close

Cenaclul I.L. Caragiale

Cenaclu - CronicaPromovate

Iubirea, liantul dintre cer și pământ

carte3

Sfârșitul lunii martie dizolvă zâmbetul feminin la puterea a treia. În orașul nichitian Cenaclul literar I. L. Caragiale primăvara este mai mult decât feminină, este și plină de culoare și speranță. Ana Nedelcu și Ramona Müller deschid meniul anotimpului literar cu rubricile clasice ale programului.

Cele mai noi poeme sunt recitate de către autorii Luminița Bratu, Ilarie-Adrian Frone, Ana Nedelcu, Katy Enache și Mihail Ivănescu. După aperitivele lirice, Mihai Ioachimescu ne readuce în atenție și ne stârnește pofta de cunoaștere cu nominalizările pentru Premiile Oscar. Noua lui rubrică ”Cine-filonul” (el a nășit-o) ne oferă o dietă proaspătă, totuși veche în filmografia noastră, ”Nașul”.  Inspirat de romanul lui Mario Puzo, filmul ”The Godfather” este povestea impresionantă  a lui Don Vito Corleone, un mafiot din Sicilia, ajuns cap al unei importante rețele mafiote în America. Filmul prezintă o viziune extrem de realistă a acestei lumi mai puțin accesibile, unde cuvântul dat si promisiunile făcute au o valoare capitală, iar onoarea este la mare preț. Din păcate pentru el, în momentul în care viața îi este pusă in pericol, copiii săi nu mai pot să stea departe de pericole, fiind antrenați si ei în acest joc extrem de riscant al luptelor între clanurile mafiote din America. Respect, crimă pentru morala făgăduită, bani și, mai presus de toate, putere: acestea sunt cuvintele și valorile care definesc cel mai bine acest film, acțiunea lui care a făcut lumea filmului să vuiască și să tresară generații la rând. Considerat de Institutul de Film American drept unul dintre cele mai bune filme americane ale tuturor timpurilor, această capodoperă a lui Francis Ford Coppola îl prezintă pe Marlon Brando intr-un rol premiat cu Oscar – patriarhul familiei Corleone. Nașul este un portret violent, terifiant, al luptei date de o familie siciliană pentru a-și păstra puterea într-o Americă postbelică marcată de corupție, înșelăciune si trădare. Coppola își începe legendara trilogie stabilind cu măiestrie un echilibru între viața de familie a lui Corleone și cumplita lume a crimei organizate în care este implicat clanul. Inspirat după romanul best-seller al lui Mario Puzo si prezentând interpretări actoricești care au consolidat carierele lui Al Pacino, James Caan si Robert Duvall, acest film genial, fascinant, a fost nominalizat la zece Premii Oscar și a câștigat trei, inclusiv Oscarul pentru Cel mai bun film al anului 1972.

De la Emilia Luchian aflăm în cadrul rubricii de istorie că strămoșii noștri geto-dacii erau poligami. Unul dintre primii scriitori antici care au descris viaţa de cuplu a tracilor în general, inclusiv a geto-dacilor, a fost grecul Heraclit din Pont, care a trăit în secolul al IV-lea.    „Fiecare se căsătoreşte cu trei sau patru femei. Sunt unii care au treizeci de soţii.[…] Au legături trupeşti cu numeroase femei şi se unesc cu ele pe rând”, arată acesta în scrierile sale. Referindu-se strict la geţi, există o altă mărturie a unui autor de comedii grec, Menandru, care a trăit în aproximativ aceeaşi perioadă şi care spune că i-a cunoscut pe geţi și face următoarele constatări: „Aşa suntem noi, tracii toţi, mai ales geţii. Mă mândresc că mă trag din neamul acestora din urmă: nu suntem din cale afară de cumpătaţi. Niciunul dintre noi nu ia o singură femeie, ci zece, unsprezece sau douăsprezece şi unii chiar mai multe. Când se întâmplă să moară cineva care n-a avut decât patru sau cinci neveste, oamenii din partea locului spun: «Bietul de el n-a fost însurat, n-a cunoscut iubirea»“, scrie Menandru în piesa sa de teatru.

