Ce te tot frichineşti taică? De ce nu stai locului ca un băiat cuminte şi fix la şase dimineața s-o iei uşurel înspre iadul tău personal, cum face orişicare semen de-al tău, cu-acea perseverență oarbă, rezultat a mii şi mii de ani de evoluție sprințară ?
Căci specia te vrea şurub, şurubăraş, piuliță sau contrapiuliță, arc voltaic sau cârlig de fier, şi câte şi mai câte. Au trecut ceva zile bune, de când ai auzit vorba aia; venită cumva din podeaua hodorogită, o voce înadins fonfăită şi batjocoritoare în cel mai înalt grad… o vorbă care s-a agățat de tine ca o insectă veninoasă. ” Căcăciosule”- spusese vocea aia- cam atâta spusese, nimic mai mult…
Nu-ți venea să-ți crezi urechilor. Era o insultă fără cusur, recepționată (ai spune) de un tranzistor ce captează semnale din Alfa Centauri, ceva ce nu era o invitație la o conversație provocatoare, ci o Concluzie a Universului însăşi.
Ce puteai răspunde acelei voci care în mod clar nu aştepta nici un răspuns? De atunci, din ziua aia, taci încontinuu, cu urechile pâlnie, doar doar vei auzi altceva, un alt cuvânt, o propoziție binevoitoare, orice te-ar putea convinge ca realitatea este realistă şi că „normalitatea” zburdă în jurul tău ca un inocent puişor de găină.
Damian Spiridon
Universul ăsta trage numa’ Concluzii pripite. Zic şi io, nu dau cu paru’….