”Dacă este să pornim de la premisa că o eventuală unire ar trebui să fie votată de majoritatea cetățenilor R.Moldova și dacă ne informăm din recentele sondaje care pun această problemă, vedem că nu este o majoritate care ar sprijini unirea, dar există o creștere a numărului celor care pledează pentru unire. Și asta probabil se explică prin faptul că suntem în pragul sărbătoririi a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România și cei care simt românește sunt mai deschiși pentru a-și exprima aceste sentimente, dar și pentru că o parte din oameni sunt disperați, nu mai cred că se poate construi ceva aici în R.Moldova, un stat independent care să lucreze în interesul cetățeanului și cred că unirea cu România ar fi singura soluție pentru a scăpa de aceste probleme mari cum sunt sărăcia, corupția, migrația”, afirmă liderul PAS.
Referindu-se la acuzațiile dure ale șefului statului în adresa României, Maia Sandu susține că ”ceea ce face Igor Dodon este total iresponsabil, încearcă să identifice un dușman în interiorul R.Moldova și folosește această divizare, acest discurs românofob pentru a-și mobiliza propriile resurse electorale. Din păcate, în condițiile unei manipulări mari din partea Kremlinului, mă refer la manipulările mediatice, e ușor din partea lor să alimenteze această ură față de România, să prezinte România ca un dușman al R.Moldova”, consideră Maia Sandu.
”Orice stat normal își propune să construiască relații bune cu statele vecine. Ba mai mult, România este țara care a demonstrat că este pașnică și nu poate fi suspectată de interese sau să facă lucruri care ar veni în contradicție cu ceea ce își doresc cetățenii R.Moldova. Un exemplu diferit îl oferă Federația Rusă care de curând a demonstrat că poate să intervină, să acapareze un teritoriu care aparține altui stat. Iată acesta este tipul de agresiune care trebuie condamnat și recunoscut. Or, aici avem cu totul altă situație. România de la independență încoace, a încercat să ne ajute și ne-a ajutat pe multe dimensiuni, și cu investiții, și ceea ce face în educație, și proiectele pe care le-am inițiat în domeniul electroenergetic, extrem de importante, în special pentru a diminua importul de resurse energetice din Federația Rusă și pentru a asigura securitatea energetică. Este adevărat că nu există suficientă dedicație aici la Chișinău din partea autorităților pentru ca aceste proiecte să avanseze suficient de repede și să se materializeze aceste idei”.
Maia Sandu a vorbit și despre așa zisele declarații de susținere a statalității R.Moldova, anunțate de șeful statului. ”Sunt niște lozinci pe care le lansează pentru a induce lumea în eroare, pentru a intimida eventual alte localități care vor să semneze actul unirii. Chiar dacă nu este un act juridic, este un act simbolic, este important pentru cetățeni. Pentru cei care nu înțeleg manipulările lui Dodon, trebuie să le spunem că statalitatea o subminează statul, în special politicienii corupți și iresponsabili, cei care au ajuns să captureze toate aceste instituții, să le subordoneze propriului interes, să ne facă mai vulnerabili în raport cu adevăratele pericole externe”.
”Faptul că aleșii locali semnează declarații de unire, ar putea să crească într-o anumită măsură numărul unioniștilor din R.Moldova, dar nu știu dacă această creștere va fi atât de mare încât să asigure o majoritate care este absolut necesară pentru unire”.
Liderul PAS susține că va merge duminică la Marea Adunare Centenară, organizată la Chișinău și la care sunt așteptați mii de cetățeni moldoveni. Și-a anunțat prezența și fostul președinte al României, Traian Băsescu, împreună cu mai mulți oficiali români. ”La această adunare sărbătorim un eveniment istoric foarte important. Perioada în care Basarabia a fost în componența României a însemnat pentru noi o primă experiență de integrare europeană. Asta a însemnat dezvoltarea instituțională, economică, educațională. Asta a însemnat evitarea unor tragedii pentru basarabeni. Ne cunoaștem istoria, noi o să mergem și o să-i onorăm pe cei care au făcut posibil actul unirii”, a conchis la RFI, Maia Sandu, liderul PAS.