În cadrul ședinței de azi are loc lansarea de carte Între cer și pământ numai iubirea, autor Maria Bem, ed. Pim, 2021. Membrii cenaclului au citit romanul-document, care evocă aspecte din viața autoarei și a familiei sale din perioada comunistă. Volumul este dedicat fratelui său, Marian Ionescu. Relatările cuprinse în roman pun în evidență represiunea și duritatea metodelor aplicate în anchetele Securității.  La începutul anilor 1950, în lagăre ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Marian Zmaranda apreciază prefața subtilă scrisă de Cristian Crăciun, considerând că misiunea prezentei lucrări este aceea de a readuce în atenția cititorilor oroarea și teroroarea psihologică resimțite în acea perioadă neagră. Credința, puritatea și inocența suprapuse peste rănile adânci sunt evocate în frânturi senine din copilărie. Considerând că romanul Mariei Bem trebuie citit cu empatie, Katy Enache pune în evidență trei aspecte:

  1. Frumusețea tulburătoare a titlului
  2. Sinceritatea cu care autoarea consemnează și presară poezia
  3. Munca depusă, autenticitatea documentelor care ne introduce în interiorul faptelor relatate.

 

Gabriela Petri subliniază ideea conform căreia această carte ar trebui distribuită tinerilor, pentru a face cunoscute evenimentle din trecut. Cartea este o mărturie familială scrisă într-un stil accesibil. Și cum oamenii uită repede, romanul document are și o funcție catarctică pentru trezirea conștiinței umane.

Cristian Crăciun, vechi prieten al autoarei, consideră că această carte trebuia scrisă și a încurajat-o pe Maria Bem să facă acest lucru. Produsul final este o carte simplă și impresionantă, care chiar dacă nu respectă structura unui roman obișnuit se constituie într-un act de demascare și condamnare a comunismului. Criticul literar face referire la războiul din Ucraina. Dacă uitarea este igienică, generațiile de după ʹ90 trebuie să își asume istoria proprie. Forța mărturiei rezidă în bibliografia amplă și bine documentată. Cartea înseamnă istorie pe două planuri: 1. familial și 2. național. Luminița Bratu apreciază faptul că cei care sunt de o seamă cu autoarea înțeleg mai bine implicarea acesteia în prezenta lucrare. Consideră cartea ca fiind bine documentată cu fapte și date reale. Ana Nedelcu face referire la dimensiunea psihologică și la dimensiunea de cercetare a cărții, socotind că aceasta poate fi utilă în școli și licee.

Maria Bem ne dezvăluie că volumul Între cer și pământ numai iubirea reflectă istoria familei sale în perioada 1950-2009. Certificatul său de naștere care apare în carte este dovada implacabilă a unei realități dure. Mama sa era în vizită la soțul ei, care muncea la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Șocată și impresionată de condițiile în care munceau deținuții, mama Mariei Bem a intrat în travaliu și născut-o în orașul Cernavodă. Peste toate atrocitățile trecutului se lasă iertarea, nu uitarea.  Poeziile care însăilează capitolele din roman pun în evidență trările de nostalgie și aducere aminte.

 

Un scrâșnet de dinți și alte zeci de mii

Se aud în nopți de onix, prin lutul din câmpii,

Din morminte fără cruci scufundate-n tăcere,

Din guri fără trup închise-n vremi de fiere.

 

În lutul cel galben doar pașii desculți

Scufundă-n adâncuri doar scrâșnet de dinți,

Se rup de acolo, pe cer loc își fac

Plouând pe câmpie în flori roșii de mac.

 

Și cum pe 31 martie aripa lui Nichita Stănescu va reaprinde zborul versurilor în Cetatea Aurului Negru, să ne amintim:

 

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

 

Ramona Müller

mai mult
Cenaclu - CronicaCenaclul I.L. CaragialePromovate

Oracole și viziuni

Carti

”Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate.”

I.L. Caragiale

Membrii mai vechi și mai noi ai Cenaclului I.L.Caragiale au sărbătorit Ziua Internațională a Poeziei prin lansarea antologiei proprii, aflată la al treilea volum, ”Oracole și viziuni”, ed. Grinta, 2022. Noua publicație se alătură astfel suratelor sale de litere, ”Sub semnul integratorului”, 2020 și ”Legenda punctului”, 2021 aflate sub apanajul aceleiași edituri.

