M-am așezat pe-un pervaz de geam spart,
Dintr-un bloc de sentimente
Și-mi legăn picioarele pe respirația vântului.
Împrăștii spre trecătorii-furnici
Petale din buchetul de flori
Cumpărat aseară, în vis,
De la florăria din colț.

Și când petalele se termină, ce fac cu tulpina?
Iar spinii?
Oare să-i înghit? Să îi plantez în suflet?
Iar oamenilor de acolo, de jos,
Li s-a părut oare că-n ploaia mea de petale
Lăcrimează stelele căzătoare?
M-am controlat prin buzunare
Și am găsit două monede zgâriate
Și câteva zâmbete sparte,
O dragoste împachetată în folie de aluminiu
Și-un apus de soare.
Ce s-arunc și ce să mai păstrez?
Cred că păstrez monedele!
Parcă le-am furat de la tine,
Într-un joc despre cum să rămânem cu rest,
S-avem motiv să ne mai revedem…
Stau pe-o margine de pervaz,
Cu ochii mari, ca un copil îndrăgostit
De formele din nori.
Și mă-ntreb dacă tu ai aruncat
Tot ce ai găsit prin buzunarul tău
Rupt, prăfuit, cu stări înghesuit.
Mă șterg pe blugi de urme de iubire…
Și-acum?
Cum mă mai dau jos?
Larisa Bălan