21 mai 2026 reprezintă o aliniere rară și o zi cu o triplă semnificație majoră, deoarece sărbătoarea creștină Înălțarea Domnului coincide cu cu Ziua Eroilor dar si cu praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Înălțarea Domnului (Ispas) este celebrată mereu la 40 de zile de la Paște, în zi de joi, marcând ultimul moment pământesc al lui Iisus Hristos alături de ucenici, cărora le-a lăsat promisiunea Pogorârii Sfântului Duh.
Sărbătoarea este cunoscută sub numele de Ispas.Tradiția cere ca în această zi oamenii să poarte frunze de nuc la brâu, să vopsească din nou ouă roșii și să folosească salutul pascal „Hristos S-a înălțat!”, urmat de răspunsul „Adevărat S-a înălțat!”
Dimensiunea spirituală a zilei este completată în mod firesc de Ziua Eroilor, celebrată în mod oficial în aceeași zi cu Înălțarea Domnului.
Peste acest fundament se suprapune sărbătoarea cu dată fixă a Sfinților Împărați Constantin și Elena, „cei întocmai cu Apostolii”. Împăratul Constantin a rămas în istorie pentru acordarea libertății religioase creștinilor prin Edictul de la Milano, în timp ce mama sa, Elena, este venerată pentru descoperirea Sfintei Cruci pe Dealul Golgotei.
Doina Ofelia Davidescu