Cu farmecul său boem, președintele cenaclului, Ioan Vintilă Fintiș ne face o retrospectivă a istoriei cenaclului, de la înființare, din anul 1949 până în prezent. Cenaclul I.L.Caragiale a fost condus pe rând de scriitorii George Moroşanu, Anton Tănăsescu, Florin Dochia, Romea Cantemir, Ioan Mihai Cochinescu și Ioan Vintilă Fintiș. Mulțumiri speciale sunt aduse următoarelor personae: Vlad Mateescu, Galea Ilie, Catalin Apostol, Florin Manole, Leonida Corneliu Chifu, Ioan Vieru, Ioan Mihai Cochinescu şi Florin Andreescu, Lucia Gruescu, Sorina Ianculescu, Marin Marian, Lucian Vasilescu, Catalin Tzetze, Arthur Teodorescu, Florin Toma, Florin Sicoie, Bogdan-Lucian Stoicescu, Christian Craciun, Cris Mariana, Florin Dochia, Mihai Ioachimescu. În acest cenaclu au mai activat şi scriitorii: Romea Cantemir, Martin Culcea, Gheorghe Iova, Daniel Banulescu, Radu Aldulescu, Ion Stratan, Florin Iaru, Puiu Damian Spiridon, Mihai Vasile, Emilia Vasile, Anton Tănăsescu, George Moroşanu, Costin Lupu, Sever Avram, Ion Vergu Dumitrescu, Bibi Vasilache, Ştefan Plăiaşu, Doru Bogdan, Nelu Stan, Mihai Ispirescu, Persida Ispirescu, Constantin Hârlav, Nic. Dumitrescu, Reli Ionescu, Ioan Cordoş, Călin Angelescu, Florin Oprea-Salcieanu, Dan Mocănescu, Nicolae Stan, Ioan-Dan Nicolescu, Vladimir Deteşanu, Nicolae Ion Dragu, Maria Georgescu, Lili Enoiu, Marian Popescu şi mulţi alţii. Îi evocăm cu pioasă amintire pe cei trecuți dincolo și le urăm mult succes noilor veniți.

Este evocată amintirea scriitorului și muzicianului Dan Minoiu (1961-2021), membru al Cenaclului I.L.Caragiale și al Asociației Culturale ”24pharte”.

Domnul președinte interimar, Leonidas Chifu dă cuvântului lui Dan Gulea, figură emblematică a literaturii naționale, recunoscut fiind ca un critic literar de valoare și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dan Gulea apreciază calitatea antologiei prin forța pe care o emană. Măsura calitativă este dată de complexitatea pe care o propune, și anume, diversitatea de domenii literare: poezie, proză, eseuri și teatru. Dan Gulea este la prima sa participare în cadrul cenaclului nostru. Atitudinile literare consfințesc obârșia locului și a oamenilor.

Prezintă din lirica antologiei poeții Ramona Müller, Ioan Vintilă Fintiș, Ariadna Petri și Luminița Bratu. Sumarul antologiei cuprinde valori de excepție ale membrilor cenaclului (în afara celor enumerați) după cum urmează: Florin Dochia, Nicolae Stanciu, Diana Petroșanu, Călin Dengel, Nicolae Răzvan Mîncu, Georgeta Popescu, Ilarie-Adrian Frone, Mihaela Popescu Tăuleț (poezie), Raul Sebastian Baz, Livia Dimulescu, Kati Rodica Enache, Cătălin Apostol, Andrei Tudor, Ana Raisa Manole, Ioanina Eliza Manole (proză), Teodoru Ghiondea, Corneliu Claudiu Chifu, Alice Ana Neculcea, Traian D. Lazăr, Florin Manole, Emilia Luchian, Leonida Corneliu Chifu, Ana Lucreția Nedelcu (eseu), Ema Petrescu, Sever Avram, Octavian Onea, Mihail Ivănescu (teatru).

La ora 18:00 fix luăm legătura prin apel telefonic cu Gabriel Cojocaru, general manager la Editura Grinta, care laudă la modul superlativ absolut antologia Cenaclului Literar I.L. Caragiale, Ploiești. Dumnealui consideră că față de alte alte antologii pe care le editează, antologia noastră este originală prin calitatea textelor și consecvența aparițiilor. Cu toate că a lucrat și a colaborat personal cu unii dintre membrii cenaclului nostru, efortul comun în realizarea unui volum de 400 de pagini necesită o muncă asiduă și dăruire permanentă din partea colectivului de redacție al antologiei. Scriituri moderne în substanță, acte literare devenite legende, și inițiatori ai tiparului de frumos și sufletesc – autorii – toate acestea fac parte din originalitatea acestei colecții, triadă de suflet și minte, Antologia Cenaclului Literar I.L.Caragiale, Ploiești. O antologie redimensionată cu fiecare cuvânt, cu fiecare membru și cu fiecare volum nou apărut. O antologie care își alimentează permanent intelectual cititorul prin grupaje literare marcante într-un demers valoros. Identitatea de profunzime și cuvântul autoritar, uneori subtil, rezidă în elementul activ al încărcăturii emoționale. Comunitatea noastră literară este conturată clar în cenaclul care o susține.

