O frumoasă iniţiativă a lui Valentin Ajder de a veni la Ploieşti, la universitate cu câteva dintre cele mai recente titluri, dar şi cu un invitat special: Viorel Ţuţea. Regal cultural; Simina Păcurețu, Sara Marinescu şi Laura Savu, fostele mele colege, pe care le-am invitat, vin şi ele. Dintre profesoare participă Mihaela Suditu, Diana Rînciog, Mihaela Duma, Adelina Angela Farias, Irina Toma, Cristina Gafu. Atmosferă foarte frumoasă.
Eu îmi rezerv o intervenţie foarte scurtă şi expun câteva lucruri de mare esenţă din Tratatul de antropologie al lui Ţuţea:
– Toată opera lui Ţuţea este străbătută de duhul credinţei în Dumnezeu, lucrul absolut incontestabil care l-a făcut pe Ţuţea şi pe foarte mulţi din generaţia sa să reziste iadului închisorilor comuniste (trimitere la afirmaţia sa dată la Aiud în faţa colonelului Crăciun).
– Scopul existenţei este fericirea (ontologia fericirii) — „Omul vrea să fie, să ştie şi să fie fericit. Caută începutul, sensul şi finalitatea existenţei lui şi a lucrurilor şi să se salveze prin cunoaştere, închipuindu-şi că-şi face istoria ca un demiurg. În alchimie a căutat elixirul vieţii, transmutaţia elementelor şi panaceul — remediul universal — încercând o luptă cu timpul presupus — real şi eficace […]” (Ţuţea 2005:238)
– Demitologizarea — „[…] curăţarea gândului omului creştin de falsa Transcendenţă purtată de un presupus homo religiosus etern, increat sau creat, fals cititor al eului şi noneului, captiv antropocosmic, «sacralizat el şi universul», «personificând concretul lumii interioare şi exterioare, închinându-se sieşi, universului, lucrurilor nefăcute şi făcute, totul izvorând din haos» (Nilson)” (Ţuţea 2005:238) — teoria spiritului autonom la Ţuţea ilustrată în al său tratat de antropologie creştină.
– Arhetipul (socratico-platonic) — „Arhetipul socratico-platonic (subl.n.), sau folcloric (Jung) (subl.n.) şi idealul sunt plăsmuiri imaginare ale omului întrebător şi căutător, exterioare Realului — «Absolutului divin». Lucrările unui om politic, ca legiuitor, savant, artist sau om tehnic, de relativă durată — folos, comoditate mintală sau fizică, plăcere estetică, norme — raportate la «Absolutul divin» nu se deosebesc esenţial de efemeridele care umplu ziua faustică pământeană cu conţinutul şi formele lor.
Religiozitatea sau idealul definit mai sus nu conferă caracter canonic acestor construcţii. Arhetip? Biologic engramele lui Richard Semon —, psihologic formă a experienţei ancestrale păstrată în inconştientul colectiv (Jung) Şi cum am mai spus, plăsmuiri imaginare, gândite metempsihotic şi anamnetic (Socrate, Platon, Fedru). Am mai spus despre arhetipuri — ideile platonice — că Schopenhauer le-a considerat Urformen der Urkräfte (forme primordiale ca forme primordiale), al căror rost este să pună ordine în haos, fără să le fi fixat un sediu […]” — teoria arhetipurilor antropologice la Ţuţea.
• Trimitere la Crezul ortodox, cu referire la lucrurile nefăcute şi făcute
• Trimitere la haosul eminescian, atunci când vorbeşte despre totul izvorând din haos (că tot a fost ziua culturii naţionale recent!), dar şi la starea demiurgică, atunci când vorbeşte despre omul care-şi închipuie istoria ca un demiurg, în sensul că el crede că face istoria când de fapt el este obiectul şi nu subiectul istoriei (vezi şi conceptul ieşirii din istorie la Mircea Eliade, ca formă de atingere a supra-omului, deci o formă de demiurgică gândire — Petre Ţuţea l-a înţeles cel mai bine pe Mircea Eliade dintre toţi colegii de generaţie)
• Richard Wolfgang Semon a fost un zoolog german și biolog evoluționist, un cercetător de memorie care a crezut în moștenirea caracteristicilor dobândite și a aplicat acest lucru evoluției sociale. Engramele sale sunt unităţi cognitive în structura creierului uman pe care ni le lasă diversele experienţe prin care trecem în timpul vieţii, toate acestea dând treptat nota unor caracteristici de comportament social.
– Caracterul utilitarist al disciplinelor umane — „Iniţierea în disciplinele umane are caracter util — pedagogic sau «comod mintal». Când îmbracă formă religioasă devine patologică, prelungind în lumea modernă mistagogia sacerdotului păgân, degradând misterele coborâte prin interpretare la scară umană şi înlăturând rostul lor eliberator. Misterele creştine (Ţuţea se refră la Taine aici, n.n.) scot omul din neliniştile mărginirii, devenirii şi înlănţuirii cosmice. Astfel ne aflăm în ritualul creştin, singurul ritual adevărat […]” (Ţuţea 2005:239)
• Trimitere la Ioan 8:32: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.”
(Bogdan Costin Georgescu)
