Plângem de foame de foame după noi
plângem pe umeri de comete
Ce poartă lacrima în neştiut
în toate cardinalele lor puncte.
Suntem ca hamsterii ce-aleargă trist
pe drumul lor ce-l cred către ‘nainte
pe roata ce se-nvârte în pătrat
şi ale carei colțuri dor
din ce în ce mai tare
de secole, căci lecția n-am învățat.
Doare refuzul către mâine
fugim după himere în blană îmbrăcate
ne zbatem şerpii-n suflet
şi-n minți se zbate Iago.
Nu ne oprim din fugă
chiar dacă drumul se-nchide fără țel.
Trimisu-ne-am copiii la război
să ne ucidă visele neîmplinite
pe care noi, adulții, le-am atârnat în ei
ca pietrele de moară
fără să ținem seama că ei,
Urmaşii au datoria scrisa-n inimi de a creşte de a ne creşte.
Cornelia Prisacariu