Într-o schemă interpretativă tipică lui Caragiale, aducem în fața Cetitoriului de rând, preluarea ștafetei direcțiunii (coordonării) Cenaclului, la propunerea lui Ioan Vintilă Fintiș, de către d-ra Ana Nedelcu și d-na Ramona Müller, madamele amănuntului literar…Pentru a configura tiparele feminine ale urbei, noile prezidente ale cenaclului își propun să întrețină armătura literară a cenaclului și activitatea lor să devină eficientă în interiorul grupului și al comunității.

Ramona Müller

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialeCronicăPromovate

Poetul Martin Culcea 1955 – 2021

WhatsApp Image 2022-03-08 at 09.21.18

Cenaclul literar “I. L. Caragiale” și noi toți cei care l-am cunoscut aducem un omagiu prietenului nostru, poetul Martin Culcea, la împlinirea unui an de la trecerea lui la Domnul.

 

Sindromul Culcea

 

Din sumarul volumelor Umor alb, Și, Rostirea în şoaptă, Box, O vînătoare, Amor pe tavan şi Poet sub acoperire, tipărite în două decenii, Martin Culcea alcătuieşte o antologie de autor, poem VERSUS poem, la TipoMoldova, unde poetul plo­ieştean din “echipa” lui Ion Stratan, Ioan Vintilă Fintiş, Costin Lupu, Filip Köllo exprimă un lirism bine fixat în textualismul anilor ’80, mai ales, prin “ancora” Stratan, dar şi în mişcarea de idei a anilor 2000. Poezia lui Martin Culcea pivotează în jurul unei rela­ţii teatrale care, dincolo de măştile romantice, deloc interesante pentru poetul postmodern, con-figurează ceea ce aș numi poezia de gest, începînd cu rostirea în spectacolul buzelor strînse şi terminînd cu decorul mobil-imobil al reprezentaţiei: “sunt un nom într-un polinom/ un gest într-o poezie de gest/ un spectacol într-un spectator”, scrie Martin Culcea în poemul o vînătoare, arătîndu-şi una dintre multiplele măşti din vasta sa recuzită (“niciodată nu voi pricepe:/ insinuanta fremătare a nărilor/ tristeţea ochiului stîng/ (diluţia lui dezarmantă)/ spectacolul buzelor strînse” – tristeţea ochiului stîng), trecînd repede la o filmare (“atenţie! motor!/ se filmează speranţa/ unui robot spectator” – motor!) şi la efecte scenice speciale cu ploaia care “intră în decor”, cum se spune în meas mea hoc non cogit, într-o lume ca spectacol, a replicilor care suspendă fiinţa în interdicţia gesturilor, stărilor, privirii: “îndrăzneşte să taci!/ (sugerează masca din dreapta)/ îndrăzneşte să vorbeşti!/ (insinuează masca din stînga)/ îndrăzneşte să asculţi!/ (interoghează masca din faţa)/ îndrăzneşte să priveşti!/ (avertizează masca din spate)/ îndrăzneşte să nu aplauzi!/ (mă apostrofea­ză în cor)/ eu strig: bis!/ (la cererea publicului de carton/ călă­ul mă decapitează iar)” (de bună voie şi de nimeni silit). Decor, recuzită, personaje, replici, butaforii, măscărici, un acrobat de la circ, costumul unui “zeu de tablă/ de fîş mascat” – aceasta este poezia unui ludic, a cărui componentă accentuat histrionică, de “ţap bătrîn”, cum se spune într-un poem, se trimite în relaţia tea­trală cu lumea şi cu sine, unde se joacă cu cuvintele şi, în aceea­şi măsură, îşi joacă viaţa. Cu agilitatea scamatorului care îşi schimbă dioptriile cu care priveşte în prezent, dar, mai cu seamă, în trecut, poetul se întoarce în memoria spectacolului său, acela dintr-un vechi oraş, cu personajele de pe una din străzile de altă­dată, din 1960 (“cînd a murit Domnul Țuțuianu/ – croitor de lux pentru bărbaţi -/ (strada Candiano Popescu numărul 8/ strada Candiano Popescu fostă Frumoasă)/ purtam pantaloni scurţi/ picioarele şi jalnice şi subţiri/ cele mai subţiri se lipeau de ulucile/ gardului ca să văd/ ca să văd mortul!/ o mie nouă sute şaizeci/ într-o Zi/ în­gustă/ mai tristă decît o inimă îngustă./ cu această copilărie eram dator/ cu amintirea ei – nu ştiu!” – proces verbal), căutînd acolo un echilibru precar pe care, în fond, evocarea acelei lumi nu i-l mai poate oferi: “despre spectacol/ despre parlagiii/ care atîrnau oaia de ulucile gardului/ (gardul Școlii Generale numărul 6/ din strada Română odată/ apoi/ Vasile Roaită/ acum iar Romană)/ s-o spintece abil de vie/ întorceam capul/ pe atunci/ amintindu-mi la fel/ despre circ/ fireşte Circul Bulgăresc/ contra unei pisici vii – intrare liberă -/ dar o pisică vie/ era mai vie/ despre domnul Florescu/ despre nenea Lahovary/ despre vecinul Șulea vecinic tînăr şi ferice/ coana Buciuc Asprinca inima tîrzie a lui don’Petrică/ Maxinsian care ne povestea cum ucidea tigrii/ (?) în Africa – poate acolo a plecat singur şi/ uitat/ despre tovarăşul Pàli care îşi iu­bea doar/ căţeii (Micky şi Iepuraş)/ şi Doamne cîte steaguri de 1 Mai!/ şi la poarta noastră era unul/ se punea/ masa în curte (Paștele sub acoperire)/ ciocneam ouă roşii la umbră de stufat/ mîncam miel şi sorbeam pelin la comun/ familia Pàli/ domnişoara Caliopi/ (veşnic într-o nevinovată căutare)/ don’Florescu distins și dis­tinct/ Bănarii cu cele două fete cu care/ încercam fel de fel de chestii/ pentru care nu eram apţi…/ TaTa/ pe atunci Domnul Culcea/ ciocnea primul paharele…/ şi seara cădea atît de tîrziu…/ şi la fel de sfioasă ca mine…/ despre ruşinea de a nu fi copil/ des­pre ruşinea de a nu fi nici Om Mare/ care pe mine – om aproape rnare -/ mă ruşinează” (întîmpinare).

