Astăzi am primit feedback-ul de la scriitorul, poetul, profesorul, jurnalistul CIPRIAN CHIRVASIU la cartea „Sacrificiu pentru NATO”. Maestre, mulțumim pentru rândurile scrise și pentru analiza făcută cărții.
Eroismul profund al smereniei
Prin onestitatea și simplitatea sa nedisimulată, cartea „Sacrificiu pentru NATO”, semnată de Marius Apostol și Cristina Mathias și apărută la Editura OrientO, în 2016, reprezintă un confesional frust despre devoțiunea, responsabilitatea și demnitatea ostașilor noștri, chiar în proximitatea aderării României la Alianța Nord Atlantică. Atunci când, pe fronturile NATO, aceștia au început să devină o prezență înduioșătoare, dar eroică.
Fiindcă, astăzi, eroismul a căpătat și alte conotații decât acelea pe care le-am învățat cândva din cărțile de istorie. Hibride și neconvenționale, războaiele nu se mai duc, în mod obișnuit, în tranșee sau cu baioneta. Dar asigurarea logistică pentru tacticile combatante, fiind nevoit să-ți asiguri simultan propria protecție, este la fel de importantă precum confruntarea directă cu inamicul și presupune un eroism egal.
Un asemenea erou este plutonierul-adjutant principal (r) Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.), membru al „Batalionului 500 Sprijin”, din București. Asemenea eroi sunt toți camarazii lui, în viață ori căzuți la datorie, alături de care a muncit și a luptat în cele șase misiuni la care a participat, între 1996 și 2011, în Bosnia-Herțegovina, în Irak și în Afganistan. După cum, în felul lor, eroi sunt și jurnaliștii Cristina Mathias, coautoarea cărții, și Petrișor Cană, de la „Evenimentul zilei”, primul ziarist care a deschis ofensiva pentru construirea la standarde europene a unui Centru de Recuperare și Refacere, destinat veteranilor români.
Iată însă câteva adevăruri care – consemnate răspicat între coperte, ori numai discret sugerate – transformă acest volum memorialistic într-un document tulburător.
Bunăoară, din relatarea lui Marius Apostol devine transparent faptul că decizia politică, internă și/sau externă, de primire a României în clubul select al Alianței a fost dictată de urgențe conjuncturale și a fost mult mai promptă decât preocuparea guvernanților de-a echipa la standarde măcar decente corpul profesionist de armată rămas în urma renunțării la încorporările obligatorii, ori aceea de a-i motiva pecuniar pe cei care au optat să îmbrace, în slujba țării, pe viață și pe moarte, haina militară. Desigur, conform cutumei dâmbovițene „lasă că merge și așa, apoi mai vedem noi!”. În acest sens, este memorabilă scena din zorii zilei cu ceremonia de marcare a plecării în Bosnia când, sub un ger năprasnic, de minus 20 de grade, motoarele camioanelor din dotarea batalionului se încăpățânau să nu mai pornească, în vreme ce, fiindcă apa îngheța instantaneu, ca să „dea bine”, comandantul insistă ca subordonații să spele caroseriile cu motorină. Sau situația când, după incendiarea taberei românești, rămași fără bani și fără îmbrăcăminte, ostașii așteaptă zadarnic, zile în șir, să primească provizii din țară. După cum, în condițiile în care viitorii colegi din NATO fac lucrările de geniu cu tehnologii de ultimă oră, emblematică devine unealta de bătut și sfărâmat piatra în hescobastioane, cu care militarii noștri nădușeau, turând-și mușchii, contra aceluiași cronometru: axadiul sau maiul românesc! Adică o buturugă prinsă în cuie între doi șipci laterali! Un fotograf acreditat de Alianță îi pozează, atârnă instantaneul într-o expoziție din Sarajevo, șefii din zonă și cei de la București fac crize de nervi. Ăstimp, de la marcarea emiterii unui ordin solemn, până la inaugurarea unei lucrări săvârșite de militarii sub tiruri ostile de armă, oficialitățile noastre și ale aliaților nu pierd nici un prilej să celebreze, să emită festiv aprecieri, să transmită felicitări, cu beneficiarii anonimi strânși în careu, epizați fizic și psihic, îmbrăcați în uniforme spălate pe asfalt și uscate la soare, îngrijorați de propria lor stare și de ceea ce se petrece cu cei de-acasă, striviți sub sudalmele superiorilor care, în crize patologice de autoritate, îi amenință cu sancțiuni drastice fiindcă nu și-au văxuit regulamentar bocancii.
