Printr-un decret semnat de președintele Emmanuel Macron , doi compatrioți devin Cavaleri ai Ordinului Național al Meritului.
Radu Lupescu, medic anestezist – reanimator din Strasbourg, primește aceasta importantă distincție pentru eforturile sale în lupta împotriva coronavirusului.
În toată aceasta perioada, l-ați putut urmări pe dl Lupescu și în presa din România, care i-a preluat postările competente, inteligente și instructive de pe pagina de Fb.
Cel de-al doilea decorat este scriitorul Matéi Vișniec care, dincolo de faptul că e un mare dramaturg ale cărui piese sunt jucate din zeci de țări, lucrează de peste trei decenii la întărirea relației dintre România și Franța.
În aceasta primăvară, Matei Vișniec a participat la proiectul «consultații poetice», organizat de Theatre de la Ville și de Insula 42.
Alături de alți autori sau actori (Nicoleta Lefter, Radu Vancu) a sunat oameni (care doreau să fie sunați, evident), cu care discuta aproximativ un sfert de oră și, în funcție de direcția în care o lua conversația, încheia cu recitarea unui poem.
Altfel spus, în pandemie, o terapie prin poezie.
Felicitări celor doi Cavaleri !
Text/Foto Luca Niculescu