* Se împlinesc 170 de ani (1848) de la prima adunare politică a românilor transilvăneni, la Blaj, pe Câmpia Libertăţii („Adunarea din Duminica Tomii”), la care s-a hotărât convocarea, pentru 3/15 mai, a unei mari adunări populare la Blaj (printre fruntaşii participanţi la adunare s-au numărat Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Al Papiu-Ilarian şi Ion Buteanu) (18/30)
* Acum 109 ani (1909) se înfiinţa „Societatea comunală pentru construcţia şi exploatarea tramvaielor în oraşul Bucureşti”, care primea concesiunea transportului de călători (18.IV/1.V)
* Se împlinesc 100 de ani (1918) de la deschiderea, la Iaşi, a primei expoziţii a grupării „Arta română”, înfiinţată la 9.III.1917. Au fost expuse lucrări ale artiştilor fondatori, printre care pictorii Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu şi Nicolae Tonitza, sculptorul Oscar Han ş.a.
* Acum 87 de ani (1931), după demisia guvernului naţional-ţărănesc, condus de Gh. Gh. Mironescu (la 4 aprilie), s-a format un guvern de „tehnicieni”, prezidat de istoricul Nicolae Iorga, secondat de Constantin Argetoianu (la Finanţe şi Interne). Fără un program de guvernare şi lipsit de omogenitate, guvernul Iorga nu s-a bucurat nici de sprijinul partidelor politice, nici al cercurilor financiare şi nici de cel al Parlamentului
* În urmă cu 72 de ani (1946) se adopta, în mod oficial, hotărârea de autodizolvare a Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), misiunea sa fiind transferată Organizaţiei Naţiunilor Unite. Creată la 10.I.1920 (România fiind membru fondator), Liga Naţiunilor încetase, practic, să funcţioneze odată cu declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial
* Acum 63 de ani (1955), între 18 şi 24 aprilie, a avut loc Conferinţa de la Bandung (Indonezia), prima conferinţă afro-asiatică ce a pus, practic, bazele mişcării de nealiniere. La conferinţă s-a relevat interesul ţărilor în curs de dezvoltare de a acţiona într-un cadru internaţional organizat, care să asigure armonizarea intereselor lor
* Cu 27 de ani în urmă (1991) a avut loc vizita oficială în România a preşedintelui Franţei, François Mitterrand, prima vizită a unui şef de stat occidental după decembrie 1989 (18 – 19 apr.)
– 1806: S-a născut Pavel Vasici-Ungureanu, medic şi scriitor; a întemeiat şi redactat prima revistă românească de medicină din Transilvania, „Higiena şi şcoala” (1876-1882); membru titular al Academiei Române din 1879 (m. 1881)
– 1846: S-a născut Nicolae Densuşianu, istoric şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1880 (m. 1911)
– 1880: A murit Costache Aristia, actor (creator al primei şcoli de artă dramatică – 1833, având printre discipoli pe Costache Caragiali şi Eufrosina Popescu) şi traducător; membru al „Frăţiei” şi participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (n. 1800)
– 1882: S-a născut medicul chirurg Victor Gomoiu, considerat întemeietorul istoriografiei medicale româneşti moderne şi al muzeografiei medico – farmaceutice (m. 1960)
– 1914: S-a născut inginerul Gheorghe Silaş; a organizat şi dezvoltat la Timişoara o şcoală de vibraţii şi vibropercuţii; membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2001)
– 1924: S-a născut compozitorul Ion Vintilă (m. 1977)
– 1925: S-a născut Emanuel Valeriu, fost redactor şi director general al Televiziunii Române (1990-1992); și-a început cariera de jurnalist în 1940, la ziarul „Universul Sport” (m. 2012)
– 1928: S-a născut scriitorul Dumitru Popescu; lider comunist (membru al CC al PCR între anii 1965 şi 1989, vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă); arhitectul principal al cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu; era poreclit „Dumnezeu” pentru duritatea cu care îşi trata subalternii – 90 de ani
– 1929: S-a născut Ion Voinescu (Ţop), fost internaţional de fotbal, component al echipei de aur a CCA (Casa Centrală a Armatei) şi antrenor; portar de legendă, care a marcat cel mai mult istoria fotbalului românesc, conform UEFA; a fost poreclit „Ţop” din cauza neastâmpărului din poartă, fiind într-o permanentă „ţopăială” (m. 2018)
– 1934: S-a născut regizorul şi scenarist de film documentar Erich Nussbaum, specializat în filme despre artă (m. 2011)
– 1943: S-a născut Florin Codre, sculptor de artă monumentală, cascador şi regizor (autor al primului film românesc de ficţiune de după 1989, a cărui finanţare s-a realizat din iniţiativă privată, „Şobolanii roşii” – 1990) – 75 de ani
– 1945: S-a născut compozitoarea canadiană de origine română Maya Badian
– 1945: S-a născut Marius Tupan, prozator, eseist şi dramaturg (m. 2007)
– 1946: S-a născut dirijorul şi pianistul Cristian Mandeal; prim-dirijor și director general al Filarmonicii „George Enescu” între anii 1991-2009
