close
CronicăPromovate

Bacalaureat 1984

Cristian Botez

 

În 1984, cu vreo două săptămâni înainte să dau bacu’, m-am bătut cu frații gemeni Romulus și Remus Gogonea. Unul făcea box, celălalt, culturism. Erau a zecea, dar erau mai solizi decât mine.
Se întâmpla pe scările din aripa veche a Liceului Spiru Haret, din București. Unul din frați s-a ales cu un knock-out, după ce l-am lovit cu pumnul în bărbie, Eu, cu un ochi închis, după o lovitură încasată de la celălalt.
A doua zi, cei doi au fost așteptați în curtea liceului de Gabi „Bețivu” Ghiță(RIP), Geo Dumitrescu zis Azorel și Marius Nițu aka Wolf, care i-au snopit pe frați.
A ieșit urât. Directorul, Țurcanu, a zis că ne exmatriculează și că nu intrăm în bac. A venit și Miliția.
Până la urmă am dat bacul.
7 la Fizică (primul an în care se băgase Fizica la bacalaureat), 5 la Mate(dintr-o zecea nu mă mai interesase această materie) și 10 la Română(singura notă de 10 din 240 de absolvenți ai anului).
În fotografie, eu, cu ochiul vânat și cu o garoafă pe care nu mai știu cui i-am dat-o, Marius Chiru(RIP), Adrian Lascu(acum, director la ROMSTAL) și Șerban Dobrescu aka Doberman(la ENEL).

(Cristian Botez)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.