close
Actualitate

Managerul MNAR contestă rezultatele evaluării Ministerului Culturii susține că organizarea evaluării nu este legală

Managerul Muzeului Național de Artă al României (MNAR), Călin-Alexiu Stegerean, contestă, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu, rezultatele evaluării manageriale pentru perioada iunie-decembrie 2016, pe care o apreciază drept nelegală.

„Subiectul întrevederii era legat de rezultatul evaluării manageriale pentru perioada iunie-decembrie 2016 transmisă de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin adresa cu nr. 501/14.06.2017. După cum știți, acesta este nesatisfăcător și va conduce, dacă contestația depusă în data de 16.06.2017 nu va fi luată în considerare, la încetarea actualului contract de manager al Muzeului National de Artă al României. Din punctul meu de vedere, susținut cu argumente, organizarea evaluării nu este legală”, afirmă Stegerean.

El susține că „organizarea evaluării nu a avut loc în termenul prevăzut de lege și de contractul de management încheiat cu autoritatea, respectiv 60 de zile de la depunerea raportului anual de activitate”, iar „constituirea comisiei s-a făcut fără respectarea art. 16 din OUG 189/2008 care prevede înființarea sa în funcție de specificul instituției, cu specialiști din domeniul de activitate al instituției”.

Managerul afirmă că din comisie au făcut parte, în afara reprezentantului autorității, două persoane care nu activează în domeniul muzeelor de artă și nu au pregătire de specialitate în domeniul de activitate al instituției.

”Acest lucru se poate observa din întrebările formulate de dl. Ioan Cristescu, filolog, din care rezultă necunoașterea unor termeni de specialitate și a specificului activității cu patrimoniu de artă. Unele din întrebările comisiei de evaluare au avut un caracter tendențios sau au rezultat din necunoașterea specificului instituției și a programului de management în vigoare, ca de exemplu reproșurile referitor la programul de artă contemporană al muzeului, deși muzeul deține patrimoniu de artă contemporană sau organizarea expoziției Dragoș Buhagiar în cadrul Festivalului Național de Teatru, deși programul managerial prevede participarea cu activități specifice în cadrul unor festivaluri de anvergură”, afirmă Stegerean.

Managerul susține că obiectivele asumate și planul minimal au fost îndeplinite

„Considerând că obiectivele asumate și planul minimal au fost îndeplinite și s-au înregistrat indicatori de performanță superiori anului 2015, respectiv creșteri ale numărului de vizitatori cu 11%, ale veniturilor din activități proprii cu 14% și a numărului de apariții media cu 137%, apreciez că această evaluare nu are un caracter obiectiv, este abuzivă și a fost decisă de o comisie constituită ilegal”, afirmă managerul MNAR.

În opinia acestuia, o evaluare obiectivă nu se poate realiza ignorând dinamica muzeului înregistrată în ultimele șase luni ale anului 2016, ”respectiv cadența expozițională cu cinci expoziții noi, deschiderea către comunitate prin parteneriate active, participarea MNAR pentru prima dată cu lucrări la Bienala de la Veneția, reluarea activității Asociației Prietenii Muzeului, colaborări cu instituții de prestigiu cum este Kunsterlhaus Bethanien, Muzeul Vittoriano de la Roma, Galeria Națională a Ungariei, Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova, o vizibilitate substanțială în mass-media care situează muzeul nostru pe primul loc în totalul referirilor media, profil artă-cultură”.

Potrivit lui Stegerean, „această evaluare, care nu are în vedere performanțele înregistrate și consecințele negative pe care le generează, va întrerupe un proiect general aflat în derulare care se bucură de susținerea comunității, menit să rezolve multiplele probleme cu care MNAR s-a confruntat în ultimii ani”.

„Aprobarea de către dumneavoastră a rezultatului evaluării nu numai că va gira acțiunile ilegale și abuzive care au avut loc ca urmare a demarării procesului de evaluare a managementului, dar va bloca o serie de proiecte expoziționale în țară și străinătate aflate în derulare, va crea o imagine negativă a MNAR și a Ministerului Culturii în raport cu Muzeul Național al Moldovei de la Chișinău, Galeria Națională din Budapesta și Muzeul Vittoriano de la Roma sau în raport cu programe cum este Sezonul România-Franța și Europalia”, se mai arată în scrisoarea managerului MNAR, transmisă ministrului Culturii.

Tags : ministerul culturiimnarmuzeul nationalstegeran calin

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.