close
Creștinătate

Sute de enoriași au stat la coadă la moaștele Sfântului Nectarie și Sfintei Parascheva la Biserida Sf. Vineri din Ploiești

Câteva sute de prahoveni au venit, vineri după-amiază, la Biserica Sfânta Vineri din Ploiești, pentru a se închina la părticele din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Mucenițe Parascheva din Roma, dar și la moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, aduse de la București.

În zona Bisericii Sfânta Vineri s-au format cozi pe câte patru rânduri, iar oamenii au așteptat aproape două ore ca să se închine la moaște.

Biserica Sfânta Vineri deține părticele din moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfintei Mucenițe Parascheva din Roma, spun preoții de la Biserica Sfânta Vineri.

„Semnificația acestor zile, începând de astăzi, cu slujba de priveghere, și mâine, cu Sfânta Liturghie a Sfintei Cuvioase Parascheva, este profundă pentru ploieșteni, pentru că se știe că Sfânta Cuvioasă Parascheva este cea mai cinstită sfântă și ca importanță duhovnicească pentru noi românii, cu atât mai mult cu cât în această biserică se află racla cu părticele din moaștele Cuvioasei Parascheva și ale Sfintei Mucenițe Parascheva din Roma, care a pătimit în Grecia, iar astăzi vor fi aduse și moaștele Sfântului Nectarie”, a explicat Mihai Petre, preotul paroh al Bisericii Sfânta Vineri, citat de Observatorul.ro.

Tags : biserica sf vinerimoastele sf paraschevaploiesti

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.