close
Poezie

Poezii de Ioan Corin Culcea

Thought Catalog - Unsplash

Nebun fumegam…

Nebun fumegam în conturul trupului tău,
precum o frunză tremurând otrăvită
de vântul subțire al singurătății…
Nu mai găseam drumul întoarcerii spre mine

şi îmi adormeam gândul fragil
în viscolul plumbuit dintre sânii tăi…
Cine mai eram eu,
atât de gol şi fără de aripi,
fără carnea ta trecând prin mine
ca soarele dimineții prin fereastră?
Cine mai eram eu,
sufletul umbrei şchiopătând prin iarbă,
în urma călcâielor tale cu parfum de caisă?
Cine mai eram eu,
fără aerul năucindu-mă
în uşa deschisă?

 

Azi s-a întors şerpuind

Ce performanță:
nu am mai scris de câteva zile,
de câteva uitări secerate,
despre singurătate!
Azi s-a întors şerpuind,
sâsâind în crinul din piept,
să îmi aducă aminte
pentru ce canoane de taină
am fost zămislit
deja răstignit,
să nu am zâmbet pe chip,
decât într-o picătură de vin…
să țin bine minte:
pentru o singură naştere,
ca pentru o singură moarte,
câte femei m-au iubit
fără interese meschine,
fără să îmi fure, clipă de clipă,
toată viața din mine!

Scrisoare către mama  -10-

Aceea pe care nu o mai pot vedea
împărțind pâinea în şase,
cu tot cerul strivit între pleoapele umede,
rămânând întotdeauna la urmă,
atât de senină în sacrificiul sângelui…
Aceea pe care am sărutat-o
în lumina obrazului atât de puțin
şi atât de târziu,
pe care am părăsit-o mereu,
fără să întorc privirea,
să îi văd rugăciunea muşcându-i genunchii…
Aceea pe care am lăsat-o
cu iubirea la tâmplă,
cu sufletul îmbrăcat într-o biserică
şi într-un trandafir,
iertându-mi de fiecare dată zborul,
cărând încet,
arsă de soare,
sacoşa cu pâine,
din care va mânca, şi în rai,
doar ceea ce va rămâne…

La capătul mării

Mi-am prelins viața
prin atâtea gări, triste mereu,
aşteptând trenuri impersonale,
să mă ducă undeva la capătul mării,
să îmi uit chipul şi sufletul
pe nisipul tandru
ori să le dau foc,
acolo, departe,
pentru a veni poemul la mine…
şi tu,
alungându-mi moartea,
cu un simplu zâmbet,
cu o simplă dorință
aruncată direct
în lama cuțitului…

Viața, din nou

Mi-am salvat puținele clipe de fericire
muncind ca un hamal neobosit
la şlefuirea cuvintelor care să-ți smulgă din trup
măcar un zâmbet de încuviințare tacită…
Mi-am presărat şuvițe de inimă,
ca un lan de maci sângeriu,
în calea dorințelor tale bizare…
Aşchii din nopțile nedormite,
clipe ucise în gând, una câte una,
pentru salvarea strălucirii ochilor tăi,
a îngerului înghețat în lumina lunii…
Doar pentru tine
mi-am privit în oglindă renunțările,
să fii tu împlinită în poemele mele
ce ardeau totul în jur!
Eu nu mai contam,
eram fericit că nu rămâne pagina albă,
că nu o privesc disperat!…
Pentru tine,
numai pentru tine
am avut curajul să înfrunt diminețile tulburi
şi îngenuncherile în piatra ascuțită,
să îmi termin poemul,
să îmi încep viața din nou!

 

Citește mai mult (ecreator.ro)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.