Eugen Barbu spunea despre Toma Caragiu că ”a fost îngropat la cutremur ca un faraon sub o piramidă de beton”, ”un mormânt mare ca pentru talentul lui mare”. Și că va trebui să treacă mult până când un alt mare talent să reușească să-l înlocuiască. Ultimele roluri în teatru, pe scena de la Bulandra, au fost în două drame: Satin, din ”Azilul de noapte”, și James Tyrone din ”Lungul drum al zilei către noapte”. Dar, după cum mărturisea regizorul Liviu Ciulei, a plecat fără să fi avut șansa de a-l juca pe Othello, așa cum și-a dorit. Rămân însă rolurile din filme și sketch-urile din emisiunile TVR-ului de altădată.
Marele actor român Toma Caragiu s-a născut la 21 august 1925, într-o familie de aromâni. Familia Caragiu s-a stabilit în Ploieşti, unde viitorul actor a urmat ciclul gimnazial la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel”. A fost ales pentru trupa de teatru a liceului. A absolvit cursurile liceale în 1945 şi s-a înscris la Facultatea de Drept, dar a abandonat cursurile şi s-a înscris la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti, clasa Victor Ion Popa, potrivit site-ului CineMagia, www.cinemagia.ro.
Debutul a avut loc în 1948, pe scena Studioului Teatrului Naţional din Piaţa Amzei, când era student în anul III, cu rolul unui scutier din ”Toreadorul din Olmado”, în regia maestrului Ion Sahighian, precizează sursa menţionată mai sus. La 1 mai 1948, a fost angajat ca membru al Teatrului Naţional, iar în 1949 a absolvit Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică.
În perioada 1951-1953 a jucat pe scena Teatrului de Stat din Constanţa, iar în 1953, la vârsta de 28 de ani, a fost numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti, funcţie pe care o va deţine timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieşteană 34 de roluri. Perioada 1953-1965 a fost apreciată drept ”Epoca Caragiu”, scrie site-ul www.teatruploiesti.ro.
La începutul anilor ’60, a fost invitat de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Dintre numeroasele roluri în teatru le amintim pe cele din: Rică Venturiano – ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale; Truffaldino – ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni; Figaro – ”Nunta lui Figaro” de Beaumarchais; Ianke – ”Take, Ianke şi Cadâr” de Victor Ion Popa; Pampon – ”D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale; Bertoldo – ”Bertoldo la curte” de Leunid Rahmaninov; Mackie Sis – ”Opera de trei parale” de Bertolt Brecht; Tipătescu – ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale; Primarul – ”Revizorul” de Gogol, Ion – ”Puterea şi adevărul” de Titus Popovici; James Tyrone – ”Lungul drum al zilei către noapte” de Eugene O’Neill, mai precizează site-ul menţionat.
Margareta Pâslaru, care i-a fost parteneră de scenă lui Toma Caragiu în ”Opera de trei parale” la Teatrul Bulandra, şi-l aminteşte pe artist ca fiind un om disciplinat, punctual, tratând cu seriozitate pregătirea unui rol.
”În 1962 Liviu Ciulei m-a ales pentru rolul Polly Peachum, partenera lui Mack the Knife – Toma Caragiu – în piesa ‘Opera de trei parale’ de Bertold Brecht. Repetam la Teatrul Municipal ‘L.S.Bulandra’ unde a avut loc premiera în 1964. Disciplinat, punctual, Tomiţă trata cu seriozitate pregătirea rolului, atât partea de proză, cât şi cea muzicală. Astfel, perfecţionismul meu găsea ecou şi susţinere atât din partea regizorului, cât şi a marelui actor. Independent de cele descrise mai sus, noi doi aveam ritualul nostru seară de seară. Înainte de a coborî scările de metal în scenă, îndeplineam anumite gesturi ‘purtătoare de noroc’. De pildă, Tomiţă îmi aranja voalul de mireasă, amintindu-mi să-i dau ‘intrarea muzicală’ – adică să-i strâng mâna – la începutul duetului nostru, acompaniat de orchestra ce îşi făcea intrarea pe scenă, într-o camionetă. La rândul meu, trebuia să-i verific floarea de la butonieră, pălăria şi cravata, în timp ce ne şopteam unul altuia într-un ritm mecanic, alert: ‘- Eu nu sunt cântăreţ’. ‘- Zău că eşti bariton veritabil’. ‘- Zici?’ mormăia Tomiţă rotindu-şi ochii mulţumit. ‘- Zic!’, şopteam ridicând trena rochiei de mireasă, cântărea 3-4 kg. Dialogul ‘superstiţiei’ odată încheiat, coboram pe treptele de metal, în ritmul muzicii. Tomiţă mă lua în braţe şi mă prezenta – ca pe un trofeu – bandiţilor. Duetul nostru avea succes seară de seară, cu aplauze la scenă deschisă. Richard Bartzer a orchestrat în ritm de twist partitura originală compusă de Kurt Weill. Din câte mi s-a spus, spectacolul de la teatrul ‘L.S. Bulandra’ a însumat aproape 400 de reprezentaţii, dacă nu mai mult, revoluţionând peisajul teatral românesc în 1964”, a declarat pentru AGERPRES Margareta Pâslaru.
