Titlul de doctor atestă puterea unei persoane de a transmite inovator cunoașterea. Spun „a transmite inovator” pentru că doctorul este un intermediar. El stă între două extreme: pe de o parte, cel care transmite cunoașterea
Jurist şi om politic, preşedinte al Partidului Conservator (din 1918, Partidul Conservator Progresist), în perioada 4 iunie 1914-10 mai 1925; preşedinte al Consiliului de Miniştri (5 martie-24 octombrie 1918), Alexandru Marghiloman s-a născut la 27
* Acum 299 de ani (1719), era publicată cartea „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe, considerat primul roman scris în limba engleză * În urmă cu 226 de ani (1792) Nicolas Jacques Pelletier, un răufăcător
* Cu 584 de ani în urmă (1434) a avut loc prima atestare documentară a funcţiei de spătar la Curtea Moldovei – funcţie de înalt demnitar, care purta, la festivităţi, sabia şi buzduganul domnului *
Sfîntul Evanghelist Marcu era de neam evreu, din seminţia lui Levi, ucenic al Sfîntului Apostol Petru şi fiu iubit al aceluia întru Sfîntul Duh, pe care îl pomeneşte în scrisoarea sa, zicînd: "Vă sărută pe
Cuvioasa Elisabeta a fost aleasă din pîntecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu. Vestea naşterii sale s-a făcut prin dumnezeiască descoperire maicii ei, mai înainte înştiinţînd-o că prunca ce se va naşte dintr-însa va
Plângem de foame de foame după noi plângem pe umeri de comete Ce poartă lacrima în neştiut în toate cardinalele lor puncte. Suntem ca hamsterii ce-aleargă trist pe drumul lor ce-l cred către 'nainte pe
În ziua Sărbătorii Sf. M. Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârși Sfânta Liturghie
Ortodocşii îl pomenesc luni pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, potrivit
Ziua mondială a cărţii şi a dreptului de autor este sărbătorită anual, la 23 aprilie, începând din 1996, la iniţiativa UNESCO. Această zi marchează moartea în 1616, a trei mari scriitori ai lumii: unul englez,
* Acum 618 ani (1400) Alexandru cel Bun a urcat, cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân (domnul Ţării Româneşti), pe tronul Moldovei. Domnia acestuia este una dintre cele mai lungi din istoria ţării (până în
* Cu ocazia Zilei Mondiale a Cărţii (23 apr.) și a Zilei Naționale a Bibliotecarului (23 apr.), Biblioteca Națională a României organizează, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Mureș și cu biblioteci publice din
În părţile Siriei era o cetate ce se numea Ramel, în care se zidea o biserică de piatră, în numele Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghe. Şi nu era în acel loc piatră de felul acela, din
Sceptrul împărăţiei Romei luîndu-l cu nevrednicie păgînul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întîi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce
* Acum 489 de ani (1529) Spania şi Portugalia încheiau un tratat la Zaragoza, prin care îşi împărţeau coloniile din emisfera estică * Cu 152 de ani în urmă (1866) a avut loc primul concert
În pămîntul Galatiei, este un sat ce se numeşte Sicheia, sub stăpînirea cetăţii lui Anastasie, care era mai întîi sub stăpînirea Ancirei, ce este departe de Anastasiopolia ca la douăsprezece stadii. De acolo era patria