Ioana Alexia Tatu – Andreea Diana Soare 7-6, 6-4, în finala româncelor de la Wimbledon S14
Româncele Alexia Tatu și Diana Soare s-au întâlnit în finala turneului de la Wimbledon, în cadrul competiției rezervate copiilor cu vârsta de 14 ani.

Duminică, cele două tinere sportive din România au disputat ultimul act din cadrul turneului de la Wimbledon S14. Primul set a fost unul foarte echilibrat, iar Alexia Tatu a reușit să îl câștige în cele din urmă, după ce s-a ajuns la tie-break.
În partea a doua, tot Alexia Tatu a fost la conducerea partidei, astfel că a reușit să își adjudece și setul al doilea, câștigând astfel trofeul de Grand Slam de la Wimbledon, inaugurat în acest an.
Wimbledon S14, la prima ediție
Începând din 2022, Wimbledon a organizat și o întrecere între sportivii Sub-14, unde au luat parte 16 jucătoare. Acestea au fost împărțite în patru grupe, iar câștigătoarele grupelor au mers direct în semifinale.
Alexia Tatu a câștigat grupa A cu trei victorii în trei partide și a învins-o în semifinală pe jucătoarea din Argentina, Sol Ailin Larraya Guidi, cu scorul de 6-0, 6-3.
De cealaltă parte, Andreea Diana Soare a câștigat în grupă, meciurile cu Aishwaraya Jadhav (India), scor 6-3, 6-2, Aishi Das (Noua Zeelandă), scor 6-4, 6-4, și cu Mika Stojavljevic (Marea Britanie), scor 1-6, 6-4, 10-3. În semifinale, Andreea Soare s-a impus în fața britanicei Isabelle Britton, scor 6-0, 7-5.