Toma Caragiu a jucat roluri de comedie, dar şi drame. Unul dintre filmele foarte cunoscute este „Actorul şi sălbaticii” (1975), în care Toma Caragiu interpretează rolul unui alt mare actor – Constantin Tănase.
Din bogata filmografie a lui Toma Caragiu amintim: ”Vremea zăpezilor”, ”Şeful sectorului suflete”, ”Subteranul”, ”Răpirea fecioarelor”, ”Răzbunarea haiducilor”, ”Haiducii lui Şaptecai”, ”Zestrea Domniţei Ralu”, ”Săptămâna nebunilor”, ”Facerea lumii”, ”Bariera”, ”Ciprian Porumbescu”, ”Operaţiunea Monstrul”, ”Serenada pentru etajul XII”, ”Buzduganul cu trei peceţi”, ”Nufărul roşu”, ”Vara romantică”, ”Poveste sentimentală”, ”Străzile au amintiri”, ”Procesul alb”, ”Brigada Diverse intră în acţiune”, ”Brigada Diverse în alertă!”, ”B.D. la munte şi la mare”, ”Trei scrisori secrete”, ”Mastodontul”, ”Premiera”, ”Tufă de Veneţia”, ”Gloria nu cântă”, ”Marele singuratic”.
A avut zeci de înregistrări în emisiuni radio sau la televiziune, fiind celebre monologurile sale, dar şi scenetele în care avea parteneri alţi mari actori, în emisiuni de divertisment tv.
A fost căsătorit de două ori şi a avut o fiică adoptată.
A murit în urma tragicului cutremur din 4 martie 1977, împreună cu prietenul său, regizorul Alexandru Bocăneţ. Cei doi sărbătoreau finalizarea filmului ”Gloria nu cântă”, regizat de Bocăneţ, în care maestrul Toma Caragiu juca rolul principal şi se aflau în locuinţa actorului din blocul Continental, situat în strada Colonadelor, în spatele Muzeului Municipiului Bucureşti (Palatul Suţu).
Actorul Ion Besoiu, prezent zilnic la operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor din blocul prăbuşit în care locuise Toma Caragiu, scria în paginile sale de jurnal, în ziua de 10 martie 1977, că trupurile celor doi, ale lui Toma Caragiu şi Alexandru Bocăneţ, au fost găsite de cascadori la ora 13.10.
”Cascadorii Aurel Popescu şi Mircea Pascu strigă ceva de sus, de pe dărâmături. Buldozerele se opresc. Băieţii fac semne. (…) Un ostaş coboară şi aduce o ramă de ochelari turtită. Caramitru bâguie: ‘Ochelarii lui!’. Începe să hohotească. Strig la el şi pornesc în sus. Sunt doi. Doi oameni îmbrăţişaţi, două vieţi, două destine: Bocăneţ şi Toma Caragiu. Au murit din prima clipă. Casa scărilor s-a prăbuşit peste ei, undeva, la parter. Sunt încremenit. Doar bărbia îmi tremură. Caut să mă stăpânesc. (‘De ce nu i-am pus spectacol în seara aceea? De ce?’). (…) Un actor uriaş, un om uriaş, un suflet uriaş a fost strivit într-o seară nebună de un bloc oarecare. Absurd, incredibil.”, se arată în cartea ”4 martie 1977. Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui cutremur”, coordonată de Aristide Buhoiu, apărută în seria ”Reporter XX”, în 1977, la Editura Junimea, Iaşi.
Actorul Toma Caragiu a fost înmormântat la 11 martie 1977 la cimitirul Bellu din Capitală.
În cinstea lui, teatrul din Ploieşti a fost numit Teatrul ”Toma Caragiu”, din 1991, strada pe care se află clădirea teatrului poartă acelaşi nume, iar în centrul oraşului se află un bust al actorului. În Bucureşti, strada pe care se afla blocul în care a locuit actorul se numeşte Toma Caragiu, iar o sală a Teatrului Bulandra poartă numele actorului.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) ”pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.