„Eroinele” – Al doilea episod al ciclului de conferințe comemorative dedicat victimelor Securității din rezistența armată anticomunistă fondată și condusă de lt-colonelul câmpulungean Gheorghe Arsenescu, organizată la 28 iunie 2017, în Câmpulung Muscel.
Miercuri 28 iunie 2017, la orele 12, în Sala de Festivități a Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel reprezentanții Asociației Urmașilor Persecutaților Regimului Comunist din România și conducătorul Centrului de Cercetări Istorice ‘Preotul Gheorghe I. Cotenescu’, vor prezenta localnicilor al doilea episod, intitulat ‘Eroinele’ din cadrul ciclului de conferințe comemorative dedicat rezistenței armate anticomuniste muscelene fondată în localitate și condusă de câmpulungeanul Gheorghe Arsenescu (1907-1962), locotenent-colonel deblocat/epurat din Armata Regală Română.
Peste 100 de persoane au fost arestate și condamnate în perioada 1949-1960 pentru apartenența și sprijinul logistic acordat acestui grup, aflat în faza de organizare între 1948-1949 în Câmpulung și în localitățile din nordul fostului județ Muscel, incluzând și câțiva membri ai viitorului nucleu de rezistență fondat și condus inițial, în 1949, tot de Lt..col. Gheorghe Arsenescu, împreună cu frații Toma și Petre Arnăuțoiu, ca urmare a deplasării centrului de greutate în zona Nucșoara (la vest de Câmpulung Muscel).
Baza națională de date, desigur incompletă, a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc, include, în prezent, în jur de 76.000 de fișe matricole penale. Printre cei condamnați penal și/sau supuși internărilor administrative, cele două forme legale de detenție în timpul regimului comunist, se află și peste 3.800 de femei. Raportat la proporția femeilor în cadrul populației, procentajul de 5% ar părea unora nesemnificativ. Trebuie avut în vedere, însă, faptul că tradițiile moștenite din străbuni i-au pus aproape întotdeauna pe bărbați în fața ‘reflectoarelor’. De aceea trebuie ca noi, cei de azi, să acordăm atenția și respectul cuvenit spiritului de sacrificiu al acestor femei.
În Gulagul românesc, închisori de femei erau la Târgșor, Miercurea Ciuc și la Mislea-Prahova, iar secții de femei au existat la mai multe centre de detenție: Pitești, Jilava, Arad, Craiova, Dumbrăveni, Oradea, Ghencea, Popești-Leordeni și coloniile de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Printre cei peste 100 de musceleni care l-au sprijinit pe locotenent-colonelul Gheorghe Arsenescu s-au numărat și 14 femei care nu au pregetat să-și urmeze părinții, soții și frații în lupta împotriva regimului totalitar de tip comunist. Un procentaj semnificativ mai mare decât cel înregistrat la nivel național. Sunt femei care au trecut prin majoritatea temnițelor menționate, temnițe din care n-au lipsit nici copiii, regimul opresiv neadmițând excepții,
Printre cele mai luminoase figuri de femei din România condamnate politic se află și două femei față de care Lt. col. Gheorghe Arsenescu a nutrit sentimente deosebite, ajutându-l să cunoască, în timp de pace sau prigoană, bucuria de a fi tată. E vorba de Maria Arsenescu (născută Buduluca) și Elena Stanciu Poștoacă.
Destinele celor două mame sunt elocvente: Maria Arsenescu a fost arestată în 1950 și internată administrativ 24 de luni, obligată apoi să divorțeze (1959) și condamnată la 10 ani de temniță grea în februarie 1962, în procesul în care tată său, Gheorghe Buduluca, a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, iar soțul la moarte, sentință executată la 29 mai 1962, cu două zile înainte ca acesta să împlinească vârsta de 55 de ani.
Conform mărturiei sale, completată cu fișa matricolă penală, Maria Arsenescu, mama lui Dragoș, un băiat de doar cinci ani la data arestării, a trecut prin nenumărate închisori și colonii de muncă: Jilava, Ghencea, Cernavodă, Saligny, kilometrul 8, detașamentul de muncă forțată nr. 9, Târgșor, Gai (Arad) și Miercurea-Ciuc. Elena Stanciu Poștoacă, ca membră a uneia din familiile care l-au găzduit și ocrotit în perioada 1949-1960 pe locotenent-colonelul Gheorghe Arsenescu, scăpându-l din ghearele Securității mai bine de 10 ani, a fost arestată în fața Melaniei, fetița lor de 5 ani, la 1 februarie 1960. Fiind supusă unor anchete de o duritate împinsă la extrem, a suferit mutații psihice atât de grave încât nu și-a mai revenit niciodată. Deși necondamnată penal, i-a fost dat să treacă prin închisorile Pitești și Văcărești.
La 27 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, dorim ca spiritul de sacrificiu și suferințele prin care au trecut aceste muscelence să fie cunoscute și respectate la ele acasă. Ele sunt parte integrantă dintr-un trecut dureros, soldat cu circa 2 milioane de victime prin includerea membrilor de familie ai celor care au cunoscut martirajul în temnițele comuniste din România și cărora nu le-au fost întocmite fișe matricole penale. Cu acest prilej, participanții vor semna o Moțiune care va fi înaintată autorităților locale.
Întrucât pe teritoriul municipiului Câmpulung, deși punct nodal determinant al nașterii rezistenței armate anticomuniste din fostul județ Muscel, nu există un monument propriu dedicat acesteia, la care să poată fi depuse coroane de flori de Ziua Eroilor, participanții se vor deplasa în comuna Stoenești pentru oficierea unei slujbe de pomenire la cimitirul în care sunt înmormântați Maria Arsenescu (Buduluca), Gheorghe Buduluca, preotul Gheorghe I. Cotenescu și alți luptători din localitate. Ei merită, cu prisosință, acest omagiu simbolic, făcând cu toții parte din ‘oastea’ celor care au încercat să opună rezistență, militari și civili, după puterile fiecăruia, regimului comunist dintr-o țară abandonată, vremelnic, de Occident.
Radu Petrescu-Muscel, secretar general AUPRCR