close
Actualitate

Reprezentarea impunătoare a Arhanghelilor care veghează Altarul Catedralei Naționale

Basilica.ro / Mircea Florescu

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil au pe cupola Altarului Catedralei Naționale o reprezentare unică în Ortodoxie ce merită amintită în apropierea sărbătorii lor de vineri, 8 noiembrie.

Arhanghelii stau de-a dreapta și de-a stânga tronului Maicii Domnului în cadrul celei mai mari compoziții „Platytera” care va domina toată biserica, fiind punctul central de deasupra iconostasului.

Icoana Maicii Domnului „Platytera” are ca sursă de inspiraţie arta de tradiţie bizantină. Compoziția în mozaic este deja montată, dar va putea fi vizibilă integral după îndepărtarea schelelor.

Cei doi arhangheli au peste 12 metri înălțime și 5 lățime.

„Se va crea o legătură vizuală între iconostas şi această absidă care se află deasupra iconostasului. Privitorul va avea acces vizual chiar de la intrarea în biserică şi icoana se va putea vedea în toată splendoarea ei, fiind şi foarte mare”, a spus pictorul bisericesc Daniel Codrescu.

„Am folosit mai multe surse de inspiraţie. Nu am avut numai o icoană pe care să o folosim. Nu e o reproducere. Această icoană este o piesă singulară şi este făcută special pentru Catedrala Naţională, dar am folosit repere din toată aria bizantină”, a mai spus coordonatorul lucrării.

Sfinții Arhangheli apar de mai multe ori și pe Catapeteasma Catedralei: pe ușile diaconești și în cinci dintre icoanele celor douăsprezece praznice împărătești – în cea a Bunei Vestiri, a Nașterii lui Hristos, a Botezului Domnului, a Înălțării și a Adormirii Maicii Domnului.

Vezi mai multe despre Catapeteasma Catedralei Naționale în documentarul realizat de Trinitas TV!

În icoană, arhanghelul are în mâna dreaptă un toiag, care simbolizează autoritatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, ca mesager al Său. În mâna stângă este reprezentat cu un disc cu monograma „X” (Hi), care Îl desemnează pe Hristos.

În iconografia bizantină, arhanghelii au două aripi. Acestea sunt de natură simbolică.

Sunt înfățișați cu aripi pentru a evidenția apartenența lor la lumea cerească și faptul că ei sunt mesageri și slujitori iuți ai lui Dumnezeu, gata să-I împlinească voia.

Reprezentarea îngerilor cu aripi este cunoscută încă din secolul al V-lea.

Pictura integrală a Catedralei Naționale va fi realizată în tehnica mozaic, fiind folosite tesere fabricate manual în Veneţia și Florența. Catedrala a fost sfințită în 2018, însă lucrările la pictura ei vor mai dura aproximativ 3-4 ani.

(basilica.ro)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.