Primul sfârşit de săptămână al lunii Octombrie le va aduce prietenilor noştri pasionaţi de istoria feroviară şi de povestile României de odinioară ocazia unei noi călătorii pe parcursul căreia vom vizita „cetatea aurului negru” – oraşul Ploieşti.
Ne vom reuni Sâmbătă, 7 Octombrie, şi Duminică, 8 Octombrie, la ora 9:45, în Gara de Nord, în faţa restaurantului KFC, cu biletul de călătorie CUMPĂRAT DEJA pentru trenul Interregio 18051 al companiei private Transferoviar Călători, cu care vom porni la drum, la ora 10:10, urmând să debarcăm pe peronul staţiei Ploieşti Sud, la ora 11:06.
Preţul unui bilet întreg (doar dus) cumpărat de la casa de bilete a companiei, ce se află pe partea stângă a binecunoscutei galerii de acces de „La Coloane”, este de 7,50 lei, aceeasi „legitimație de călătorie” putând fi luată chiar si din tren, caz în care vom plăti însă un tarif suplimentar de 2 lei.
Cine doreşte să folosească alt mijloc de transport este rugat să fie prezent pe peronul liniei 1 din staţia de cale ferată Ploieşti Sud, la ora sosirii trenului de la Bucureşti: 11:06.
Preţ de câteva clipe, vom afla istoria celor trei clădiri ale staţiei de cale ferată, ne vom aminti de celebrul critic literar Constantin Dobrogeanu-Gherea (pe numele său real Solomon Katz) şi de restaurantul al cărui proprietar a fost timp de aproape o jumătate de secol.
La ora 11:20 vom porni către centrul oraşului, mergând „la pas” pe Bulevardul Independenţei, nu înainte însă de a afla povestea „Monumentului Vânătorilor” – emblematicul grup statuar pe care îl vom întâlni în debutul plimbării noastre.
După ce vom fi parcurs puţin mai mult de un kilometru, ne vom opri în dreptul clădirii în interiorul căruia se află „Muzeul Ceasului”, vom afla câteva date din biografia profesorului Nicolae Simache – fondatorul celebrei instituţii de cultură şi ne vom întrerupe turul pentru o surpriză pe care o voi dezvălui „la faţa locului”.
La ora 13:00, ne vom continua plimbarea pe Bulevardul Independenţei, iar în drumul nostru vom povesti despre arhitectul Toma Socolescu şi vom admira clădirile ridicate în zona centrală a „Cetăţii Petrolului”: Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” (astăzi „Colegiul Naţional Mihai Viteazul”), edificiul ce găzduieşte „Muzeul de Artă – Ion Ionescu Quintus” şi Palatul Culturii, loc unde ne vom întrerupe drumeţia de final de săptămână, pentru a lua parte la amplul program pe care ni-l propun oraganizatorii Festivalului de Fotografie „Secvenţe”.
După ce ne vom fi delectat cu ineditele şi bogatele informaţii pe care le vom primi, pe parcursul atelierelor şi conferinţelor la care vom avea ocazia să fim prezenţi, către ora 17:30, vom porni din nou „la pas” pe străzile Tacke Ionescu, Rudului, Mărăşeşti şi Domnişori, iar de-a lungul celor circa 3 kilometri pe care îi vom parcurge până în punctul final al turului nostru vom putea reflecta la soarta pe care a avut-o „oraşul lui ce bei”, după ce a fost distrus în proporţie de aproape 90% de zecile de mii de bombe lansate asupra sa în vara anului 1944 de aeronavele americane şi britanice.
Sosiți în piaţeta din faţa staţiei CFR Ploieşti Vest, vom asculta o ultimă poveste despre istoricul clădirii sale de călători şi vom alege trenul ce ne va duce înapoi la Bucureşti.
Întreaga plimbare pe arterele „oraşului aurului negru” se va desfăşura pe o distanţă de aproximativ 5 kilometri şi o vom face mergând pe jos, „la pas uşor”.
Participarea este gratuită şi nu există un alt tarif în afară de cheltuielile personale. Totuşi, dacă doriţi să vă exprimaţi aprecierea faţă de această iniţiativă, vă stau la dispoziţie cu mici suveniruri care să vă amintească de excursia la care aţi luat parte (magneţi şi cărţi poştale imprimate cu vechi imagini ale câtorva dintre gările Ploieştilor de odinioară).
Cu speranţa că vom petrece clipe minunate împreună!
Andrei Berinde