close
Calendarul zilei

Piața Universității împlinește 29 de ani. Se întâmpla în urmă cu 29 de ani, la 22 aprilie

În urmă cu 29 de ani în urmă, pe 22 aprilie 1990, debuta ceea ce avea să rămână în istorie ca fenomenul Piaţa Universităţii.

Piaţa Universităţii a început după un miting electoral al PNŢCD, înaintea alegerilor generale din 20 mai, când o parte dintre manifestanţi s-au baricadat în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Piaţa Universităţii era și este unul dintre locurile-simbol ale Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989). Manifestanții, care erau cu sutele de mii, au blocat, până la 13 iunie, circulaţia pe cele două artere principale ce străbat zona centrală a Capitalei.

Revendicările demonstranţilor se regăsesc într-o Declaraţie, publicată pe 26 aprilie, în care, între altele, figurează punctul 8 al Proclamaţiei de le Timişoara. Această acţiune social-politică a căpătat denumirea de „fenomenul Piaţa Universităţii”.

Autor: Andrei Vişan – evz.ro

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.