close
Dialog de idei

Dezbatere publică privind stabilirea măsurilor necesare pentru organizarea Sezonului cultural România – Franţa 2018

În temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, Ministerul Culturii si Identitatii Nationale supune dezbaterii publice proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 641/2016 privind stabilirea măsurilor necesare pentru organizarea Sezonului cultural România – Franţa 2018.

Fisiere Atașate:

În conformitate cu dispoziţiile alin. (4) al art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, propunerile și observațiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii, pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Culturii si Identitatii Nationale, B-dul Unirii nr. 22, sector 3, București, pe fax, la nr. 021/222.85.43 sau la adresa de e-mail legislativ@cultura.ro, până la data 17.06.2017.

Sezonul cultural România-Franța, desfășurat în perioada 1 decembrie 2018-30 iunie 2019, va marca Centenarul creării României moderne și va oferi ocazia de a fi puse în valoare relațiile bilaterale în domeniul cultural, prin intermediul unor evenimente care să pună accentul asupra creației contemporane, cercetării și inovării, tineretului.

Acest program bilateral va include activități artistice, culturale, științifice și educaționale, organizate în colaborare cu autorități și instituții din Franța și desfășurate în perioada menționată, în cele două țări.

Pentru pregătirea participării României la acest Program cultural comun, printr-o Hotărâre adoptată astăzi de Guvern, se aprobă înființarea Comitetului de organizare format la nivel de secretar de stat și experți desemnați de către: Administrația Prezidențială, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Ministerul Apărării Naționale, Cancelaria Prim-ministrului. Acest comitet de organizare va fi condus de comisarul Sezonului Cultural, numit prin ordin comun în urma consultării între MAE, Ministerul Culturii și ICR. Comisarul Sezonului va fi sprijinit în activitatea sa de un Consiliu Consultativ format din trei membri, personalități ale lumii culturale și societății civile, numiți prin Ordin al ministrului Culturii.

Cheltuielile necesare pregătirii și participării României la Sezonul Cultural România-Franța vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetele MAE, MApN, Ministerul Culturii, ICR.

Printr-un Memorandum, Guvernul a adoptat negocierea și semnarea Protocolului de cooperare în domeniul educației între Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România și Ministerul Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Republica Franceză. Cele două ministere vor colabora pentru stabilirea programelor școlare cu respectarea legislației din România și a autonomiei instituțiilor școlare și vor continua și încuraja cooperarea la nivel școlar între cele două țări la toate nivelurile și, cu precădere, la nivel liceal, filiera teoretică și tehnologică, precum și la nivelul învățământului profesional. Începând cu 2008, ministerul român al educației, în colaborare cu ministerul omolog din Franța, organizează bacalaureatul bilingv francofon, proiectul fiind extins progresiv. În prezent, există 26 de licee bilingve (din 30 prevăzute în Acord), în 17 județe. Dintre acestea, 7 licee au obținut, în 2015, premiul pentru excelență LabelFrancEducation.

Cooperarea în domeniul educației și formării profesionale rămâne axă prioritară de lucru, urmând să fie pusă în aplicare prin unele măsuri, între care:

  • Stabilirea unor legături între instituțiile între instituțiile de educație și întreprinderi cu capital francez, organizarea de vizite de studii și/sau de stagii în strânsă legătură cu organizațiile reprezentative ale mediului de afaceri;
  • Schimb de informații privind abordările pedagogice în materie de învățământ profesional și tehnic, cum ar fi campusurile de meserii și calificări, formare în alternanță, valorificarea meseriilor, orientarea elevilor.

De asemenea, protocolul are în vedere sprijinirea studiului limbii, literaturii, culturii și civilizației românești în cadrul universităților din Republica Franceză, prin continuarea funcționării lectoratelor de limbă română de la Universitatea din Strasbourg, Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris III, Universitatea Aix-Marseille și prin înființarea unor noi lectorate de limbă română.

