close
Creștinătate

Moaștele Sfinților Dimitrie cel Nou și Nectarie au fost așezate spre închinare în baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale

Pelerinii prezenți, în data de 24 octombrie 2017, pe Dealul Patriarhiei au participat la evenimentul scoaterii din Catedrala Patriarhală a moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Ierarh Nectarie, precum și a unui fragment din Lemnul Sfintei Cruci. Acestea au fost așezate spre închinare în baldachinul special amenajat în apropierea lăcașului de cult.

În continuare, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a citit Acatistul Sfântului Dimitrie. Din soborul slujitor au făcut parte Părintele Arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale,  împreună cu părinții slujitori.

Potrivit programului postat pe site-ul Agenției de Știri Basilica, ieri trebuia să aibă loc procesiunea Calea Sfinţilor. Evenimentul a fost anulat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Acesta va avea loc joi de la ora 17:00.

Conform programului actualizat, joi de la ora 17:00 vor pleca în procesiune două coloane: una de la Catedrala patriarhală și alta de la Catedrala mitropolitană, având ca punct de întâlnire Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei, după cum urmează:

Prima coloană va porni din Catedrala patriarhală cu moaștele și icoana Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou spre biserica Sfântul Nicolae – Vlădica și pe Bulevardul Regina Maria până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.

A doua coloană va porni de la Catedrala mitropolitană – Biserica Sf. Spiridon Nou cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci (de la Parohia Sf. Vasile – Victoria, Protoieria Sector 1 Capitală), moaștele și icoana Sf. Ier. Nectarie de la Eghina și Icoana Sfântului Cuvios Serafim de Sarov pe traseul: Calea Șerban Vodă și Str. Bibescu Vodă până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.

Coloanele de slujitori și credincioși se vor întâlni la baza Dealului Patriarhiei. Aici va fi rostită Ectenia întreită, și se vor intona troparele Sf. Cruci, al Sf. Sfântului Cuv. Dimitrie cel Nou și al Sf. Ier. Nectarie.

Procesiunea va înainta spre Altarul de vară de lângă Catedrala patriarhală, iar Lemnul Sf. Cruci, alături de raclele cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina vor fi depuse în baldachinul special pregătit.

B.S.
Tags : moastele sf dimitrieprocesiunea calea sfintilor

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.