Poetul caută – o mărturisește încă de la început într-un motto inspirat: “…lumea în care cred/ este imaginară dar/ cu un efort de atenţie/ este mult mai reală…” – ceea ce aş numi realul secund care, cu un efort de atenţie, se poate detecta în lumea imaginarului activ (“între imaginaţie şi realitate/ aştept un refuz/ între realitate/ şi amnezia realităţii aştept un refuz”, scrie Martin Culcea în anestezia), încercînd să găsească, acolo, cuvinte bănuite care le refuză pe cele oferite în celelal­te paradigme ale realului, identificînd în acest raport tensional poezia însăşi; în fond, fiinţa purcede la o “vînătoare” a inexprimabilului din exprimabil – a exprima inexprimabilul şi a inexprima exprimabilul sînt, de altfel, opţiunile poeziei (post)moderne -, a faptului (gestului, senzaţiei, sentimentului, stării) din plasma cotidianului cenuşiu în care se aglutinează “nimicuri fier­binţi”: în uniformul său alb, “cenuşiul adică/ unicul însemnat/ minorul feroce” din metamorfoză, de pildă, poetul caută fantele prin care poate evada: umorul subţire, ironic, fără a fi demolator, la adresa lumii de azi, cum se întîmplă, de exemplu, într-o Scrisoare de dragoste a lui Șurubel către Piuliţa sa sau într-o șarjă subtilă la “orientarea” stilistică şi tematică a unor colegi de generaţie (“voi scrie haiku-uri/ cînd vor scrie şi/ japonezii doine”, declară Martin Culcea în rujul ei avea culoarea), narativitatea şi “poanta” , ca în poezia lui Marin Sorescu, jocul cu cuvintele (“mă prostitu­ez printre cuvinte”, mărturiseşte poetul în “X“), cu o remarcabilă forţă de invenţie lexicală (amăruie inima. prigiditate etc.), în sfîrșit, ludicul (“este proporţia!/ pisica cît văcuţa de pe acope­riş/ de pe acoperişul unei căsuţe/ unei obişnuite căsuţe de vrăbiu­ţă/ de pui de vrăbiuţă/ priviţi așa! el fiind aşa/ el fiind tare/ el săpîndu-şi în stâncă/ nu numai inima lui/ el săpîndu-şi în stîn­că/ eliberarea ei/ el fiind căpăţînosul/ duiosul agresiv/ pisicuţa cît văcuţa de pe ţiglele/ oricărui acoperiș alunecînd…/ el fiind orice priviţi dar priviţi!/ el fiinţînd prin privire/ el fiind nai­vitate/ şi puţină naivitate vă cer/ ca să-l vînăm pe mamut/ (trebu­ia să vă mărturisesc/ naiva mărturisire de la început)” – omul de Cro-Magnon) reprezintă spaţii de fugă pentru o fiinţă strivită în dezabuzare şi plictis, într-un univers deceptiv (“mă năpădeşte abu­lia/ îmi pierd acribia”, scrie poetul în rondul de dimineaţă): ca în acest percutant autoportret: “mi-a pierit heirupismul/ sunt antieroul vieţii mele/ în căutarea locului nepotrivit/ pentru mine omul nepotrivit/ cu nimeni şi nimic/ şi nu este sindromul Octombrie/ sia­mezul devastatorului Aprilie/ totul se stinge luminînd/ se aprinde umbrind/ cutreier străzile cum aş face/ rondul de noapte/ din vitri­ne manechinele/ (cea mai stranie invenție omenească)/ privesc pe deasupra mea/ le înţeleg ascendentul/ fluxul magnetic şi fatal/ pe ca­re conştient îl exercită/ nu pot să adun/clasific/ şnurui/ toate emoţiile şi culoarea sistolelor/ timbrul diastolelor provocate de ele/ cum mi-aş aminti o partidă de şah/ la care cu pîrîietori şi tobe şi steaguri/ şi încurajări obscene aş fi spectator/ nu există poezie fără chimie/ fără energie/ Papin nu a inventat capacul şi pe urmă oala/ nu au fost mai întîi oamenii şi apoi dragostea/ mai întîi a fost dragostea/ metaforic pur: Cuvîntul” (poezia fiind chimie). Spaţiile de fugă amintite, la care se adaugă refugiul în cotloa­nele poemului, pe atît de fastuos pe cît va fi fiind realul de unde a plecat pentru că, iată, conform (sub)titlurilor, poemul lui Mar­tin Culcea e pedant, penibil, de abecedar, obişnuit, cabotin, plic­tisit, tandru, de nescris, delicat, cazon, familial, de Duminică, cu oglindă, cu lozinci, de început, de tranziţie, sub acoperire, resetat, colibri, pe cuvinte date, topless, fără frontiere etc.

