Teologii spun că o Biserică este vie și rodnică în măsura în care naște sfinți, ocrotitori ai poporului drept-măritor.
De-a lungul istoriei, poporul român a avut ocrotitori fie din neamul românesc, fie de alte neamuri, dar care au trăit și propovăduit Evanghelia aici sau ocrotesc prin moaștele lor credincioșii neamului nostru. Biserica Ortodoxă Română a rânduit o zi de cinstire a sfinților români, sărbătoare de mare importanță pentru poporul român. Despre evlavia populară la acești sfinți, importanța lor pentru istoria Bisericii strămoșești și canonizările făcute în Patriarhia Română a vorbit pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu.
Părinte academician, care sunt rădăcinile cinstirii sfinților proveniți dintr-un anumit popor creștin?
Biserica noastră i-a cinstit întotdeauna pe sfinți ca pe unii care sunt bineplăcuți lui Dumnezeu și mijlocesc prin rugăciunile lor pentru noi și pentru mântuirea noastră. Încă din primele secole creștine, Biserica i-a cinstit pe Sfinții Apostoli și pe Maica Domnului, i-a cinstit pe mucenicii primelor veacuri, mai ales pe cei care au pătimit până în 313 (n.r., an în care împăratul Constantin cel Mare a dat Edictul de la Mediolan prin care creștinismul devenea o religie permisă), a cinstit o serie de cuvioși sau cuvioase care au trăit departe de lume, în pustiu, ori în peșteri sau în alte zone, a cinstit mărturisitorii dreptei credințe, după cum i-a cinstit și pe Sfinții Părinți, care prin lucrările lor au cristalizat învățătura creștină și au contribuit la progresul teologiei. Aceștia erau sfinți care proveneau din lumea greco-romană, dar și sfinți care proveneau din Egipt, Siria, Palestina și alte zone ale bazinului Mării Mediterane. Cu timpul, pe măsură ce s-au creat state naționale și concomitent Biserici naționale, aceste Biserici au înscris în calendarul sfințeniei creștine propriii lor sfinți, în primul rând pe cei care au contribuit la încreștinarea popoarelor creștine. Mă gândesc aici la apostolii slavilor, Chiril și Metodie, ca și la sfinții cuvioși din Lavra Pecerska, la sfinții de la Mănăstirea Rila din Bulgaria, la sfinții naționali ai sârbilor și o serie de alți sfinți din lumea creștin-ortodoxă.
Urmând exemplul acestora, Biserica Ortodoxă Română a avut propriii sfinți, încă din perioada daco-romană a existenței noastre și până aproape de zilele noastre.
Un prim sfânt despre care știm că a fost cinstit pe pământ românesc a fost Nicodim de la Tismana. Nu știm de când datează evlavia populară care i se acorda acestui cuvios reorganizator al monahismului românesc. La fel este și cazul Cuviosului Daniil Sihastrul, sfetnicul viitorului sfânt domnitor Ștefan cel Mare, cinstit de popor cu multă evlavie.
În evlavia față de sfinți, credincioșii au ținut cont de naționalitatea acestora?
Înainte de a se lua o hotărâre de canonizare a acestor sfinți, poporul a știut întotdeauna să-i prețuiască, a știut întotdeauna să-i cinstească ca pe unii care au lucrat pentru mântuirea lor, care s-au rugat pentru ei. Evlavia populară a știut să-i cinstească așa cum se cuvenea. Merită subliniat faptul că unii dintre sfinții noștri, pe care îi considerăm naționali, au fost și sunt cinstiți și de alte Biserici, așa cum este cazul mitropolitului Kievului, Sfântul Petru Movilă, cinstit și de Biserica Ucraineană, după cum aceeași Biserică cinstește și pe Cuviosul Paisie de la Neamț, care era de neam ucrainean. Tot așa, Cuviosul Antipa de la Calopodești este cinstit de Biserica Greacă și cea Rusă, iar noi, românii, îl cinstim pe patriarhul Nifon al Constantinopolului, pe Atanasie Patelarie, fost patriarh al Constantinopolului, care a trăit la Galați. Îl cinstim și pe Maxim Brancovici, care a fost trecut între sfinți de Biserica Serbiei și care a păstorit puțin timp și-n scaunul mitropolitan al Țării Românești.
Ce anume au apreciat credincioșii unui popor la sfinții care au trăit pe tărâmurile statului respectiv?
Poporul drept-credincios împreună cu preoții și călugării lui au apreciat ortodoxia credinței acestor sfinți pe care i-am pomenit, au apreciat strădaniile lor în slujba Bisericii și când a fost cazul au apreciat și jertfa pe care au pus-o aceștia pentru Hristos, mărturisind Ortodoxia, cum au fost Sfinții ardeleni Ilie Iorest și Sava Brancovici sau Sofronie de la Cioara, Visarion Sarai și Oprea Miclăuș și preoții mărturisitori Moise Măcinic și Ioan din Galeș. Din aceste considerente se impune o îndatorire de suflet, ca așa cum strămoșii noștri au cinstit pe acești sfinți și cuvioși, să-i cinstim și noi în ziua lor de sărbătorire.
‘Protectori ai unor zone geografice’
Cum se manifestă evlavia populară la sfinții de alt neam care odihnesc la noi prin moaștele aduse în țară?
Biserica Ortodoxă Română prăznuiește de secole și câțiva sfinți și cuvioși care își au moaștele în biserici în țara noastră. Așa este cazul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște au fost aduse la noi în țară în 1415, în timpul lui Alexandru cel Bun, este cazul Sfintei Parascheva de la Iași, ale cărei moaște au fost aduse în timpul lui Vasile Lupu în 1641, este cazul Sfântului Dimitrie Basarabov, cu moaște în Catedrala patriarhală, aduse acolo în 1774, din sudul Dunării, de unde era el originar, și este cazul Sfintei Filofteia, ale cărei moaște se găsesc în Catedrala din Curtea de Argeș, sau al Sfântului Grigorie Decapolitul cu moaște în Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea.
