close
Social

România se confruntă cu riscul existenţial al „ieşirii de pe hartă“

Cred că acesta este riscul fundamental de ţară cu care ne confruntăm acum, obsedaţi cum suntem, exclusiv, de rezultatele unei bătălii politice, mărunte şi nesemnificative în sine, dar care poate avea consecinţe majore, obturându-ne treptat orizonturile, ducându-ne din ce în ce mai aproape de momentul în care vom lăsa să treacă de noi momentul în care un grup de state se va lansa decisiv în dimensiunile celei de-a Patra Revoluţii Industriale.
Nu e o simplă teorie, căci iată Raportul primit de participanţii de la World Economic Forum (dat publicităţii pe 12 ianuarie 2018), un document a cărui înţelegere corectă ar fi esenţială şi pentru liderii politici români deoarece enumeră clasamentele în care figurează ţările cele mai apte să intre în competiţia teribil de acerbă şi complexă pe care o presupune cea de-a patra revoluţie industrială aflată acum în curs, asta fiind echivalentă cu capacitatea lor de a adopta şi asimila tehnologiile emergente. Puteţi accesa aici integralitatea raportului intitulat Readiness for the Future of Production Report 2018.  Ce înseamnă, mai exact, această nouă etapă a revoluţiei industriale? Suntem acum la începutul unei revoluţii tehnologice care va schimba la modul fundamental relaţiile noastre cu lumea care ne înconjoară precum şi modul nostru de a trăi şi de a munci. Aceste schimbări, prin importanţa lor, prin dimensiune şi complexitatea lor, nu seamănă absolut deloc cu ceea ce omenirea a cunoscut până acum. Nu ştim încă ceea ce se va întâmpla, dar un lucru este sigur: răspunsul nostru trebuie să fie unul global şi trebuie să implice toate părţile interesate la nivelul mondial: sectorul public, sectorul privat, lumea academică şi societatea civilă… Totul nu este, în primul rând, o chestiune de adaptare tehnologică. Aceasta este doar partea a doua, consecinţa unui demers propriu societăţilor care se pregătesc, prin aplicarea principiilor ştiinţei guvernării, să efectueze acest mare salt istoric. Esenţială este capacitatea unei ţări de a elabora o viziune coerentă asupra propriului său viitor, de a genera un climat politic, legislativ, investiţional previzibil care să susţină ambiţiile şi să o pregătească pentru jocul viitor al supravieţuirii într-o lume cu noi criterii competiţionale. Context în care vă invit să vedeţi care este, din punctul de vedere al experţilor care au realizat Raportul, care este tabloul ţărilor pe care le consideră ca oferind datele de bază pentru efectuarea Saltului. Mă doare să văd că numele României nu figurează în aceste tabele ale Marii Competiţii, ceea ce presupune că, în viitorul apropiat, cel care a început deja azi, vom fi confruntaţi cu riscul absolut real al „ieşirii de pe hartă“.

Citeste mai mult: adev.ro/p2ufb3

Tags : World Economic Forum

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.