Nu putem opri timpul în loc, dar sunt oameni de știintă care au încercat și au mai și reușit să îi încetinească efectele. Printre ei, Ana Aslan, fondatoarea geriatriei moderne și implicit, printre cele mai importante personalitați ale României moderne.
Un basm românesc de inspirație populară se numește “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Cu sau fără legătură cu acest basm, Ana Aslan a încercat să găsească leacul tinereții veșnice.
Ana Aslan s-a născut la Brăila, în 1897, într-o familie de armeni. La 13 ani și-a pierdut tatăl și împreună cu mama și frații, s-a mutat la București. În copilărie, Ana Aslan a oscilat între o carieră de aviator sau una de medic. Într-un final, a ales să dea la Medicină dar pentru a obține acordul mamei, a fost nevoită să facă greva foamei timp de 3 zile.
În timpul Primului Război Mondial, Ana Aslan i-a îngrijit pe răniții ajunși în spitalele din Iași și în anii care au urmat, a lucrat în cadrul mai multor instituții medicale. În 1952 a fost numită director al Institutului de Geriatrie, primul de acest gen din lume.
În același an, a produs vitamina H3, cunoscută sub numele de Gerovital, un medicament menit să întârzie procesul de îmbătrânire. În următoarele decenii, tratamentul brevetat de Ana Aslan a devenit cunoscut în întreaga lume și Institutul de Geriatrie aducea României zeci de milioane de dolari pe an, mai mult decât o bună parte a fabricilor din perioada respectivă.
Printre cei care s-ar fi tratat cu Gerovital sau ar fi venit la Institutul de Geriatrie s-au numărat personalități ca Nikita Hrușciov, Salvador Dali, Marlene Dietrich sau Yaser Arafat.
Pe de altă parte, Ana Aslan a avut grijă și de oameni care, altminteri, nu și-ar fi permis tratamentul cu Gerovital. Așa se face că autoritățile vremii i-au cerut să plătească 1,5 milioane de lei, bani ce reprezentau contravaloarea unor servicii medicale pe care Ana Aslan nu le percepuse oamenilor cu posibilități materiale limitate. Printre ei s-ar fi aflat și membri unor familii boierești desproprietărite cu ocazia Naționalizării și cei care au cunoscut-o spun că acesta ar fi fost adevăratul motiv pentru care Ana Aslan a fost trimisă în judecată.
Procesul intentat de autoritățile comuniste s-a încheiat abia în 1988, cu câteva luni înainte de moartea Anei Aslan.
Cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei şi ai lui Margarit Aslan, Ana s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila. Provenit dintr-o familie cu valente intelectuale, tatăl ei îşi risipeşte averea din cauza inabilităţii în afaceri şi a patimii pentru jocul de cărţi. Mama – mai tânără cu 20 de ani decât soţul – este o bucovineancă frumoasă, cu educaţie aleasă. Viitoarea cercetătoare urmează cursurile colegiului Romascanu din Brăila. La vârsta de 13 ani îşi pierde tatăl. Familia Aslan părăseşte oraşul natal şi se mută la Bucureşti.
În 1915, Ana absolvă Şcoala Centrală din Capitală. La vârsta de 16 ani, visează să ajungă pilot şi chiar zboară cu un mic aparat, tip Bristol-Coandă. În cele din urmă se decide să devină medic. Declară greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei şi se înscrie la Facultatea de Medicină. În timpul primului război mondial, îngrijeşte soldaţii în spitalele militare din spatele frontului de la Iaşi. După întoarcerea la Bucureşti, în anul 1919, lucrează alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai târziu, absolvă Facultatea de Medicină. Este numită preparator la clinica II din Bucureşti, condusă de profesorul D. Danielopolu, care o îndrumă şi în alcătuirea tezei de doctorat. Urmează o activitate didactică şi spitalicească la Filantropia, Institutul Clinico-Medical al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Clinica Medicală din Timişoara, Spitalul CFR. Din 1949, devine şeful Secţiei de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din Bucureşti. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog. Experimentează procaina în afecţiunile reumatice, în cazul unui student ţintuit la pat din cauza unei crize de artroză. Continuă cercetările într-un azil de bătrâni şi evidenţiază importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Obţine rezultate remarcabile, care sunt comunicate Academiei Române.
În anul 1952, este înfiinţat primul Institut de Geriatrie din lume, condus de Ana Aslan. Împreună cu farmacista Elena Polovrageanu -în 1972- elaborează Gerovital H3, medicament ce acţionează asupra mecanismelor comune ale bolilord egenerative specifice vârstei a treia. Produsul este primit cu entuziasm de către specialiştii din întreaga lume. Ministerul Sănătăţii omologhează medicamentul sub formă de drajeuri, crema terapeutică şi loţiune capilară. În anul 1976, cercetătoarea primeşte brevetul de inventator pentru Aslavital, produs eficace în terapia sistemului nervos şi a aparatului cardiovascular. Opt ani mai târziu, este omologat Aslavitalul pentru copii, care dă rezultate în tratarea deficientelor nervoase. Între timp (în 1974), Ana este aleasă membru al Academiei Române. Creează conceptul de “profilaxie a îmbătrânirii” şi se preocupă de bătrânii abandonaţi de familie. Refuză să perceapă taxe de cămin de la aceşti năpăstuiţi ai sorţii, îndrăzneală ce o costă 1.500.000 de lei, bani ce îi sunt imputaţi de către organele de partid.
După şapte ani de hărţuieli în justiţie, este achitată. Dar achitarea vine tardiv, înainte cu cinci luni de a intra pentru totdeauna în legendă. Dreptatea se face mult prea târziu, în condiţiile în care rezultatele cercetărilor ei aduseseră venituri de 17.000.000 de dolari, anual, statului. În schimb, Organizaţia Mondială a Sănătăţii i-a oferit Premiul “Leon Bernard” pentru medicină socială. Succesele sale în profilaxia şi terapia bătrâneţii au avut un mare impact asupra lumii medicale şi a opiniei publice internaţionale. Printre pacienţii doamnei Aslan s-au numărat celebrităţi, cum ar fi: Ymma Sumak, Somerset Maugham, Salvador Dali, Charlie Chaplin, Pablo Neruda. A fost solicitată chiar şi de Aristotel Onassis, Jacqueline Kennedy, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, de Gaulle, Lilian Gish, Tito. Se stinge din viaţă la 20 mai 1988, lucidă până în ultima clipă, după o luptă acerbă cu o boală necruţătoare. Din trusa ei de medic nu lipsea niciodată o miniatură a Sfintei Fecioare….