Toți credincioșii noștri, după cum se poate ușor constata, i-au cinstit pe acei sfinți ale căror moaște sunt în țara noastră. Dovada o reprezintă pelerinajele de la Iași din 14 octombrie, de la București din 27 octombrie sau de la Curtea de Argeș din 7 decembrie sau cel de la Suceava din 24 iunie. În mod deosebit, acești sfinți cu moaște la noi sunt considerați protectori ai unor zone geografice din țara noastră și de aceea evlavia populară se îndreaptă în primul rând spre ei, fie că este vorba despre moldoveni, despre munteni sau olteni, iar ardelenii îi cinstesc pe sfinții mărturisitori ai Ortodoxiei din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Canonizări în Biserica noastră
Când a avut loc prima canonizare pe pământ românesc?
O primă canonizare oficială despre care avem știri că s-a realizat pe pământ românesc a avut loc în august 1517, cu prilejul sfințirii mănăstirii de la Curtea de Argeș, când la dorința Patriarhiei Ecumenice și a domnitorului Neagoe Basarab a fost canonizat Nifon, patriarhul Constantinopolului, care a avut un rol însemnat și în reorganizarea vieții bisericești din Țara Românească în timpul domnitorului Radu cel Mare. Mult timp nu s-au mai făcut canonizări de sfinți români, deși Biserica noastră a cinstit o serie de sfinți, mai ales pe cei care aveau moaște în bisericile din Țara Românească și Moldova.
Cât timp a trecut până la noi canonizări în Biserica Ortodoxă Română?
O hotărâre oficială de canonizare a unor sfinți români s-a luat la 28 februarie 1950, când patriarhul de vrednică pomenire Justinian Marina a supus Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române problema canonizării unor sfinți români, în special a celor care au mărturisit credința creștină ortodoxă în Ardeal, precum și a ierarhului Calinic de la Cernica și alții care au fost canonizați atunci. În 1950 au fost canonizați mitropoliții mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, care au păstorit în Ardeal, la Alba Iulia și care n-au cedat în fața presiunii venite din partea calvinilor, ci și-au apărat dreapta credință și în același timp pe credincioșii lor. Au urmat alte canonizări în timpul patriarhului Iustin Moisescu, în timpul patriarhului Teoctist Arăpașu, în 1992, când tot printr-o hotărâre sinodală au fost trecuți în rândul sfinților domnitorii Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu, datorită faptului că ei au fost cei mai mari ctitori de lăcașuri sfinte din trecutul nostru. Apoi, în anii următori, în 1997, Biserica noastră i-a trecut în rândul sfinților pe Petru Movilă, mitropolitul Kievului, care era de neam român, și în 2003, în 2007, continuând în timpul păstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în 2008, când au fost canonizați Dionisie Exiguul, Neagoe Basarab și alții.
Între cei cinstiți de Biserica Ortodoxă Română se numără în primul rând cuvioși teologi din Sciția Minoră, fostă provincie romană, Dobrogea de astăzi, și anume Sfinții Ioan Casian și Dionisie Exiguul, mari teologi la vremea respectivă, Cuviosul Gherman și Niceta de Remesiana, care aparținea populației din sudul Dunării, din Peninsula Balcanică. Au fost trecuți în rândul sfinților o serie de cuvioși mărturisitori, între care amintim doar pe Teodora de la Sihla, Antonie de la Iezer, Paisie de la Neamț și Daniil Sihastrul.
Sărbătoarea sfinților de același neam cu noi
Duminica Sfinților Români este o sărbătoare de maximă importanță pentru Biserica Ortodoxă Română. Ziua de prăznuire a Tuturor Sfinților Români este Duminica a doua după Rusalii, prima duminică după cea a Tuturor Sfinților. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sfinții români să fie cinstiți în această duminică în ședința sinodală din 20 iunie 1992.
Ctitori de biserici și cultură teologică
Biserica noastră a canonizat mari domnitori care au lăsat posterității lăcașuri de cult unice. Cu ce au mai contribuit acești sfinți conducători la întărirea Bisericii strămoșești?
Au fost trecuți în rândul sfinților o serie de ierarhi cărturari care prin scrisul lor au contribuit la progresul teologiei românești, între care aș aminti pe mitropoliții Varlaam și Dosoftei ai Moldovei, Antim Ivireanul și Grigorie Dascălu ai Țării Românești, și anul acesta ne pregătim de canonizarea celui mai strălucit ierarh pe care l-a avut Biserica din Ardeal, Andrei Șaguna.
Au fost canonizați și câțiva domnitori pentru ctitoriile lor, pentru bisericile zidite din dispoziția lor și în care se săvârșește jertfa cea fără de sânge de peste cinci sute de ani. Între aceștia, amintim pe Ștefan cel Mare și Sfânt, considerat sfânt de evlavia populară, Neagoe Basarab, care a ctitorit de asemenea câteva biserici și mănăstiri, domnitorul martir Constantin Brâncoveanu pentru ctitoriile sale și mai cu seamă pentru sprijinul dat culturii teologice românești și nu numai, pentru că au sprijinit și cultura de limbă greacă, slavonă, arabă, venind în sprijinul unor Biserici Ortodoxe surori. (Interviu publicat în ziarul „Lumina de Duminică” din data de 26 iunie 2011)
Sursa: basilica.ro