În pandant cu alteritatea profană a imediatului, deseori absurd și nedrept, finul observator Marius Apostol notează și dimensiunile lăuntric-acute ale nenumăratelor situații de criză pe care le-a traversat de-a lungul carierei. Cum ar fi:
•În ciuda zvonurilor de târg, care dădeau drept sigure „prețurile” fabuloase pentru care „mercenarii” români își expun viețile, soldele de atunci însemnau sume derizorii, situate între 500 și 600 de dolari. El însuși recunoaște că a hotărât să plece pe fronturile NATO nu pentru bani, ci pentru că a apucat să-și dea cuvântul de onoare în fața colegilor…la o bere. De fapt, același sentiment al onoarei, „pe care nu l-a prins nici un regulament”, i-a însoțit și i-a ținut alături, pe el și pe camarazii lui: peste umbra tensiunii difuze și continue pe care o presupun războiul, umilințele îndurate din partea unor comandanți rupți de realitate ori munca până la prăsele, ei au avut mereu conștiința manifestă că-și reprezintă țara și că trebuie să-și facă datoria, cu orice preț! Inclusiv cu cel suprem. Iar această atitudine a venit din următoarea reflecție.
•O societate, ieșită din ororile unor îndelungate chingi ideologice și care se simte relativ protejată de context, se poate închipui liberă și liber-cugetătoare până la anarhie. Dar un eșantion extras dintr-însa și pus să o apere aproape necondiționat este nevoit să-și dezvolte tehnici de supraviețuire. Simțul comunității este ceea ce Marius Apostol și tovarășii săi de luptă redescoperă în plină gregaritate românească. Camaraderia, umărul pe care te poți sprijini atunci când cazi. Comunicarea instinctivă, care va da într-o împreună cuminecare de durată, aliment al onoarei pe care ai asumat-o și pe care o porți, ca pe o pușcă, pe galoanele minții lăsate în inimă! Este „ingredientul” fără de care însăși o Biserică nici nu poate să apară, nici să existe! Cred eu că, pe fond, aceasta este mesajul pe care vrea să-l transmită, cu eleganța sugestiei, cartea lui Marius Apostol și a Cristinei Mathias: tocmai îmbisericirea naturală a soldaților noștri de dinainte de intrarea în NATO a făcut posibilă apartenența de astăzi a României la structura euroatlantică de securitate, iar, mai apoi, de pildă, scutul antirachetă de la Deveselu.
•O mențiune imperativă, care vine să îmi susțină alegațiile: atunci când nu erau preocupați să își apere propriile lor vieți, Marius Apostol și frații săi de arme erau niște „meșteri Manole” care se ocupau, în principal, să construiasă ori să reconstruiască poduri. Punți între oameni și între ținuturi. Poduri care nu au existat, ori poduri pe care le reconstruiau, care erau iarăși dinamitate și trebuiau construite la loc. Unii dintre ei au scăpat cu viață, alții nu.
În afara pieselor scrise de marii dramaturgi ai literaturii noastre, mărturisesc că habar nu aveam că a existat sau că există, paralel, un teatru mult mai adâncit în tragism.
Cartea lui Marius Apostol și a Cristinei Mathias m-a lămurit.
Se numește Teatrul de Operații.
***
Ultimele exemplare ale cărții „Sacrificiu pentru NATO” se pot achiziționa astfel:
- faci o donație de 15 lei în contul AMVVD – RO55BRDE410SV50716134100/RON
RO51BRDE410SV50716214100/EUR – iar dovada de plată și datele de expediere pe mail-ul amvvd.2013@yahoo.ro
Pentru București se va face predare personală. În țară coletul va fi expediat prin poștă sau curierat
- postă – 8 lei
- curierat – 15 lei
***
CINE ESTE CIPRIAN CHIRVASIU
– a lucrat în presa la GARDIANUL, EVENIMENTUL ZILEI, JURNALUL NATIONAL, ZIARUL FINANCIAR, trustul MEDIA PRO, TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ, B1 TV etc.
- a făcut parte din conducerea publicaţiilor „Totuşi, iubirea”, „Evenimentul zilei”, „Informaţia de prânz”, „Săptămâna financiară”.
– o scurta perioadă a fost și purtător de cuvânt la PREFECTURA ARGEȘ.
– a publicat „Ateliere în paragină – 24 de ore şi miezul nopţii cu Aurelian-Titu Dumitrescu”, Editura „Carte de suflet” 2002 şi „Destine fără noi (interviuri)”, Editura „Badea” 2006; „Nimeni, nimic”, niciodată, Editura „Herg Benet”; „Unirea în duh”, Editura „Ideea Europeană” etc .
Ciprian Chirvasiu s-a născut la 25 ianuarie 1964 în localitatea Schitu Goleşti. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Baia Mare în 1987.
A debutat în poezie în anul 1996 cu volumul „Profesorul de limbă moartă”, Editura „Vinea”.