Cu Sindromul Culcea, poetul explorează  toate ungherele poemului, cît realul însuşi, în speranţa că își va ucide singurătatea. În fapt, poetul caută ceea ce aş numi libertatea din colivie, cînd totul e permis în spatele gratiilor, fie şi aurite: “totul îmi este permis! totul!/ îndărătul acestor gratii aurite de mine/ în această electroliză în care nu mai ştiu/ eu am fost anodu1? sărata diluţie?/ totul îmi este permis! totul!/ să evadez de la o grație la alta/ să îmi aduc mîinile la ochi/ la urechi/ la gură/ la ceafă/ să respir mai puţin/ să trăiesc pe îndelete şi/ mai ales să mor pe îndelete/ îndărătul acestor gratii aurite/ aurite de mine” (adaptare). Singură în cursa trupului-celulă, cum spune în un  poem obişnuit, fiinţa îşi trăieşte intens revolta în faţa cotidi­anului cenuşiu, prăbuşit în rutină, unde nu se schimbă nimic (“Mar­ţi! nu s-a schimbat nimic/ caloriferul jupuit și jalnic/ şifonie­rul – un buzunar indolent/ hainele mele/ indiscrete/ nenorocite/ pe parchet/ sub cearceaf trupul meu/ îmbătrânit şi străin/ de pe noptieră jurnalul conştiincios/ cu ultima însemnare:/ Luni/ nu s-a schimbat nimic” – alt poem plictisit), într-o “neruşinată obişnuinţă” în care nu aşteaptă nimic altceva decît să cadă huma de pe pereţii celulei: trupul – o cămaşă “grasă, învineţită de sînge” – e semnul unei făpturi alcătuite din aerul care are “consistenţa morţii”, care părăseşte prezentul pentru a se re-înfiinţa în trecut, acolo unde poate începe cealaltă viaţă, aceea bănuită, poate, a omului obişnuit, viaţa “mult mai reală” decît “lumea în care cred”, cum spune spune moto-ul antologiei. Aşteptînd oximoronicul rece foc, fiinţa trăieşte într-un viilor anterior, în “zăpada unui vis”, într-o dimineaţă de iarnă, duminică, 1980 sau pe 31 decembrie 1982, “cînd nu se arată nimeni la fereastră”, între fotografii din anii ’60, pînă departe, în “strada Sfielii”, lîngă doamna învăţătoare Mănucă Pauleta şi, încă mai departe, în “preadimineaţa mea cezaria­nă” din 26 februarie.

Sindromul Culcea e sindromul omului de aici şi acum, al fiinţei suspendate într-un no man’s land, fără acces la transcendenţă, fără alte repere sigure decît spaţiul (pre)natal din preajma zilei de 26 februarie 1955.

