close
CreștinătatePromovate

Patriarhul Daniel i-a acordat Simonei Halep “Crucea Patriarhală”

digisport.ro

După ce Simona Halep le-a prezentat ieri românilor trofeul de la Wimbledon, Patriarhul Daniel i-a acordat azi campioanei nostre cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române – ”Crucea Patriarhală” – în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Reşedinţa Patriarhală.

“Simona este pentru mulţi tineri astăzi un simbol al hărniciei, perseverenţei şi speranţei. Ne bucurăm să scoatem în evidenţă că toate realizările domniei sale sunt expresia talentului cultivat prin efort susţinut, prin efort constant.

Pe lângă toate acestea însă, Biserica, dragă Simona, preţuieşte foarte mult faptul că mărturisiţi în public prin semnul Sfintei Cruci credinţa creştină ortodoxă şi prin aceasta arătaţi că reprezentaţi cu fidelitate poporul român credincios, jertfelnic şi talentat. Vă dorim ani mulţi, cu sănătate şi bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu!”, i-a urat patriarhul la oferirea distincţiei, potrivit basilica.ro.

Câştigătoarea turneului de la Wimbledon a mulţumit pentru distincţia primită, mărturisind că este onorată şi în acelaşi timp foarte emoţionată.

“Totdeauna mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit şi pentru familia în care am crescut. Mă bucur că sunt româncă, mă bucur că sunt pe acest pământ şi sper să bucur cât mai mulţi oameni şi copii, să-i inspir să reuşească şi ei ceea ce-şi doresc. Slavă Domnului şi Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi!”, a spus Simona Halep, la ceremonie.

Pe lângă Crucea Patriarhală, Simona Halep a primit de la patriarhul Daniel o Biblie “Centenar”.

La eveniment au fost prezenţi părinţii Simonei Halep şi alţi apropiaţi ai campioanei, precum şi consilieri patriarhali.

(digisport.ro)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.