Ce nu estimasem,
în duminica aia de sfârșit de august, când am luat-o spre nord pe autostrada de pe coasta Altalnticului, vreo 500 de kilometri aveam de mers, de pe lângă Bordeaux până la Dinan, în Bretania, au fost ambuteiajele.
Am plecat pe la prânz, zilele de vară sunt lungi, sigur apucăm să dăm și o tură de oraș diseara, bem și-un vin la un bistro, vis.
Așa îl și anunțasem pe “conte”, proprietarul unei vile elegante unde închiriasem un mic apartament, că o să ajungem la destinație. „Avant neuf heures”.
Dar cam după La Rochelle a început distracția, concretizată în” bouchon”
și apoi iar „bouchon”
și vreo 5 ore de „bouchon”
s-au dus dracului estimările
și benzina.
În apropiere de Rennes, ceasul era 23.03, contele sunase de vreo trei ori oarecum îngrijorat și restul indignat, mașina urla că mai are combustibili doar pentru vreo 60 de kilometri și pana la destinație mai erau 100.
Mă obișnuisem deja cu gândul că am ratat vinul, pe conte îl liniștisem explicându-i în franceza mea din cântece că “J’ai un peu trop navigué. Et je me sens fatigué.
Fais-moi un bon café
J’ai une histoire à te raconter”
Ma rog, i-am zis și de „bouchon”, mai aveam de pus benzina, sa tacă isterica, uită-te după o benzinarie,
uită-te,
uită-te
ei, găsim clar în Rennes!
Cât mai e pana la Rennes?
10 kilometri
Trebuie să apară benzinăriile, nu?
Nu văd!
Nu văd!
Trebuie sa fie una.
Nu e, chiar nu e!
„Merde!”, cum ar veni.
Am trecut de Rennes fără nicio benzinzărie în cale, nici măcar una cu o pompă, ca alea din Sicilia
„Refuel, refuel!”
Taci, cretino!
Cât zice asta că mai mergem?
40 km?
Și ce dracu’ facem?
Un pâlc de lumini, o rază de speranță ucisă repede de firmele colorate, „Mc Donald”, „KFC”, „Burger King”.
Băieți, o benzinarie în zona știți?
„Un seul ouvert la nuit
où?”
Undeva complicat, înapoi 10 km, stânga, dreapta, curba, încă 5 km, „le voilà”, ce vorbești frate? Ia desenează,
o schemă mâzgălită cu pix roșu pe un șervețel, benzina pentru doar 40 km, aproape miezul nopții, „one shot” dacă n-o găsim, am pus-o,
am găsit-o.
Pe retur am oprit la „Mc…” și i-am dat puștiului cu harta 10 euro.
La ora 1 fix, îmbrăcat în halat de mătase și cu parul lung, frumos pieptănat pe spate, contele a deschis porțile proprietații și am parcat sub un pin. Cu rezervorul plin, mașina s a culcat liniștită. Eu am murit de foame, noroc că aveam în portbagaj niște vin cărat de la Bordeaux. Un „Mc Puișor” nu m-aș fi gândit sa iau, dracu’.
Altfel, Bretania e superbă. „Le vent nous portera”
(Oana Costea)