Ioan Holban

Eugen Petri, basorelief Martin Culcea pentru piatra funerară a poetului

 

Dumnezeu să-l ierte!

 

mai mult
Cenaclu - PoezieCenaclul I.L. CaragialePromovate

se face popas

WhatsApp Image 2022-03-03 at 12.05.56

 

se face popas
lângă cea mai apropiată
câmpie din care vii
de preferat singur
după o aversă

un copil de obicei
aleargă printre stânjenei
galbeni
soarele inspiră adânc
s-ar putea să zăreşti

îl vei recunoaşte
după zâmbet
bucuria privirii tale
şi freamătul ierbii
să îţi faci puţin timp

câmpia te va urma
mai ales cerul şi îngust
sau gri ar fi orizontul
numai departe închis
între patru pereţi

tăcere deplină repetă
cu ochii închişi mai întâi
apare verdele, adăuga rouă
păpădii curcubeie, un zmeu
soarele cât …sufletul tău

Ana Urma

mai mult
Cenaclul I.L. CaragialePromovate

Limba mea

WhatsApp Image 2022-02-25 at 10.46.59

 

Limba mea-i primul cuvânt,
Cel mai dulce și mai sfânt.
Limba mea, e al meu plai,
Dor rostit, de al meu grai.
Limba mea-i Pâinea din vatră,
Frământată în covată.
Limba mea-mi este izvorul,
Unde eu am plâns cu dorul.
Limba mea, e al meu cânt,
Cel mai dulce pe Pământ.
Limba mea, se cheamă Pace!
Cea mai dulce și tenace…

Tamara Nazarii

Tamara Nazarii

21 februarie 2022 Italia-Ucraina

mai mult
Cenaclul I.L. Caragiale

ÎN MEMORIA LUI BRÂNCUȘI

WhatsApp Image 2022-02-19 at 21.32.09

n.19 februarie 1876

Să faci materia să gândească, să doarmă, să cânte sau să zboare, este un secret pe care numai Brâncuşi îl ştia şi pe care, când a plecat spre izvoarele luminii, ni l-a sădit în nişte forme, atât de simple şi banale, încât nu-l vom putea niciodată înţelege pe deplin. Sau poate, doar, când Brâncuşi ajuns la începutul timpului, obosit să mai revină pe pământ, ne va trimite un sol să ne explice cum s-au născut formele luminii, culorile timpului şi simfonia materiei, gândurile pietrei, şoaptele lutului şi ale începutului, cum s-a născut viaţa şi moartea şi mai ales să ne explice arta de a nu muri niciodată. De-a veşnici în piatră!

Valleriu Cîmpeanu

mai mult
ActualitateAgenda culturalăCenaclul I.L. CaragialePromovate

Granița morții, un film cutremurător

WhatsApp Image 2022-02-14 at 13.23.13

Cu un palmares remarcabil, Granița morții, documentarul finanțat de TVR, reprezintă povestea adevărată a unor oameni umiliți, bătuți, torturați, într-o epocă marcată de frică dusă la extrem, de minciună și de alienare.

Filmul a obținut Premiul Publicului la Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Mențiune specială la Gala UCIN și a fost proiectat la evenimente de anvergură din domeniul cinematografiei, dintre care menționăm Festivalurile TIFF, Astra Sibiu, Barcelona 2022.

Regia și scenariul aparțin lui Cătălin Apostol, imagine Mihai Pătrașcu, montaj Ela Ștefănescu, scenografie Mihnea Tăutu și Carmen Pușcariu, muzica Petru Mărgineanu, mixaj Mihai Orășanu, machiaj Mariana Ianas, Raluca Moldoveanu și Carina Gagiu, producători Marius Th. Barna și Avram Iclozan.

Granița morții

Filmul are o durată de 93 de minute și va putea fi vizionat online, gratuit, 24 de ore, începând din 30 ianuarie 2022 ora 10:00 până pe 31 ianuarie 2022 ora 10:00, pe canalul YouTube al Arhivei TVR.

Granița morții

Documentarul reprezintă o mărturie zguduitoare despre vremurile când România era o pușcărie mare, îngrădită cu sârmă ghimpată și păzită de grăniceri îndoctrinați să fie gata oricând să mitralieze visul de libertate al oricărui nechibzuit care ar îndrăzni să evadeze din absurdul dictaturii comuniste.

