Sfântul nostru Părinte Gheorghe Hozevitul s-a născut către mijlocul secolului al VI-lea, în sânul unei evlavioase familii din insula Cipru. După moartea părinților săi, dorind să îmbrățișeze viața ascetică și să scape de căsătoria forțată, pregătită de unchiul și tutorele său, el și-a părăsit patria și neamul și a fugit la Locurile Sfinte pentru a-și căuta fratele mai vârstnic, care trăia acolo ca eremit de mai multă vreme. Dar acesta găsindu-l încă prea tânăr spre a putea duce o astfel de viață, l-a condus la mănăstirea Maicii lui Dumnezeu din Hozeva, pe drumul de la Ierusalim la Ierihon, care fusese întemeiată în secolul al V-lea de sfântul Ioan, episcop de Cezareea (prăznuit pe 3 octombrie).
Şi făcându-se monah și trecând în rândul fraților, s-a arătat, de la început, în totul nebiruit în orice muncă și aspră viețuire, încât părea că este imaterial și fără de trup. Cu viețuirea lui uimea pe toți și îi îndemna să aibă dorință și râvna răbdării celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepătimirii și umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însuflețit și ca o icoană a tuturor bunătăților pentru cei din mănăstire și pentru toți ceilalți. A strălucit cu nevoințele și s-a dezlipit de toată desfătarea lumească, căpătând și darul de a face minuni.
În anul 614, a anunțat invazia perșilor înainte ca aceasta să aibă loc.
Ajungând la adânci bătrânețe, a căzut bolnav și, simțind că i-a sosit ceasul plecării din această viață, și-a chemat ucenicul. Acesta, ocupat cu slujirea pelerinilor, nu putea să-i stea la căpătâi. Dar bătrânul Gheorghe i-a zis: „Nu te tulbura; voi aștepta până ce-ți vei sfârși treaba”. Când discipolul sosi, către miezul nopții, el l-a îmbrățișat și a zis: „Ieși suflete al meu! Mergi către Domnul!” Și a adormit întru Domnul.
ratele sau, pustnicul Heraclid, vietuia de multi ani in Lavra lui Calamon, aflata pe malurile pustii ale raului Iordan. Dupa ce se inchina la Mormantul Domnului si la toate celelalte locuri sfinte, Cuviosul Gheorghe se intalneste cu fratele sau, insa varsta sa prea frageda il face pe cel din urma sa nu il tina cu sine, ci sa-l randuiasca intr-o manastire din pustia Hozeva, aflata la o distanta de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce coboara catre Ierihon.
O micuta capela, zidita de calugarii sihastri, a fost transformata in manastire in jurul anului 480, de catre Sfantul Ioan, episcopul Cezareei, venit din Theba Egiptului, care este praznuit in ziua de 3 octombrie. Biserica actuala a manastirii, inchinata initial Maicii Domnului, este ocrotita de Sfintii Cuviosi Gheorghe Hozevitul si Ioan Iacob de la Neamt.
Dupa ce a fost tuns in monahism, tanarul nevoitor a fost dat spre ascultare unui batran foarte aspru. Cu toate ca tanarul ucenic era bland, rabdator si smerit cu inima, el era adesea nedreptatit de batranul sau. Spre exemplu, intr-o zi, intarziind sa aduca apa de la parau, batranul i-a tras o palma peste fata, inaintea tuturor. Indata, mana batranului s-a uscat si a intepenit. Mai apoi, insa, pentru rugaciunile staruitoare ale Cuviosului Gheorghe, mana batranului s-a vindecat.
Vazand minunea, Cuviosul a fugit din manastire, temandu-se ca nu cumva sa aiba parte de slava desarta, si a mers la fratele sau, in lavra de langa Iordan. In acest loc s-a nevoit sfantul vreme indelungata, ascultand de fratele sau ca si de un parinte mai mare. Precum citim in sinaxar, Sfantul Gheorghe Hozevitul „s-a aratat, inca de la inceput, intru totul nebiruit in orice munca si aspra vietuire, incat parea ca este nematerialnic si fara de trup”.
Curatindu-se de patimi si facandu-se pe sine vas ales al Sfantului Duh, sfantul devine o icoana pentru toti ceilalti, primind de la Dumnezeu darul inainte-vederii si al facerii de minuni. Astfel, in anul 614, cuviosul anunta din vreme invazia persilor asupra Tarii Sfinte. Alta data, sfantul a facut sa dea rod un copac uscat si a imblanzit un leu salbatic doar cu cuvantul.
Dupa adormirea in Domnul a fratelui sau, Cuviosul Gheorghe s-a intors la manastirea lui de metanie, in pustia Hozeva. Staretul acesteia, cunoscand vietuirea lui inalta, l-a randuit intr-o chilie retrasa si i-a ingaduit un mod de viata pustnicesc. Toata saptamana petrecea zavorat, iar in obste cobora doar duminica pentru bucuria fratilor si participarea la Sfanta Liturghie.
Ajungand la batranete, Cuviosul Gheorghe s-a imbolnavit si a cazut la pat. Apoi, cunoscandu-si mai dinainte trecerea la cele vesnice, sfantul l-a chemat la sine pe ucenicul sau, Antonie, insa acesta, fiind randuit cu ascultarea la arhondaric (primirea oaspetilor), nu a putut sa ramana langa Cuvios decat cateva clipe. Atunci, sfantul i-a spus: „Nu te tulbura, voi astepta pana ce-ti vei termina ascultarea.” Aproape de miezul noptii, cand ucenicul sau a putut veni la dansul, Cuviosul l-a binecuvantat si a spus: „Iesi, suflete al meu, mergi catre Domnul!” Si, in acel ceas, a adormit in Domnul.
Sfantul Cuvios Gheorghe Hozevitul a fost inmormantat in manastirea care ii poarta astazi numele, pe care a si condus-o duhovniceste vreme de mai multi ani. Sfintele sale Moaste, asezate astazi in biserica mare a manastirii, savarsesc mari si multe minuni in viata inchinatorilor, prin harul lui Dumnezeu si dragostea Cuviosului.
Cuvant al Cuviosului Gheorghe Hozevitul
„Credeti-ma, chiar daca un om ar putea sa faca din nou cerul si pamantul, dar ar dispretul cu mandrie pe aproapele sau, munca sa ar fi desarta si partea sa ar fi cu fatarnicii. Nu poti sa te apropii de Dumnezeu, daca nu esti in pace cu aproapele tau. Toate pacatele si patimile au ca izvor mandria si duc la moarte, iar ascultarea si supunerea catre Domnul sunt viata, bucurie si lumina.”
