Nu mai știu care. Mi-a zis odată, da’ mi-a intrat pe-o ureche și mi-a ieșit p-ailaltă. Așa suntem noi, bărbații, mai uituci la faze d-astea. Mi-am amintit azi, că tocmai ce am ieșit din zodia ei, a Fecioarei. N-o s-o tăguiesc și nici măcar n-o să-i tastez numele, că știu că nu-i place.
Am cunoscut-o acu’ aproape zece ani și pot să jur că nu s-a schimbat deloc. Atât doar că din coada lungă până dincolo de talie și-a făcut un coc. În rest e identică și are aceeași identitate feminină mascată de un fard profesional autoimpus. M-am întrebat, adeseori, dacă nu cumva i-ar fi stat mai bine ca bărbat. Da’ nu, nu-i așa. Această femeie, căreia cred că i-am pupat o dată sau de cel mult două ori mâna, s-a purtat cu mine înfiorător de mișto. Cred că i-am cumpărat odată și niște zambile, de un „8 martie”. Când am sunat-o în crucea nopții că mi-am lăsat toate lovelele într-un cazinou, la o masă de BlackJack, a luat taxiul și a venit să-mi dea bani cu împrumut că nu mai aveam nici de o cafea. Și nu o singură dată. Când eram bolnav copt, or răcit cobză, or în baston, or cu brațul imobilizat într-o feșă, a venit la mine acasă și mi-a adus medicamente. S-a întâmplat să nici nu-mi vrea banii pe ele. Mi-a adus și mere roșii. Și io, ca un dobitoc, m-am purtat urât cu ea. Am spus, la nervi, nespuse și am făcut destule nefăcute.
Are o putere nefirească pentru o fată așa firavă. E ca o albină. Muncește nonstop, de zici că nu doarme niciodată. Mi-a tolerat toate hachițele de fluture pleșcar doar pentru că mi-a recunoscut talentul și potențialul epic, că altfel nu-i meritam nicio flegmă la cât de măgar am fost.
La mulți ani, my darling!
Și-ți mai spun ceva. Ești pe lista scurtă a persoanelor trecute în cartea de imobil a sufletului meu.
(Mihnea Petru Pârvu)