Granița morții

Unii au reușit să fugă. Alții au sfârșit împușcați pe fâșie ori înecați în Dunăre. Unii au supraviețuit tentativelor de trecere a frontierei, după interogatorii și bătaie soră cu moartea, dar au rămas cu sechele, cu traume, mutilați pe viață. Este povestea adevărată a unor oameni umiliți, bătuți, torturați, într-o epocă marcată de frică dusă la extrem, de minciună și de alienare.

Granița morții

Mărturiile lor sunt impresionante.

“Nu vom ști niciodată câți oameni au murit încercând să fugă din România înainte de 1989. Câți au fost împușcați pe fâșie, câți s-au înecat în Dunăre, câți au murit în pușcării. Sunt și astăzi familii, oameni care nu știu ce s-a întâmplat cu fiul, fiica, fratele lor.” (Brândușa Armanca, jurnalistă)

Granița morții

“N-am apucat să fac câțiva pași că au început să tragă. 32 de cartușe în plin, de la doi metri. A fost un miracol că am scăpat cu viață.” (Ioan Bouroș, Jimbolia)

“Băiatul meu a plecat la Jimbolia și nu s-a mai întors. După zece zile ne-au zis să-l luăm de la morgă. Era împușcat în gură de grăniceri.” (Aurora Brișcan, Timișoara)

“Mi se scurgeau mațele pe-afară, dar grănicerii parcă mai tare mă loveau cu bocancii.” (Ioan Bouroș, Jimbolia)

“Cadavrele celor împușcați pe Dunăre erau împinse de curent spre malul sârbesc. Erau colțuri de cimitir în satele de pe graniță, unde sârbii îi îngropau pe ai noștri cu cruci fără nume. Autoritățile române refuzau să-i preia.”

 

Catalin Apostol
Afis oficial film Granita Mortii de Catalin Apostol

(Brândușa Armanca, jurnalistă)

mai mult
Cenaclu - PoezieCenaclul I.L. CaragialePromovate

Mi-e dor de tine…. bunica mea…

WhatsApp Image 2022-02-03 at 10.15.28

 

Mi-e dor de tine…. bunica mea…
O poezie pe care am scris-o si i-am dedicat-o in 2006…
Esti inger-bunica… si ma veghezi… si ma aperi de-acolo, de Sus…

Atunci bunica imi zambi…
de Cristian Botez

Plecasem de acasă, cu multă vreme-n urmă, plecasem într-o zi
Din spate, peste poarta verde, bunica mă privi.
Am mers apoi, o viaţă-ntreagă, şi mii de zori de zi trecură şi, tot aşa, chindii,
Mereu de-atunci, ca o părere vie, un zâmbet cald mă urmări.

Imi sună vorbe bune-n minte, vorbe-adânci, la care ţii…
„Mergi sănătos, în lume, fii Domn, fii tot ce-ai vrut să fii,
Mergi cu minte şi iubire, şi nu uita să-mi scrii”…
Trecură-atâtea zile-apoi, şi nopţi trecură, mii şi mii…

Şi peste ani, în seri ploioase, mai ales, mereu îmi amintii
De zâmbetul bunicii, de chipul ei senin, ce-mbătrâni,
De glasul blând, de vocea lină cum nicăieri nu întâlnii,
De dragostea ei bună… Aşa îmi amintii.

Mereu făceam, atuncea, drumuri înapoi, de unde mic, demult, pornii,
Şi, alergând, pe drumul paşnic umbrit de-nalte iasomii,
Zăream zâmbind, de după poarta verde, chipul lui Buni.
Şi parc-o văd cum mă privi, şi parc-aud cum îmi şopti.

Culcat apoi, de fiecare dată, întins pe prispă o ascultam. Eram atunci din nou copil. Aşa să ştii…

mai mult
Cenaclu - PoezieCenaclul I.L. CaragialePromovate

LA FLĂMÂNZI

WhatsApp Image 2022-01-31 at 11.40.07

 

Strămoșii lor au vrut pământ !
Flămânzi, desculți și fără carte,
s-au răsculat sute și mii,
au ars conace și moșii,
dar au primit gloanțe și moarte.
Urmașii lor au azi pământ !
Sunt orășeni frumoși și blânzi ;
prinși în arenda guvernării,
ei au rămas tot talpa țării,
supuși, dar harnici și flămânzi…
… flâmânzi de viață și dreptate !
Astăzi sunt oameni noi, cu școală,
dar în falsul lor oraș,
nu poți să fii decât pălmaș
sau… combatant într-o răscoală.

Sima Ion (30 I 2022)

Flămânzi, Monumentul Răscoalei de la 1907 Foto/CNIPT Botoșani

Via Dan Drăguș

mai mult
1 2 3 4 15
Page 2 of 15