close
PersonalitățiPromovate

Georg Trakl

Georg Trakl

Poet austriac, născut la 3 februarie 1887 (la exact 5 ani de la naşterea lui James Joyce) în Salzburg, ca fiu al lui Tobias Trakl, comerciant şvab de provenienţă bănăţeană, şi al Mariei Trakl; gimnaziul şi liceul la Salzburg, cu două clase repetate; fire hipersensibilă, maladivă, citeşte mult, fiind impresionat mai cu seamă de Baudelaire şi Dostoievski; încă din adolescenţă vădeşte înclinaţii spre alcool şi droguri, nutrind şi un puternic sentiment de dragoste pentru una dintre surori, Grete; la terminarea şcolii intră practicant la o farmacie (1904-1908), în timpul liber complăcându-se într-o boemă obositoare, dar fondând şi un club literar, lăsându-se antrenat în escapade nocturne, dar găsind şi răgazul de a scrie poezie şi teatru; în 1908 se înscrie la Universitatea din Viena unde obţine, în 1910, diploma de farmacist; în 1911 îl cunoaşte pe Ludwig von Ficker, editorul unei publicaţii de prestigiu, „Der Brenner”, la Innsbruck, care, intuind valoarea poetului şi înţelegându-i psihologia suferindă, îl ajută nu numai tipărindu-i poezii, dar şi găzduindu-l; se împrieteneşte cu Karl Kraus şi arhitectul Adolf Loos şi face împreună cu ei o călătorie la Veneţia (1913); în iulie 1914 Ficker îi procură o bursă consistentă pe care o refuză, plecând cu o coloană sanitară pe frontul de răsărit; ia parte la bătălia de la Grodek (în Galiţia) unde, ca locotenent farmacist, îngrijeşte aproape o sută de mutilaţi; tulburat de ororile văzute, încearcă să se sinucidă, dar e dezarmat la timp; este internat într-un ospiciu din Cracovia; aici scrie, între altele, capodopera sa lirică, poemul „Grodek”; în noaptea de 3 spre 4 noiembrie 1914 îşi pune capăt zilelor, otrăvindu-se cu o doză mare de cocaină.
„Gedichte” (Poezii) – 1913; „Sebastian în vis” (versuri) – 1915; „Dichtungen”, ediţia completă a poeziilor – 1919.

 

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.