Că tot suntem în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, aș vrea să aduc în discuție un text mai dificil. În Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel găsim un îndemn greu de înghițit despre autoritatea lumească, despre conducerile acestei lumi.
Astfel, la începutul capitolului 13, avem o dificilă temă de gândire:
„Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nueste stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osândă, căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă. Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat. Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste” (Romani 13; 1-7).
Acest text ne contrariază astăzi, când vedem conduceri de-a dreptul rușinoase. Pe de altă parte, suntem siliți să revedem contextul istoric. Realitatea anilor 57-58 după Hristos (la mai puțin de trei decenii de la Învierea Sa) nu e deloc asemănătoare cu cea de astăzi.
În egală măsură, nu putem neglija faptul că epistola se adresa celor ce trăiau în Roma. Creștinismul, ca să supraviețuiască, nu avea nevoie de conflicte deschise cu cea mai mare putere a lumii de atunci, care, oricum, începea zece ani mai târziu de la scrierea acestei epistole o persecutare sângeroasă a creștinilor, de care nu a scăpat nici măcar autorul epistolei, Sfântul Pavel.
Dacă citim în grabă, spunem limpede: orice stăpânire e de la Dumnezeu. Și totuși, cu talentul său de necontestat, apostolul pune câteva accente deloc neglijabile. Primul, în perfectă relație cu prima impresie, e: stăpânirea „este slujitoare a lui Dumnezeu”. Întrebarea mea: e stăpânirea pe care o avem azi slujitoarea lui Dumnezeu?
Al doilea aspect esențial: „Fă binele şi vei avea laudă de la ea.” Nimic mai fals astăzi. Pe nimeni nu interesează dacă noi facem binele. Suntem interesanți doar dacă avem ceva ce se poate fura.
Iar al treilea și cel mai puternic, îl avem în final: „Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste.” Sigur, plătim impozite, vămi, ne temem suficient, dar cum rămâne cu cinstea? Ce facem acolo unde nu există cinste? Sigur, nu putem să răspundem la fel, fiindcă suntem chemați la virtute. Dar cred că vorbim despre alt tip de supunere.
Poate am dreptate, poate nu. Acest fragment din Pavel mi s-a părut și mi se pare în continuare dificil de înțeles în afara contextului istoric.
Moni Stănilă
