Cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Educaţie – FIEdu (10 şi 11 iunie), în cadrul căruia experţi în educaţie din toate colţurile lumii vor prezenta soluții găsite de alte state la problemele cu
* În urmă cu 602 ani (1415) a avut loc prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar” în Ţara Românească. Atribuţiile acestuia erau comanda armatei şi prezentarea însemnelor autorităţii domneşti la ceremonii * Acum 152
Sfântul Mucenic Timotei a trăit în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). Pentru sfințenia sa a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Dintre minunile sale amintim cum a ucis un balaur care îi omora pe
Ajuns la cea de-a 16-a ediție, Festivalul Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie) este în plină desfășurare. Peste 200 de filme din 53 de țări vor putea fi vizionate anul acesta la TIFF. Este unul
În temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Ministerul Culturii si Identitatii Nationale supune dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 641/2016 privind stabilirea măsurilor necesare pentru
În urma fenomenelor meteorologice periculoase produse în zona de competență a inspectoratului, pompierii prahoveni au intervenit în cursul zilei de joi cu motopompe pentru evacuarea apei din 7 locații, respectiv Ploiești, Sinaia, Bărcănești, Urlați, Băicoi,
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, calificată în finală la Roland Garros, a declarat, joi, după victoria din semifinale cu Karolina Pliskova că speră să joace mai bine în ultimul act și să câștige titlul
Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte, vineri, cu Donald Trump, fiind primul lider din Europa de Est care este primit de noul preşedinte american. Şeful statului român se află de mai multe zile în vizită în
Majorările salariale în Educație și Sănătate au fost amânate pentru martie 2018 deoarece au fost depuse foarte multe amendamente la proiectul Legii salarizării unitare de creștere a salariilor unor bugetari și trebuie respectată anvelopa de
Nu citim, nu mergem la teatru sau la cinema, in schimb ne place la mall si la biserica, „doua institutii culturale” in viziunea romanilor. Acestea sunt rezultatele barometrului de consum cultural, de anul acesta. Ingrijorator
Spectacolul ”Călătoria”, care se joacă pe parcursul unei călătorii de două ore cu un autobuz supraetajat, este reluat de Teatrul Nottara din Bucureşti, două reprezentaţii fiind programate pe 14 iunie şi 19 iunie, de la
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, se va desfășura în perioada 9-18 iunie. Manifestarea susține și promovează și în cadrul ediției din acest an unele dintre cele
* Acum 168 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (azi comună în judeţul Teleorman), ocazie cu care s-a citit „Proclamaţia de la Islaz” (programul Revoluţiei din Ţara Românească) şi s-a
Sfântul Chiril a fost pe vremea împăratului Teodosie cel mic, nepot de soră fiind lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi urmaş în scaun. Fost-a încă şi apărător al celui de-al treilea Sfânt Sinod a toată lumea
Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI) lansează, în colaborare cu parteneri interni şi externi, primul Laborator de Analiza a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS). Pentru început,
ANCOM lanseaza spre consultare publica un set de masuri de identificare, analiza si reglementare a pietelor serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv la puncte mobile in retelele publice de telefonie, propunand atat