Tinerii din regiunea Cernăuți caracterizează situația lingvistică din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei în cadrul unui proiect de documentare „Conflicte lingvistice: identificare, analizare, dezamorsare” realizat de Centrul Media BucPress cu sprijinul MAE al Germaniei prin intermediul Moldova Institut Leipzig.
Interviul de astăzi, pe care-l puteți viziona în subsolul acestui text, este o descriere a situației lingvistice din regiunea Cernăuți în baza experiențelor lingvistice ale tinerei Cristina Boico, originară din satul Marșenița, raionul Noua Suliță. Pe parcursul derulării proiectului vor fi prezentate mai multe interviuri cu tinerii din regiunea Cernăuți.
BucPress TV: Situația lingvistică din regiunea Cernăuți în viziunea tinerilor
BucPress TV: Situația lingvistică din regiunea Cernăuți în viziunea tinerilorCristina Boico din satul Marșenița, regiunea Cernăuți – invitata BucPress TV.Tinerii din regiunea Cernăuți caracterizează situația lingvistică din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei în cadrul unui proiect de documentare „Conflicte lingvistice: identificare, analizare, dezamorsare” realizat de Centrul Media BucPress cu sprijinul MAE al Germaniei prin intermediul Moldova Institut Leipzig.
Publicată de Centrul Media BucPress Cernăuți pe Joi, 14 februarie 2019
Despre proiect. Prin acest proiect internațional, realizat până în luna aprilie 2019, la Cernăuți, Chișinău și Comrat, Moldova Institut Leipzig analizează pentru MAE de la Berlin conflictele lingvistice din trecut și prezent în diverse contexte socio-politice, geografice și culturale, permițând reprezentanților minorităților naționale să-și expună părerea pe marginea problemelor acumulate la acest capitol. Datorită acestui proiect se dorește informarea decidenților politici europeni despre situația minorităților naționale din Ucraina prin intermediul presei și a societății civile.
Pe parcursul implementării proiectului sunt realizate de BucPress TV o serie de interviuri și alte materiale video cu participarea liderilor societăților pentru cultura românească din regiunea Cernăuți, a studenților și doctoranzilor, a părinților elevilor, analiștilor politici, profesorilor, oamenilor de la sate și din orașe, tuturor celor care au acumulat o experiență lingvistică și care ar avea un cuvânt de spus despre situația lingvistică și efectele glotopoliticii în nordul Bucovinei, Ținutul Herța și sudul Basarabiei.
Sursa: Agenția BucPress – bucpress.eu