close
Film

Festivalul Filmului European, în premieră în Alba Iulia

Festivalul Filmului European (FFE), care în acest an se desfăşoară în opt oraşe din ţară, ajunge, în premieră, şi în Alba Iulia, prima ediţie urmând să aibă loc în ”Oraşul Marii Uniri” de vineri până duminică, la Casa de Cultură a Studenţilor.
Organizatorii vor pune la dispoziţia cinefililor din Alba Iulia o variată selecţie de filme europene recente şi un film restaurat, din colecţia FFE clasic. Accesul la proiecţii este gratuit.

Prima ediţie a FFE din Alba Iulia va debuta cu proiecţia ”În întuneric” (Germania, 2017), în regia lui Fatih Akin, o peliculă poliţistă, recompensată cu Premiul pentru cel mai bun film străin la Globurile de Aur, pentru care Diane Kruger a primit Premiul pentru cea mai bună actriţă la Cannes, în 2017.
Din selecţia de filme prezentate la Alba Iulia se remarcă ”Rock’n Roll” (Franţa, 2017), ”Localul” (Italia, 2017), ”Sânge de lapon” (Suedia-Norvegia-Danemarca, 2016) şi, pentru a marca anul 1918, filmul clasic restaurat ”Căpitanul Conan” (Franţa, 1996), în regia lui Bertrand Tavernier, o dramă despre viaţa unui grup de soldaţi la graniţa româno-bulgară, în timpul ciocnirilor de la finalul Primul Război Mondial.
Tavernier a făcut prospecţii în România în 1994 şi a filmat în anul următor, cu o echipă parţial românească. Astfel, din distribuţie fac parte Adrian Pintea, Olga Tudorache, Claudiu Istodor, Sorin Cociş etc.
FFE – ediţia a XXII-a se desfăşoară în acest an în perioada 7 mai – 3 iunie în Bucureşti şi şapte oraşe din ţară – Galaţi, Târgu Mureş, Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Alba Iulia, Iaşi şi Sibiu. El are loc în premieră în Alba Iulia, Galaţi şi Râmnicu Vâlcea.
Festivalul este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene şi al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.

10 motive pentru care merită să veniți la FFE 2018

1. Editia a 22-a e și cea mai mare. Sunt peste 60 de filme de ficțiune, documentare, scurtmetraje, pelicule care însumează mai bine de 100 de ani de cinema (cea mai veche din colecție este una mută, din 1914, a lui Michael Curtiz). Un secol de istorie proiectat timp de o lună, în 8 orașe

2. Își propune să ia pulsul Europei, mereu intens și dificil de prins. Ca în mai toată istoria sa, acest spațiu geografic comun, delimitat sau nu de granițele Uniunii Europene, trece prin frământări, polarizări, mișcări, temeri și bucurii comune, pe care cinema-ul le surprinde cel mai bine

3. Selecția cuprinde pelicule care te îndeamnă să reexaminezi trecutul ca să nu-i perpetuezi greșelile. Acum 100 de ani Europa și lumea întreagă sărbătoreau sfârșitul Primului Război Mondial. Secțiunea Front Comun grupează filme mai vechi sau mai noi, nu puține capodopere, care încearcă să înțeleagă o conflagrație care a mobilizat națiuni și a distrus destine

4. FFE 2018 nu înseamnă doar cinema, ci și întâlniri cu cineaști și actori, concerte, dezbateri aprinse…

5. Pe 10 mai, ne reamintim O vara de neuitat: proiecția capodoperei lui Lucian Pintilie, în care Kristin Scott Thomas întrupează una dintre cele mai puternice și mai memorabile eroine ale cinema-ului autohton. Va fi un prilej de reîntâlniri și rememorări

6. În Anul European al Patrimoniului Cultural, FFE a pregătit o secțiune de filme clasice, restaurate. De la bijuterii intimiste ale noului val cehoslovac, la pelicule anti-războinice faimoase, de la succese balcanice de public, la filme premiate la Cannes – iată o selecție care merită scoasă din arhivă la lumina prezentului

7. Avem un număr record de pelicule făcute de femei – da, „sexul slab” face un cinema din ce în ce mai puternic

8. Și anul acesta se pot vedea cele trei filme care se întrec pentru unul dintre cele mai populare trofee cinematografice – premiul LUX al Parlamentului European

9. Deschiderea va avea loc în Sala Mare a Teatrului Național, cu o peliculă foarte nouă, în premieră națională, despre care se vorbește mult: La revedere acolo sus, în regia lui Albert Dupontel

10. Ediția din 2018 vă propune să va desprindeți de ecranele computerelor și ale telefoanelor, ca să redescoperiți o extraordinară experiență colectivă – aceea de a fi cinefil european

***

***

„Ne bucurăm că, în anul Centenarului Marii Uniri, reușim să aducem Festivalul Filmului European în mai multe locuri din România decât oricând până acum. Proiect de referință al Institutului Cultural Român, Festivalul Filmului European se desfășoară, în 2018, sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural. Celebrăm astfel o artă încă tânără la scara istoriei – dacă ne gândim că nu demult marcam 120 de ani de la primele proiecții ale fraților Lumière – dar definitorie pentru identitatea culturală a continentului. Prin dimensiunea francofonă a programului, această ediție a FFE anticipează, totodată, Sezonul România Franța, program amplu aflat la orizont. Festivalul pe care-l itinerăm în luna mai în țară e și un bun prilej să ne amintim că, grație succeselor internaționale repurtate de cineaștii români, filmul continuă să reprezinte un domeniu fanion pentru cultura română de azi.” 
Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român

***

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene și al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.

Festivalul Filmului European este un proiect demarat în 1996, la inițiativa Delegației Comisiei Europene în România, pentru a sărbători Ziua Europei, 9 mai. După 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, Festivalul a fost preluat de Institutul Cultural Român, care continuă să îl organizeze în fiecare an.

Ajuns la ediția cu numărul 22, Festivalul Filmului European revine în 2018 într-un număr record de orașe: București și 7 orașe din țară. 22.FFE se desfășoară în București (7 – 13 mai), Galați (11 – 13 mai), Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 iunie) și Sibiu (1 – 3 iunie). Anul acesta, în premieră absolută, FFE ajunge în trei orașe noi: Alba Iulia, Galați și Râmnicu Vâlcea.

Festivalul va debuta cu o comedie dramatică, Au revoir là-haut / La revedere acolo sus (Franța, 2017, în regia lui Albert Dupontel), un film a cărui acțiune este plasată exact acum o sută de ani, în Franța. Ecranizare după romanul omonim al lui Pierre Lemaître, câștigător al premiului Goncourt în 2013, filmul a primit mai multe César-uri, printre care cele pentru cea mai bună regie și cea mai bună imagine (Vincent Mathias).

Spectacolul de gală este programat pentru seara de luni 7 mai, la Teatrul Național București, iar programul complet al actualei ediții, 22.FFE, va fi anunțat la conferința de presă din 4 mai.

Tags : Festivalul Filmului European (FFE)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.