close
Sfinții zilei

Joi, 1 Martie – Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina; Sf. Mc. Antonina; Sf. Mc. Marcel şi Antonie (Post)

Sfânta Evdochia samarineanca era de fel din cetatea Iliopolei, care se găsea în provincia Libanului, în Frigia. A trăit pe vremea împărăţiei lui Traian. Mai întâi a dus o viaţă de desfrâu, atrăgând la sine pe mulţi care o îndrăgeau din pricina chipului ei frumos. Cu aceasta ea a adunat multă avere. După aceea însă a venit la Hristos, iar prilejul i l-a dat un oarecare monah Ghermano, pe care ea l-a auzit odată vorbind despre credinţa cea adevărată şi despre pocăinţă. Deci, fiind îmboldită de nevoia de a-şi schimba felul de viaţă, datorită şi unor descoperiri dumnezeieşti ce i s-au făcut, a fost botezată de către episcopul Teodot. Într-una din descoperirile ce i s-au făcut, s-a simţit răpită cu mintea şi s-a văzut pe sine luată de mână de un înger şi ridicată la cer, unde îngerii se bucurau cu toţii de întoarcerea ei în timp ce ceva negru şi înfiorător la vedere scrâşnea din dinţi şi striga, ca şi cum i s-ar fi făcut vreo nedreptate, dacă i s-ar fi smuls de sub puterea lui Evdochia. După ce şi-a împărţit toată averea şi a dat-o săracilor, s-a dus într-o mănăstire şi în timp ce-şi petrecea viaţa în nevoinţe duhovniceşti, fiind găsită de cei ce o îndrăgiseră mai înainte, a fost luată de acolo şi dusă înaintea împăratului, care urmase la împărăţie după Traian; dar înviind în chip minunat pe copilul acestuia a fost lăsată în pace. La mulţi ani după aceasta a fost supusă la cercetări de către Diogen, stăpânitorul Iliopolei, dar făcând iarăşi minuni, a fost lăsată în pace. Numai sub Vincenţiu, care a urmat lui Diogen, i s-a tăiat capul cu sabia pentru credinţa în Hristos. Şi aşa a luat de la Domnul cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.

Tags : evdochia

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.