close
Calendarul zilei

S-a întâmplat într-o zi de 12 septembrie

* Se împlinesc 120 de ani (1897) de când a apărut primul număr al „Revistei Sanitare Militare”, buletin oficial al Societăţii ştiinţifice a ofiţerilor corpului sanitar militar român şi organ al Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale şi al Societăţii de medicină şi farmacie militară, cu apariţie lunară. În prezent se numeşte „Revista de Medicină Militară”

* Acum 101 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, Bucureştiul a fost bombardat de aviaţia germană. La 4/17.VIII.1916 se semna, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei (în prima conflagraţie mondială). În data de 14/27.VIII.1916 România declara război Austro-Ungariei, dată ce a marcat începutul războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919) (12/25)

* În urmă cu 98 de ani (1919), la Cluj-Napoca, a fost înființată Universitatea Regele Ferdinand I. Vasile Pârvan, membru al Academiei Române din 1913,  a inaugurat, în data 3 noiembrie 1919, cursurile universității, iar la 1 februarie 1920 regele Ferdinand al României a proclamat în mod solemn crearea acestei universități. Primul rector al noii universități românești a fost Sextil Pușcariu

* Acum 98 de ani, apăreau decretele date de Consiliul Dirigent privind reforma agrară în Transilvania şi introducerea votului universal

* Tot acum 98 de ani, se înfiinţa Banca Agrară pentru aplicarea reformei agrare în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş

* Cu 73 de ani în urmă (1944) se semna, la Moscova, Convenţia de armistiţiu între România şi Naţiunile Unite, reprezentate de URSS, care declara România o ţară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena, „Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României. Armata română urma să participe cu 12 divizii, alături de cea sovietică, la eliberarea Transilvaniei. În cursul războiului din Est, armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi)

* Acum 68 de ani (1949) Adunarea Federală a ales primul preşedinte al Republicii Federale Germania, Theodor Heuss (1884-1963), liderul Partidului Liber Democrat (reales în 1954). Cu câteva zile mai devreme, la 7 septembrie, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză. La 15 septembrie 1949 a fost ales primul cancelar federal, Konrad Adenauer. La data de 7 octombrie 1949 a fost proclamată, în zona de ocupaţie sovietică, şi Republica Democrată Germană (cu capitala la Berlin). Data de 3 octombrie 1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane (RFG şi RDG), Berlinul redevenind capitala Republicii Federale Germania

* Cu 47 de ani în urmă (1970), a fost lansată sonda sovietică “Luna 16”, primul laborator selenar complet automatizat. Proba de sol obținut a fost compus din 101 grame de minerale lunare care au fost plasate mecanic într-un container (o sferă de culoare închisă plasată în partea de sus a sondei), pentru a fi introdus într-o capsulă etanșă, unde va găsi protecție pentru întreaga durată a călătoriei de întoarcere

* Acum 27 de ani (1990), a fost semnat, la Moscova, Tratatul pentru reglementarea definitivă privind Germania (în cadrul Conferinţei „2+4”: RFG şi RDG + SUA, Franţa, Marea Britanie şi URSS), tratat ce cuprindea aspectele privind reunificarea celor două Germanii. După Al Doilea Război Mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză. Procesul de reunificare a început la 9 noiembrie 1989, odată cu căderea Zidului Berlinului şi deschiderea frontierelor intergermane

* Se împlinesc 10 ani (2007) de când, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Î.P.S. Daniel Ciobotea, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat la 30.IX.2007, este al şaselea patriarh al BOR)

* Cu 4 ani în urmă (2013), specialiştii NASA au anunțat că sonda americană Voyager 1 a devenit primul obiect spațial creat de om care a ajuns în afara sistemului solar, deschizând astfel o nouă eră de explorare, fiind pentru prima dată când omenirea iese din Sistemul Solar propriu pentru a explora restul galaxiei. Potrivit astrofizicienilor americani sonda ar fi intrat în zona rece şi întunecată a spaţiului interstelar, în jurul datei de 25 august 2012. Voyager 1 şi Voyager 2 – care va părăsi şi ea Sistemul Solar în următorii ani – vor ajunge în vecinătatea altor stele şi la aproximativ doi ani-lumină (un an lumină are 9,461 miliarde de kilometri) de Soare, peste aproximativ 40.000 de ani

– 1856: S-a născut juristul Victor Râmniceanu (Romniceanu); rol important în modernizarea justiţiei române; a contribuit la formarea jurisprudenţei; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1933)

– 1869: S-a născut chimistul Gheorghe Gh. Longinescu; contribuţii în domeniul chimiei analitice şi fizice; împreună cu matematicianul Gh. Ţiţeica a întemeiat revista „Natura”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1939)

– 1869: A murit Constantin (Costache) Stamati, poet şi traducător (a tradus mai ales din romantici: Lamartine, Hugo, Vigny, Jukovski, Puşkin), colaborator la „Albina Românească” şi „Dacia Literară”; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1786)

– 1882: S-a născut scriitorul şi ziaristul Ion Agârbiceanu; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1963) – 135 de ani

– 1883: S-a născut medicul Constantin Ionescu-Mihăieşti, microbiolog şi imunolog; a organizat, alături de dr. Ioan Cantacuzino, Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti; eforturile sale în vederea introducerii vaccinului BCG în profilaxia tuberculozei au dus la situarea României printre primele ţări din lume în care acest vaccin a fost aplicat pe scară largă; membru titular onorific al Academiei Române din 1945 (m. 1962)

