Nu am cuvinte când te caut
Stau mută
Aşteptându-mi visul
Să-mi desțeasă genele
Şi să devină realitate.
„Ce este realitatea?
Care este realitatea?”
Mă-ntrebi curios
Ca orice ființă
Care vrea să crească.
„Ca să creşti
E nevoie de sămânță
Şi de sol în care
Să se dezvolte.
Realitatea este
Ceea ce gândeşti
Ceea ce gândeşti
Este plancton mental!” îți răspund,
În gând atingându-ți
Arcuşul ce vibrează –
Freamăt crud
De vijelie interioară.
Ochii tăi privindu-mă
Luminează cotlon de suflet
Neumblat,
Ce-şi desluşeşte timid, taina
Iar mâna mea-ți cuprinde
Proiecția inimii
Dintr-o atingere
Ne-nlănțuim…
Mirosurile noastre
Şi gusturile noastre
Se-aleargă aprinzând
Torța din tenebre…
Ce-ar fi omul dacă
N-ar gusta carne de om?
Cornelia Prisacariu