close
Creștinătate

Suceava: Zi de doliu la împlinirea a 40 de zile de la moartea Arhiepiscopului Pimen

basilica.ro

30 iunie ar putea deveni zi de doliu în Suceava în memoria Arhiepiscopului Pimen. Propunerea vine din partea primarului Municipiului Suceava, Ion Lungu.  

„Intenționez să vin în fața Consiliului Local cu un Proiect de Hotărâre ca atunci când se împlinesc 40 de zile de la moartea lui IPS Pimen, adică pe 30 iunie, când se va face pomenirea arhiepiscopului, să declarăm zi de doliu în orașul nostru”, a declarat Ion Lungu pentru Monitorul de Suceava.

Demersul reprezintă un semn de apreciere faţă de personalitatea marelui ierarh, a spus edilul.

„Având în vederea contribuția sa, moștenirea lăsată, mie, în calitate de creștin convins, ortodox practicant, mi se pare corect să declarăm această zi de doliu”, a spus Ion Lungu, care a adăugat că Arhiepiscopul Pimen a sfințit peste 100 de lăcașuri de cult construite în județ, din care mai bine de 20 în municipiul Suceava.

Dacă propunerea va fi acceptată, în data de 30 iunie, vor fi coborâte steagurile în bernă la toate instituțiile publice.

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a trecut la cele veșnice în data de 20 mai.

(Basilica.ro)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.