– 1887: S-a născut dirijorul George Georgescu; din 1921 a fost, timp de patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1964) – 130 de ani

– 1895: S-a născut Eftimie Vasilescu, operator, regizor şi producător; pionier al filmului românesc documentar şi de ficţiune; format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ’20, debutează ca operator de actualităţi; în 1923 înfiinţează laboratorul cinematografic şi firma „Româniafilm” (m. 1986)

– 1910: S-a născut (la Bacău) Alexandru Şafran, teolog, filosof, istoric; în 1940, Congresul Comunităţilor Evreieşti l-a ales şef-rabin al Cultului Mozaic din România (cel mai tânăr rabin din lume), fiind, totodată, şi singurul reprezentant al populaţiei evreieşti în Parlamentul României; în 1947 a fost expulzat din ţară şi s-a stabilit la Geneva; şef-rabin al Comunităţii Evreieşti din Geneva (1948-1997); autor a numeroase lucrări în toate domeniile spiritualităţii evreieşti; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997 (m. 2006)

– 1922: S-a născut pictorul Ion Murariu (m. 2012) – 95 de ani

– 1926: S-a născut Teodor (Theodor) Enescu, istoric şi critic de artă (m. 1998)

– 1943: S-a născut filologul Dan Sluşanschi, specialist în filologie clasică, indo-europenistică şi lingvistică comparată; a tradus din marii autori greci şi latini; editor al lui Dimitrie Cantemir (m. 2008)

– 1954: S-a născut graficianul Dragoş Pătraşcu

– 1960: S-a născut Cristian Moraru, eseist, critic şi teoretician literar, profesor

– 1961: S-a născut Ana-Maria Avram, compozitoare, pianistă şi dirijoare; reprezintă, alături de Iancu Dumitrescu, curentul hyper-spectral în muzica actuală

– 1977: A murit eseistul, criticul şi istoricul literar Ovidiu Cotruş (n. 1926) – 40 de ani

– 2002: A murit poetul Călin Angelescu; stabilit în Olanda în 1991 (n. 1957) – 15 ani

 

– 1764: A murit Jean-Philippe Rameau, compozitor şi teoretician francez (n. 1683)

– 1789: A murit Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (n. 1709)

– 1829: S-a născut pictorul german Anselm Feuerbach (m. 1880)

– 1888: S-a născut şansonetistul francez Maurice Chevalier (m. 1972)

– 1889: A murit istoricul francez Numa Denis Fustel de Coulanges (n. 1830)

– 1897: S-a născut fiziciana şi chimista franceză Irène Joliot-Curie; studii şi cercetări în domeniul fizicii nucleare şi radiochimiei; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1935 (împreună cu soţul său, fizicianul Frédéric Joliot-Curie); membru de onoare străin al Academiei Române din 1948 (m. 1956) – 120 de ani

– 1910: S-a născut medicul brazilian Carlos Chagas; de numele său se leagă descoperirea unui important protozor patogen, agent al bolii ce-i poartă numele („boala Chagas”), gravă afecţiune viscero-sangvină; în 1945 a înfiinţat Institutul de Biofizică din Rio de Janeiro, pe care l-a condus, cu unele întreruperi, până în 1973; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (m. 2000)

– 1919: A murit Leonid Andreev, dramaturg, nuvelist și fotograf rus; unul dintre cei mai de succes scriitori ruși între anii 1902 – 1914 (n. 1871)

– 1921: S-a născut scriitorul polonez Stanisław Lem, cunoscut autor de literatură science-fiction (m. 2006)

– 1929: A murit poetul şi dramaturgul leton Jănis Rainis (n. 1865)

– 1931: S-a născut solistul şi compozitorul american de muzică country George Jones (m. 2013)

– 1931: S-a născut Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (m. 2009)

– 1938: S-a născut mezzosoprana americană Tatiana Troyanos (m. 1993)

– 1940: S-a născut actriţa americană Linda Gray, cunoscută mai ales pentru rolul Sue Ellen Ewing din filmul serial “Dallas”

– 1944: S-a născut violonistul rus Vladimir Spivakov

– 1944: S-a născut cântăreţul şi producătorul afro-american Barry White, legendă a muzicii soul (m. 2003)

– 1948: S-a născut tenorul argentinian Luis Lima

– 1973: S-a născut actorul american Paul Walker (m. 2013)

– 1977: A murit poetul american Robert (Traill Spence) Lowell; Premiul Pulitzer în anul 1974 (n. 1917) – 40 de ani

– 1981: A murit Eugenio Montale, poet, prozator şi editor italian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1975 (n. 1896)

– 1992: A murit Anthony Perkins, actor american de teatru, film şi televiziune (n. 1932) – 25 de ani

– 2003: A murit Johnny Cash, cântăreţ american de muzică country şi rock, compozitor şi chitarist (n. 1932)

– 2010: A murit Claude Chabrol, producător de filme, regizor, scenarist şi actor francez; reprezentant al Noului Val francez, alături de Jean-Luc Godard şi François Truffaut; considerat un maestru în realizarea peliculelor încărcate de mister (n. 1930)

– 2013: A murit inginerul american Ray Dolby, inventatorul sistemului de reducere a zgomotelor de fond şi al sunetului multicanal – denumit şi „sunet surround” – cu care sunt echipate majoritatea sălilor de cinema din lume; fondator al Dolby Laboratories (n. 1933)

– 2013: A murit actorul şi regizorul german Otto Sander (n. 1941)

Tags : calendarul zilei 12 septembrie

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.