– 1952: S-a născut Eugen Cristea, actor de teatru şi film; în decursul carierei a fost prezentator şi realizator de emisiuni TV, a regizat şi compus ilustraţia muzicală a unor piese de teatru, a publicat un volum personal de proză şi a tradus literatură beletristică
– 1955: S-a născut interpretul de muzică populară Drăgan Muntean (m. 2002)
– 1974: A murit compozitorul Nicolae Buicliu (n. 1906)
– 2001: A murit Eugen Crăciun, pictor şi grafician (n. 1922)
– 2005: A murit Cornelia Pillat, istoric de artă, istoric literar, memorialist şi editor (n. 1921)
– 2010: A murit Emilia Comişel, etnomuzicolog şi profesor (n. 1913)
– 2012: A murit ziaristul Emanuel Valeriu, fost director general al Televiziunii Române (1990-1992), membru CNA (2001-2008) (n. 1925)
– „Ziua Internaţională a Monumentelor şi Siturilor”; stabilită în 1983 de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) – creat pe lângă UNESCO; sărbătorită pentru prima dată în 1984, ziua oferă posibilitatea conştientizării diversităţii patrimoniului la nivel mondial, dar şi vulnerabilităţii acestuia şi, în consecinţă, eforturilor necesare pentru protecţia şi conservarea sa
– „Ziua Mondială a Radioamatorismului”; marchează data de 18.IV.1925, când, la Paris, s-a luat hotărârea de înfiinţare a Uniunii Internaţionale a Radioamatorilor – IARU
– Comemorarea eroilor în Israel (Israel’s Memorial Day – Yom HaZikaron) (a început în seara zilei precedente)
– Ziua Naţională a Republicii Zimbabwe; aniversarea proclamării independenţei – 1980
– 1605: La această dată a fost botezat Giacomo Carissimi, cântăreţ, organist, pedagog şi compozitor italian, considerat drept iniţiator al „cantatei” în muzica bisericească (m. 1674)
– 1772, 18/19: S-a născut David Ricardo, economist şi om politic englez; ideolog al burgheziei industriale în ascensiune; promotor al sistemului de piaţă liberală (m. 1823)
– 1819: S-a născut Franz von Suppé, compozitor austriac de origine belgiană (m. 1895)
– 1873: A murit Justus von Liebig, chimist german; a fost printre primii care au aplicat analiza chimică fenomenelor vieţii organice (n. 1803) – 140 de ani
– 1882: S-a născut dirijorul american de origine poloneză Leopold Stokowski (m. 1977)
– 1898: A murit Gustave Moreau, pictor, gravor şi desenator francez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în pictură (n. 1826) – 115 ani
– 1907: S-a născut matematicianul şi profesorul finlandez Lars Valerian Ahlfors (m. 1996)
– 1927: S-a născut politologul american Samuel P. Huntington, autorul celebrei lucrări „Ciocnirea civilizaţiilor” (1993) (m. 2008)
– 1927: S-a născut Tadeusz Mazowiecki, scriitor, ziarist, filantrop şi om politic de orientare creştin-democrată din Polonia, fost lider al mişcării „Solidaritatea” şi primul premier necomunist din Europa Centrală şi de Est după cel de-al Doilea Război Mondial (m. 2013)
– 1936: A murit compozitorul italian Ottorino Respighi; este în special cunoscut pentru Trilogia Romană şi cele trei suite Dansuri Antice (n. 1879)
– 1940: A murit Lajos Ady, scriitor, istoric literar şi pedagog maghiar; fratele mai mic al poetului Endre Ady (n. 1881)
– 1945: A murit Sir John Ambrose Fleming, fizician şi inginer englez, cunoscut pentru inventarea în 1904 a primului tub electronic, dioda, denumită pe atunci kenotron (n. 1849)
– 1948: S-a născut soprana americană Catherine Malfitano – 70 de ani
– 1955: A murit fizicianul german Albert Einstein, emigrat în SUA (în 1933), unde a primit cetăţenia în 1940; autorul teoriei relativităţii restrânse, care stă la baza electrodinamicii relativiste şi al teoriei relativităţii generalizate; Premiul Nobel pentru fizică pe 1921 (n. 1879, la Ulm/Germania)
– 1974: A murit Marcel Pagnol, dramaturg, regizor, scenarist şi producător francez (n. 1895)
– 2002: A murit Thor Heyerdahl, etnograf, arheolog şi explorator norvegian; conducător al expediţiei „Kon-Tiki”, în 1947, a străbătut Oceanul Pacific (între Callao/Peru şi arhipelagul Touamotou) pe o plută din lemn de balsa, încercând să demonstreze ipoteza populării Polineziei de către amerindieni; a condus expediţiile „Ra I” şi „Ra II” (1969-1970), de traversare a Atlanticului cu ambarcaţiuni din papirus; a fondat Muzeul „Kon-Tiki” din Oslo (1949) (n. 1914)
– 2003: A murit Emil Loteanu, regizor de film, scenarist şi poet din Republica Moldova (n. 1936) – 15 ani
– 2012: A murit Dick Clark, realizator şi producător de televiziune american, celebru pentru emisiunile „American Bandstand” şi „Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve”; a înfiinţat compania Dick Clark Productions, care organizează galele „Globul de Aur”, „American Music Awards” şi „Academy of Country Music Awards” (n. 1929)
– 2013: A murit desenatorul britanic Storm Elvin Thorgerson, considerat designerul celor mai populare coperte de albume rock (n. 1944) – 5 ani