”, a fost îndemnul de luptă. ”(…) La această victorie, adică la alungarea lor și la lupta de la dig, n-am putut să fac mai mult decât să car gloanțe cu fusta la soldații milițieni, gardiști și cercetași, ca să țină piept inamicului. Tot aci am scăpat viața la trei soldați care fiind loviți și amețiți căzuseră în apa Jiului; i-am scos și i-am dus la spital (…)”.
În anul 1916, Ecaterina Teodoroiu s-a prezentat la comandantul Jippa al Regimentului 18, din cadrul Diviziei I, și a cerut să lupte pe front, cu fratele ei Nicolae. Referindu-se la acea zi, căpitanul Liviu Teiușanu scria: ”Am întâlnit în drum pe domnișoara Teodoroiu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea și punerea baionetei. De aci înainte cercetașa Teodoroiu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldați”.
Fratele Ecaterinei Teodoroiu murea în acel an, în luptele de la Sîmbotin. Pierderea fratelui n-a făcut-o să renunțe la front. Din contră. Ecaterina Teodoroiu vrea să se înroleze din nou și cere să facă parte din aceeași companie în care luptase fratele său. În zadar i s-a cerut să încerce să se răzgândească. A replicat: ”NU, lăsați-mă să lupt!”.
A participat la contraofensiva trupelor române din zona Filiași, unde a fost rănită de schijele unui obuz, fiindu-i fracturate, după cum ea însăși mărturisește, ”tibia și coapsa stângă’‘ și fiind rănită și la umăr. A fost dusă la spital în Craiova, apoi evacuată la București și apoi, după evacuarea Bucureștilor, la Iași. În ianuarie 1917 părăsește spitalul din Iași, apoi, conform propriilor relatări dintr-un manuscris, s-a prezentat la Compania a 7-a, Regimentul 43/59 Infanterie, unde a îngrijit soldații bolnavi. În martie 1917 primește, pentru activitatea sa ca cercetaș, Ordinul ”Virtutea cercetășească în aur de război”, iar pentru faptele ostășești, de front, i se acordă ”Virtutea Militară de Război” clasa a II-a și gradul de sublocotenent.
După ce a fost ridicată la gradul de sublocotenent,”Eroina de la Jiu’‘ a primit, tot la cerere, comanda unui pluton, pe care-l urmează în zona Codăești-Vaslui, pentru pregătiri de luptă. Unul dintre comandanții săi nota despre Ecaterina Teodoroiu că aceasta ”mergea pe jos, lângă doi ofițeri călări, cu arma la bandulieră, cu tot echipamentul îngreutor al unui soldat, deși gradul ei ofițeresc o scutea de aceasta (…)”.
Încă o încercare a soldaților de a o determina să treacă dincolo de linia frontului a fost în zadar. Răspunsul ei a fost de neclintit: ‘‘Nu mă lăsați să lupt, mă împușc”. La apelul repetat al comandantului diviziei, al comandantului de brigadă și al comandantului de regiment de a nu intra în luptele de la Muncelu, Ecaterina Teodoroiu a răspuns: ”Merg să lupt alături de soldații din regiment contra dușmanilor României și să contribui și eu la întregirea neamului”.
Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu avea să cadă eroic la datorie în bătălia de la Varnița și Muncelu, unde armata română a oprit acțiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare. În seara zilei de 22 august Ecaterina Teodoroiu se afla cu plutonul ei în tranșee, pe Dealul Secului, deasupra pârâului Zăbrăuciorul, în zona Muncelului. A văzut de departe inamicul și a strigat cu toți plămânii către ostași să deschidă focul și să înceapă atacul. Momentul de eroism se s-a sfârșit nici măcar după ce două gloanțe au lovit-o direct în inimă. Căzută la pământ, în ultimele clipe de viață, a rostit către ostași: ‘‘Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”
A fost înmormântată cu paradă militară la 23 august 1917, în valea Zăbrăuciorului, alături de căpitanul Dumitru Morjan, un alt gorjean, căzut la datorie cu o zi înainte, în fruntea Companiei a 6-a.
A.U.