În domeniul mediului, Administrațiile a două importante Rezervații ale Biosferei din Europa – Delta Dunării și Parcul Natural Regional Camargue (care include Delta Ronului) – vor coopera pe termen lung în domeniul ariilor protejate, pe baza principiilor de egalitate, reciprocitate și beneficiu reciproc, stabilește un memorandum a cărui semnare a fost aprobată astăzi de guvern.

Este vorba despre ”Memorandumul de înțelegere între Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării – România (ARBDD) și Sindicatul Mixt de Administrare a Parcului Natural Regional Camargue (PNRC) – Republica Franceză privind cooperarea în domeniul ariilor protejate”, prin care semnatarii se angajează să conlucreze pe aspecte importante pentru mediu, dar pentru și comunitățile locale din cele două delte, precum:

  • conservarea biodiversității și managementul ariilor protejate, în special a zonelor umede;
  • protejarea speciilor și habitatelor de patrimoniu sau de interes comunitar;
  • legătura dintre activitățile umane tradiționale, habitatele și zonele umede (pescuit, exploatarea stufului, creșterea animalelor și agricultură, exploatarea sării);
  • reducerea poluării apelor fluviilor Ron și Dunărea;
  • promovarea unui turism durabil și gestionarea dezvoltării acestuia în ariile sensibile;
  • activități de sensibilizare și conștientizare privind mediul și ariile protejate;
  • gestionarea țărmurilor și a inundațiilor marine sau fluviale.

Cooperarea între cele două administrații, care se va extinde pe durată nedeterminată, urmează să se concretizeze prin schimburi de experiență, know-how, bune practici, informații, date științifice și tehnice în domeniul conservării și administrării ariilor protejate. De asemenea, se vor realiza programe și proiecte comune pentru dezvoltare durabilă și vor fi promovate reciproc imaginea și ofertele celor două parcuri.

Printre cele mai importante aspecte ale cooperării se numără facilitarea de legături între factorii interesați din cele două parcuri, pentru colaborare în domenii specifice, dar și facilitarea reciprocă a relațiilor cu alte structuri similare/instituții/organizații naționale și internaționale în domeniul ariilor protejate.

Informații suplimentare

Delta Dunării este inclusă pe lista Patrimoniului Mondial Natural (Convenția Patrimoniului Mondial, Franța, 1972) și pe cea a Zonelor Umede de Importanță Internațională (Convenția Ramsar, Iran, 1972). De asemenea, din 1998 mai face parte din Rețeaua Rezervațiilor Biosferei a Programului UNESCO Omul și Biosfera (Man and Biosphere Programme, 1971), dar și din Rețeaua Europeană Natura 2000. Rezervația Biosferei Delta Dunării a fost înființată în 1990 și are o suprafață de 580.000 ha.

În anul 2000, Rezervația Biosferei Delta Dunării a primit Diploma Europei a Ariilor Protejate acordată de Consiliul Europei, în cadrul Convenției pentru conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale europene (Convenția de la Berna, 1979), reînnoită pentru încă 5 ani în 2005 și pentru încă 10 ani în 2010.

La reînnoirea din 2010 a Diplomei, printre recomandări s-a numărat și analizarea posibilității dezvoltării cooperarării cu alte sit-uri care sunt delte, pentru care a fost acordată Diploma Europei a Ariilor Protejate, precum Rezervația Națională Camergue din Franța și Parcul Natural Donana din Spania.

Parcul Natural Regional Camargue, creat în 1970, este Rezervație a Biosferei, sit Ramsar (zonă umedă de importanță internațională ca habitat al păsărilor acvatice), i-a fost reînnoită Diploma Europei a Ariilor Protejate în anii 2006 și 2011, iar Rezervația Naturală Camargue este propusă pentru desemnare ca site al Patrimoniului Mondial Natural.

Camergue (Delta Ronului), care se află în sudul regiunii Arles, între Marea Mediterană și cele două brațe ale Ronului, pe o suprafață de 930km² (145,300 ha), a fost protejată ca parc regional încă din 1927, iar în 2008 a fost încorporată la zona mai mai mare denumită Parcul Natural Regional Camargue. Este una dintre cele mai bine protejate delte din întreaga lume.

Tags : dezbateri publicehgministerul culturii

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.