close
PromovateSocial

Tineri care ajută tineri: povestea muzicianului care schimbă destinele celor din jur

Continuăm seria poveștilor de succes ale tinerilor care ajută la construirea României prin pași mici, dar cu eforturi mari și despre care este nevoie să cunoaștem mai multe.

Unul dintre acești tineri este Matei Bucur Mihăescu, pianistul care își dedică viața creației și modelării altor persoane motivate. El este membru fondator și președintele Clubului M, forum dedicat persoanelor care doresc să facă performanță și care sunt mânate de profesionalism și talent.

Cunoscut publicului de când avea 11 ani, Matei Bucur Mihăescu, fără să abandoneze muzica, a pornit, acum doi ani, pe încă un drum: cel al politicii. Ce-l mână în luptă, care sunt proiectele unui tânăr căruia talentul și munca i-au asigurat un viitor luminos, dar care la 20 de ani vrea să facă ceva şi pentru alţii, aflați din primul interviu pe care l-a dat şi ca muzician și ca om politic.

La numai cei 22 de ani, Matei fiind pasionat de muzică, este preocupat de situația altor tineri ca el, talentați, dar care nu au ocazia să se afirme din cauza diferitelor bariere care le stau în cale. Prezent pe scenele diferitelor concerte internaționale încă de la o vârstă fragedă, tânărul compozitor s-a confruntat cu probleme, care de multe ori, i-au fost ușurate de prezența unor oameni care au crezut în el și i-au dat aripi.

Matei Bucur Mihăescu nu regretă alegerea de a rămâne în România pentru a ajuta la construirea unui viitor mai bun pentru el și pentru alți tineri performanți.

Astfel, avem un exemplu viu de performanță, talent și bunăvoință a unui om care a decis să stea drept în fața obstacolelor.

Matei Bucur Mihăescu este considerat un nou brand românesc. În vârstă de numai 22
ani, Matei Bucur Mihăescu este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, secția Dirijat orchestră și al Facultății de Științe Politice a Universității Naționale București.
Ca muzician, este recunoscut ca un fenomen, un talent muzical complex, de excepţie.
Cu o foarte bogată experiență de scenă, în calitate de pianist, compozitor și dirijor de muzică clasică, Matei Bucur Mihăescu este supranumit ”Bagheta magică a muzicii
clasice româneşti contemporane”.
În timp ce repertoriul său ca solist – pianist acoperă peste 400 de ani de muzică, cuprinzând lucrări cu stiluri variate şi cu grad ridicat de dificultate din creaţiile compozitorilor clasici, moderni şi contemporani, creaţia compozitorului Matei Bucur Mihăescu numără deja peste 200 de lucrări muzicale pentru pian, orchestră, cor şi diverse formule instrumentale care au fost interpretate pe scene de primă mărime de către artişti de prestigiu.
Recitalurile şi concertele extraordinare, pe care le-a susţinut încă de la vârsta de 9 ani, au ridicat în picioare prestigioase săli de concerte din ţară şi din străinătate (Sala Mare a Ateneului Român, Opera Națională București, Teatrul de Operetă și Musical Ion Dacian, Sala de concerte a Radiodifuziunii Române, Muzeul George Enescu; Berlin, Londra, Varșovia, Veneția, Vilnius, Viena).
În anul 2008, a înfiinţat şi lansat propria orchestră CaMMerata (cu doi de M de la Matei Mihăescu) la pupitrul dirijoral al căreia a reputat numeroase succese: stagiunea muzicală
CaMMerata, Festivalul Internaţional ,,George Enescu” (ediţiile 2011- 2013), concertul extraordinar, susţinut la Opera Naţională Bucureşti, în calitate de compozitor şi dirijor, la pupitrul propriei orchestre şi al Corului Naţional de Cameră Madrigal, proiectul original
Concertarium.
În cei mai bine de 10 ani de carieră muzicală, a lansat cinci CD-uri şi un videoclip cuprinzând creații muzicale personale și au fost editate trei caiete de partituri la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România cuprinzând o selecţie din compoziţiile proprii pentru pian solo.
În semn de recunoaştere pentru activitatea sa deosebită în domeniul artei interpretării
pianistice, al compoziţiei şi dirijatului a fost editat, de către Romfilatelia în parteneriat cu
Poşta Română, un plic personalizat ,,Matei Bucur Mihăescu – pianist şi compozitor” şi
i-au fost decernate Trofeul Casei de producţie Rollywood pentru muzică, Premiul de
excelenţă al Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România, Titlul
de ,,mic ambasador al culturii româneşti în lume”- oferit de Ministerul Afacerilor
Externe şi Asociaţia Partenerilor Corpului Diplomatic, Diploma de excelenţă pentru
contribuţia de excepţie în domeniul creaţiei şi interpretării muzicale – oferită de ministrul
educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
Începând din 2010 se organizează, anual, Concursul de interpretare muzicală Matei
Bucur Mihăescu – o adevărată pepinieră și rampă de lansare a tinerelor talente.
Modelul său de reușită în plan artistic i-a oferit lui Matei Bucur Mihăescu premisele pentru demararea unui alt proiect important și anume: realizarea unui parteneriat strategic al tinerilor români de pretutindeni prin care își propune susținerea, motivarea și promovarea acestora în scopul construirii unei Românii moderne.

E.D.

Tags : muzicieni româniperformantetineri

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.