În ziua în care Paul Goma împlinea 82 de ani, pe 2 octombrie, fostul șef al Securității, Iulian Vlad, avea parte de encomiastice panegirice. Doar frunzărind presa de luni, 2 octombrie, se poate alcătui, repede, o „antologie a rușinii“, în care Iulian Vlad devenea „un om pentru istorie“. Ofer, spre informare, trei astfel de citate:
- „Dascăl, militant al mișcărilor de tineret din anii ’40 ai veacului trecut, diplomat în științe juridice, militar de carieră, spirit erudit, familist desăvîrșit, reformator împătimit al locurilor prin care a trecut, loial României și devotat cauzelor naționale, generalul Iulian N. Vlad a avut imboldul lăuntric și puterea să ia decizii de risc personal extreme, pe care istoria națională și le va asuma ca bun de patrimoniu al patriotismului real, dovedit prin fapte salvatoare de neam și țară“, (Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al lui Iulian Vlad, în Evenimentul zilei);
- „Cinste celor care-l apără, cu bunele și relele sale. Rușine celor care-l scuipă acum. Drum lin Generale… Istoria, deși e făcută e învingători, îți va da dreptate! Chiar cu prețul umilinței și al tăcerii ai salvat o Țară!“ (Florian Bichir, în Evenimentul zilei);
- „Eu sper ca măcar de astăzi istoria să-l evoce chiar așa cum a fost, cu rolul lui deosebit: patriot care și-a făcut datoria și față de instituția pe care a deservit-o, și față de toți românii care au avut nevoie de un ajutor la un moment dat“ (Cozmin Gușă la Realitatea TV).
Asemenea afirmații, lansate în spațiul public, caută să exonereze Securitatea, ca instituție de represiune și de încălcare a drepturilor omului, și să ofere perspectiva unei Securități „apropiate de popor“, care a luptat împotriva sovieticilor și a KGB-ului, cu generalul Iulian Vlad în frunte, care a refuzat „să tragă în popor“ în decembrie 1989. O realitate boantă, care uită, de fapt, rolul acestei instituții în istoria comunismului. Uită, de fapt, de disidenții acelei perioade, supravegheați, anchetați, arestați, uită de Doina Cornea, uită de Gabriel Andreescu (o carte apărută în 2009, la Editura Polirom, L-am urît pe Ceaușescu, prezintă în detaliu modul în care Gabriel Andreescu a fost anchetat și arestat de Securitate, Securitate condusă, în acea vreme, de generalul Iulian Vlad), uită de oameni simpli, care nu aveau toți sprijinul Europei Libere și care erau anchetați și li se pierduse urma, uită de elevul Mugur Călinescu din Botoșani, care moare după anchetele Securității, subit, după ce consumă în fața anchetatorilor cafea oferită de aceștia, uită de grupul de la Iași (Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Liviu Antonesei, Luca Pițu, Alexandru Călinescu), personalități anchetate, cu interdicție de semnătură la presiunile Securității (Dan Petrescu declarînd greva foamei în noiembrie 1989). Atît de patrioată și de „pentru popor“ era Securitatea, încît, în 1989, sindicatul polonez Solidaritatea, condus de Lech Walesa, invitase, la Cracovia, la o conferință internațională, disidenți români, iar Securitatea făcuse totul ca nimeni din România să nu participe. E bine să fie știute numele celor invitați: Ion Puiu, Doina Cornea, Radu Filipescu, Mariana Celac Botez, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Florian Rusu, Nicolae Fiștioc, Gabriel Andreescu. Mîine-poimîine, aceste nume nu vor mai spune nimic generațiilor viitoare sau vor circula legendele confecționate de Securitate („niște profitori“, „oameni ajutați de americani și de ruși“ etc.). Elevii de liceu abia vor silabisi numele disidenților români, asta dacă în viitoarele manuale unice de istorie se va mai spune ceva despre acțiunile acestora împotriva ceaușismului și a comunismului. E posibil ca noile manuale unice de istorie să consacre capitole consistente Securității și „patriotismului“ acesteia. Deja se lucrează vîrtos la această teză, iar de la trecerea acestei idei din ziare în manuale nu sînt mulți pași de făcut.
Se va uita și comportamentul Securității din anii ’50, cînd oricine putea fi arestat dacă nu convenea Partidului și Securității. Se va uita și de Paul Goma, care în 1977 înfrunta altă figură sinistră a Securității, Nicolae Pleșiță (care îl bătea în anchetă pe Goma; ei, da, nu se compară Pleșiță cu „rafinatul“ Iulian Vlad, vor spune unii). Se va uita și de Dorin Tudoran, se va uita și de scrisoarea scriitorilor, din primăvara anului 1989, prin care se solidarizau cu Mircea Dinescu; semnatarii au fost: Geo Bogza, Ștefan Augustin Doinaș, Dan Hăulică, Octavian Paler, Andrei Pleșu, Alexandru Paleologu, Mihai Șora. Se va uita și de greva din Valea Jiului, și de protestele muncitorești de la Brașov, și de Vasile Paraschiv internat în spitale psihiatrice, amenințat, bătut, desfigurat, și de Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, inițiat de Ion Cană și Gheorghe Brașoveanu. Se va uita de toți, se va uita și cum Securitatea supraveghea fiecare cetățean să „nu iasă din rînd“. Se va discuta mereu despre informatori, iar generalii Securității vor fi urcați pe statui și ne vor pavoaza bulevardele principale.
Va trona „luminosul“, „inegalabilul“, „patriotul“ Iulian Vlad. Că Iulian Vlad n-a fost deloc această figură aurorală o arată și evenimentele din decembrie 1989. Ideea că Securitatea a „pactizat cu poporul“ poate că se aplică începînd cu dimineața zilei de 22 decembrie 1989. În rest – a se vedea articolul lui Mădălin Hodor din revista 22, intitulat „Adio, bătrîne asasin!“ –, mai multe documente indică faptul că Securitatea n-a fost chiar neprihănită, nici la Timișoara, nici în noaptea de 21 spre 22 decembrie, la București, în fața Hotelului Intercontinental.
Revoluția Română va rămîne, pentru toți admiratorii Securității, ca înfruntarea dintre „patrioți“ și „trădători“, dintre o „aripă KGB-istă“ și o „aripă românească“, care a dibuit „trădătorii“, „agenturile străine“, care doreau „dezmembrarea României“. Nu va mai exista în istorie o luptă pentru libertate, împotriva comunismului, împotriva lui Ceaușescu, în care Securitatea intervenea brutal, pentru a distruge orice urmă de spirit civic și democratic. Ne vom mîndri cu Securitatea, cu generalul Iulian Vlad! Așa poate arăta istoria României, nu peste mult timp. Eroizarea generalului Iulian Vlad s-a realizat deja. Avem un șef al Securității blînd, bun, omenos, echilibrat – s-a scris în aceste zile. Iar cei care au trecut prin comunism și caută vinovați, caută să afle adevărul sînt o adunătură de secături și complotiști, care n-au înțeles și acceptat binefacerile Securității!
