“Voi, cei care”
Stați cu străini în casă
De ani
și vă mințiți
Că-i bine
Iubiți în afară
și n-aveți curaj
Calea inimii
S-o urmați
Pitiți, locuiți în copii
Nevrând a rupe
Al suferinței șir
Făr’-a înțelege
Că țipătul tăcerii din voi
Le distruge țelul.
Dormiți în același pat
Spate în spate
Cu viețile voastre
Și gândurile
Vă conturează alți ochi
Și altă atingere
Oftând, adormiți
Cu gândul la mâine
Vă scuturați lanțul
Dar nu faceți
Nefăcând, schimbări nu apar
Vă consumați
Resursa interioară
Și dreptul la viață
Lângă oameni nepotriviți
Ce poartă pomposul statut
De soți și soții
Sub rânjetul mințit
Și grimasă de suflet sfâșiat
În două
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu vedeți
Nici alții nu văd
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu auziți
Nici alții nu aud,
Voi, cei care credeți
Că dacă voi nu vorbiți
Nici alții nu vă cunosc (suspinul),
Rupeți-vă lanțul și
Urmați-vă visul!
(“Voi, cei care” – Cornelia Prisacariu,
Ploiești, sâmbătă 09 martie 2019, orele 01.17 a.m.)
Ochi reci
Ochi reci și goi
Își prăvălesc privirile
Peste umerii mei firavi.
Mă sfâșie
Indiferența
Tăcerea
Pedeapsa
Răzbunarea
Comportamente mici
Pe care nu le înțeleg
De e ceva de înțeles
Din această ecuație
Cu necunoscute în dublu rol
Ce mint
Privindu-mă în ochi
Că nu-i așa,
Arogându-și unicitatea
Pe scena inimii rănite
Doar suflete goale
Rătăcitoare,
Neancorate în iubire
Ce caută un punct de sprijin
Pe mișcătoarele iluzii
Pe care mintea lor
Le ţese,
Doar suflete goale
Își plimbă opulența
Arătându-și epoleții
Confecționați în grabă
În culise.
E trist când
Vălul se ridică
Transparând o realitate
Care ustură
Ca sarea aruncată
Neglijent
Pe rană.
Încrederea
Se despletește
Și curge în subțire fir
Către mâine.
(“Ochi reci” – Cornelia Prisacariu,
Ploiești miercuri 01 august 2018, orele 18.50)
