Fiul este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veşnicie, iar Duhul Sfânt e căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile şi să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina şi căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt — Preasfânta Treime.
Tot cu ajutorul meditaţiei şi al judecăţii sănătoase putem dezvălui şi pricepe şi alte taine din marele adevăr al dumnezeirii creştine. Dogma credinţei creştine învaţă că Fiul se naşte din Tatăl şi Duhul Sfânt purcede din Tatăl mai înainte de toţi vecii, adică din eternitate. Cum se poate aceasta? Nu este cu neputinţă de răspuns: Fiul s-a născut din Tatăl cum se naşte cuvântul din minte şi Duhul Sfânt purcede din Tatăl cum purcede fapta din voinţă. Cuvântul se naşte din minte, nu purcede; şi fapta purcede din voinţă, nu se naşte. La fel se naşte Fiul şi purcede Duhul Sfânt din Tatăl… Dumnezeu Tatăl e soarele universului, care există din veşnicie. Fiul este lumina Tatălui care a venit în lume ca să ne lumineze calea spre veşnicie, iar Duhul Sfânt e căldura care vine de la Tatăl ca să ne încălzească inimile şi să aprindă în ele iubirea lui Dumnezeu. Astfel, cum soarele cu lumina şi căldura una sunt, la fel una sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt — Preasfânta Treime.
Aceasta e, foarte pe scurt, învăţătura creştină despre Dumnezeu, pe care o crede şi o mărturiseşte Biblia întreagă — cea mai importantă capodoperă şi mărturie a adevărului existenţei lui Dumnezeu; învăţătura pe care o cred şi o mărturisesc cei peste opt sute de milioane de creştini, câţi numără astăzi sub aripile lui creştinismul.
Dacă adăugăm acest argument, de cea mai mare autoritate, la toate celelalte dovezi şi probe despre existenţa lui Dumnezeu, concluzia generală care se impune minţii şi inimii noastre, cu o impresionantă forţă de convingere, aceasta este: Dumnezeu există. La concluzia, convingerea şi mărturisirea adevărului existenţei lui Dumnezeu ne duc lumea întreagă şi omenirea întreagă, natura şi istoria, judecata logică şi conştiinţa morală, mintea şi inima, raţiunea şi revelaţia, Biblia şi Biserica creştină. Toate sunt monumente şi temple ale credinţei în Dumnezeu, toate ne răspund în cor: Dumnezeu este Creatorul lumii, Dumnezeu este Părintele nostru iubitor!
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, binecuvântat este cel ce crede în numele Domnului!
(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 138-139)
Credinţa în Preasfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe. Ea a fost descoperită în Sfânta Scriptură, mai ales a Noului Testament şi formulată apoi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, în Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan (381), pe care îl mărturisim în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie, la Botez şi la alte slujbe.
În Simbolul credinţei, mărturisim că noi credem „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului…, şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii…, şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit…”
În formularea acestei învăţături, Sfinţii Părinţi au pornit de la cele descoperite în Sfânta Scriptură referitor la Sfânta Treime sau la Persoanele Acesteia.
În Vechiul Testament găsim unele texte care mărturisesc despre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”(Facere 1, 26), iar înainte de alungarea primilor oameni din Rai, a spus: „Iată că Adam s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Facere 3, 22). De asemenea, la amestecarea limbilor celor ce voiau să construiască Turnul Babel, Dumnezeu a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”(Facere 11, 7).
La stejarul din Mamvri, Preasfânta Treime S-a arătat sub chipul a trei Îngeri lui Avraam (Facere 18), iar în cântarea întreită a îngerilor din jurul Tronului dumnezeiesc, din vedenia lui Isaia se zice: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” (Isaia 6, 3), adică se repetă „Sfânt” de trei ori.
În Noul Testament cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi se descoperă în mod vădit. La Buna Vestire, arhanghelul îi spune Sfintei Fecioare Maria: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).
La Botezului Domnului, când Fiul lui Dumnezeu Se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar Tatăl mărturiseşte din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17). Sfânta Treime este mărturisită atunci când Mântuitorul Hristos îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicându-le: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).
Învăţătura despre Sfânta Treime era propovăduită şi de către Sfinţii Apostoli. Sfântul Ioan Evanghelistul spune lămurit: „Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi Aceştia Una sunt” (1 Ioan 5, 7), iar Sfântul Apostol Pavel, îi binecuvintează pe corinteni prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Sfinţii Părinţi şi teologii Bisericii au explicat, în scrierile lor, învăţătura creştină ortodoxă despre Sfânta Treime: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl.
În Bisericile Ortodoxe locale praznicul Preasfintei Treimi este legat, prin tradiţie, de sărbătoarea Cincizecimii (ca în Biserica Rusă) sau de Lunea Pogorârii Sfântului Duh (mai ales în Bisericile greacă şi română).
Este sărbătoarea în care aducem în mod deosebit laude şi cântări duhovniceşti Persoanelor Preasfintei Treimi, pentru că toată lucrarea liturgică şi sfinţitoare a Bisericii Ortodoxe se săvârşeşte în numele şi spre slava Preasfintei Treimi.
De aceea, se cuvine să mărturisim întotdeauna pe Sfânta Treime: pe Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să o preamărim şi să I ne închinăm Ei, zicând: „Sfinte Dumnezeule, Cel ce toate le-ai făcut prin Fiul, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin Care pe Tatăl am cunoscut şi prin Care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel ce din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Treime Sfântă, slavă Ţie!”.
Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.